Web Analytics

Guvernul Ponta ia la puricat afacerile cu banul public ale şefului PDL Argeş

de | 11.07.2012 22:07 | Actualitate

# Casa de avocatură Mircea Andrei&asociaţii a câştigat peste un milion de euro din contractele cu firmele de stat. Firma senatorului Andrei este pe locul 8 în topul contractelor cu bugetul public. În contextul reducerii cheltuielilor bugetare, premierul Victor Ponta a solicitat Corpului de Control să verifice contractele de asistenţă juridică şi reprezentare încheiate în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012 de către toate instituţiile şi autorităţile publice centrale, instituţia prefectului, precum şi de către toate regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul este acţionar unic ori majoritar cu cabinete individuale sau asociate de avocatură, societăţi profesionale de avocatură sau societăţi profesionale de avocatură cu răspundere limitată. Din informaţiile comunicate, prin adrese oficiale, de către 264 entităţi publice, a rezultat faptul că în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012, 160 de entităţi publice au încheiat contracte de asistenţă juridică şi reprezentare în valoare de peste 150 milioane lei, inclusiv TVA. În Top 10 al societăților de avocatură care au derulat contracte cu entități publice se numără și casa de avocatură „Mircea Andrei și Asociații S.C.P.”, care ocupă locul 8. Astfel, societatea condusă de șeful PDL Argeș a câștigat de la stat, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012, nu mai puțin de 4.683.747,14 Ron, echivalentul a 1.050.000 de euro. Reamintim că avocații firmei conduse de senatorul Mircea Andrei au acordat asistență juridică, printre altele, companiei Electrica SA, dar și Consiliului Județean Giurgiu pe care l-au reprezentat la privatizarea Societăţii Comerciale Uzina Termoelectrică. N.D.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii