Web Analytics
scris miercuri, 26.08.2015

„Generalul” Tudosoiu: „În Argeş ar trebui organizat concurs pentru 200 de funcţii de directori”

Obiceiul a fost respectat şi în acest an, iar finalul lunii august a adus şi schimbări la nivelul conducerii unităţilor de învăţământ din Argeş. Numai în Câmpulung au fost operate cinci modificări, inspectorul general Dumitru Tudosoiu eliminând directorii la doar o zi după ce se întâlnise cu ei la o şedinţă de lucru. Potrivit acestuia, înlocuirile în funcţii s-au produs din cauza expirării delegaţiilor oferite timp de un an, niciunul dintre directorii schimbaţi neavând concurs pe post. În unele cazuri chiar cei vizaţi au declarat că nu mai vor să continue activitatea managerială.
„În fiecare an, în august, se produc asemenea schimbări în cazul celor numiţi cu delegaţie pe perioada unui an şcolar. Au fost şi cazuri în care această delegaţie a fost prelungită, dar, din câte ştiu eu, Ministerul Educaţiei intenţionează ca în această toamnă să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiilor de director de unitate de învăţământ. Numai în Argeş ar trebui organizat concurs pentru 200 de asemenea posturi. Însă, din câte am înţeles, în mod neoficial, nu este gata metodologia de concurs”, susţine „generalul” Tudosoiu. Cătălin Ion Butoiu

„Generalul” Tudosoiu: „În Argeş ar trebui organizat concurs pentru 200 de funcţii de directori”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...