Gabriela Zoană: ”Nu imi permit să dezamăgesc oamenii care cred în mine, în noi, oamenii care cred intr-o zi de mâine mai bună”
# Mai sunt câteva zile până la alegerile pentru Parlamentul European. Au fost patru săptămâni de campanie electorală pline de activități, multă muncă si efort. Privind retrospectiv, v-aţi gândit că veți ajunge să vă luptați pentru un loc în Parlamentul European? A fost acesta un scop in politică?
– Obiectivele mele au fost țintite pe un viitor îndepărtat. Acum 10 ani când am pornit pe acest drum, plin de obstacole, al politicii, nu mi-am clădit obiective pe termen scurt ca, spre exemplu, accederea într-o funcție. Am plecat, ca orice tânăr, plină de idealuri și speranțe. Am vrut să învăț, să mă pliez pe nevoile oamenilor, să cunosc oamenii. Sigur, prin puterea funcției ai parghiile necesare pentru a face o schimbare, în bine sau în rău. Depinde de omul care ocupă funcția. În schimb, aceasta nu vine niciodată fără muncă, fără efort. După foarte mulți ani în politică, deși încă mai am foarte multe lucruri de învățat, sunt pregătită să reprezint argeșenii în Parlamentul European. Nu a fost un scop, dar a fost un rezultat al multor ani in spatele carora se ascunde dedicație, ambiție, efort, timp.
# Foarte mulți susțin că funcția sau puterea schimbă omul. De unde au cetățenii certitudinea că nu vă veți schimba în defavoarea speranțelor lor?
– În ultimii ani am ocupat poziții de putere atât la nivel local, cât și la nivel național. Sunt de doi ani consilier local al municipiului Pitești și de mai mult de un an director general adjunct la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Nu m-am schimbat, am rămas același om, sunt la fel de receptivă și atentă la nevoile oamenilor. Eu zic că anii în care am profesat ca avocat, în care am predat pentru studenții mei, în care am muncit cot la cot cu colegii de partid își spun cuvântul. Nu m-am schimbat, sunt același om și voi fi în continuare, om politic, dascăl și mamă. Nu pot să îndoctrinez pe nimeni să creadă altceva decât ceea ce vrea. Pot, în schimb, să arăt ce pot să fac prin acțiuni concrete și atunci cetățenii vor avea o imagine pe baza căreia să își construiască păreri.
# Cum se vede Gabriela Zoană pe sine?
– Sunt un om de echipă, lucrez foarte bine împreună cu cei cu care împărtășesc aceleași valori. De fapt, echipei din care fac parte i se datorează candidatura mea la Parlamentul European. Sunt deosebit de onorată că mă aflu pe lista națională a candidaților la Parlamentul European reprezentând județul Argeș, iar aceasta este reușita echipei PSD Argeș. Îmi place să muncesc, sunt rezistentă și sunt dedicată oamenilor. Gabriela Zoană este un produs al propriei ambiții. Mă văd ca un om care și-a înfruntat temerile într-o lume atât de dură cum este politica. În ceea ce mă privește, pot oricând să o iau de la capăt. Nu mă sperie eșecul. Îmi place lupta. Sunt un om luptător și când cred că pot realiza ceva, îmi motivez întreaga echipă pentru a realiza ce mi-am propus. Sunt un om direct, onest și ferm. Îmi asum întotdeuna ce spun și ce fac. Toate acțiunile mele sunt mânate de bună credință și de nevoile oamenilor.
# Cum vă vedeți peste 5 – 10 ani?
– Muncind pentru oameni, vorbind cu oamenii, ajutându-i. Este o experiență fără de care nu m-aș vedea. Ca europarlamentar, am să militez permanent pentru oameni. Mă văd și peste 5, peste 10, peste 20, până la sfărșitul vieții oferind speranță, sprijin, ajutor. Mă văd în Parlamentul European luptându-mă pentru români și demonstrând că sunt mândră că sunt româncă.

„Sunt oameni care așteaptă o schimbare și asta m-a facut să conștientizez responsabilitatea pe care o am pe umeri”
# Legat de oameni, ați fost foarte activă și ați avut nenumărate deplasări în teritoriu. Ați avut ocazia să intâlniți oameni din diverse categorii sociale, cu ce ați rămas în urma acestor deplasări?
– Au fost două sentimente contradictorii. Pe de o parte, am simțit nevoia să discut cu fiecare om în parte, să-l ascult, să-i ințeleg nevoile, să-l îndrum în măsura în care puterea mi-a permis. Oamenii m-au primit foarte bine, deosebit de călduros. Pe de altă parte însă, ceva m-a mișcat profund. Sunt foarte mulți oameni care își pun intreaga speranță în liderii politici și sunt loviți de dezamăgire. Sunt oameni care așteaptă o schimbare și asta m-a facut să conștientizez responsabilitatea pe care o am pe umeri. Nu imi permit să dezamăgesc oamenii care cred în mine, în noi, oamenii care cred intr-o zi de mâine mai bună, adusă de o Românie mai sănătoasă și mai puternică în Europa. Greutatea acestui sentiment mă va urmări oriunde, in orice funcție voi accede.
# Trăim într-o țară mai bună decât acum doi ani, doamna Zoană?
– Mai bună decât ieri și mai puțin bună decât mâine. Statisticile europene arată că România a avut în 2013 cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, fiind supranumită de publicaţii de renume precum Financial Times „tigrul Europei” pentru performanţele sale. Și in 2014 avem semnale încurajatoare privind evoluţia ţării noastre. Veniturile bugetului consolidat au început anul 2014 cu o creştere de peste 10% în ianuarie. Statul a colectat cu 18% mai mult din TVA, fapt ce arată că măsurile convergente de sprijinire a mediului privat şi de îmbunătăţire a controlului fiscal au dat roade. Producţia industrială a atins un nou vârf, înregistrând o creştere de 10% la începutul lui 2014, în condiţiile în care anul trecut a avut producţii industriale record, reflectat în ponderea acestui sector în avansul PIB din 2013. Exporturile devin un sector tot mai dinamic al economiei, iar în ianuarie 2014 acestea au crescut cu 6%.
„Dacă oamenii vor vota social democrația în 25 mai, România va deveni mult mai puternică din punct de vedere politic în Europa”
# Adevărat, vorbiți despre cifre, dar situatia „din teren” este aceeași?
– Sunt convinsă că oamenii au avut numai de câștigat. Vom trage linie și vom vedea, iar rezultatele vor fi vizibile până la sfârșitul anului. Tratatul de la Lisabona dă Parlamentului European puterea de a numi președintele Comisei Europene. Sper ca 2014 să aducă un socialist la conducerea Europei pentru ca politicile de stânga, adică de creștere economică să guverneze și Europa. Alegerile europarlamentare mă responsabilizează pe mine ca și candidat la Parlamentul European, dar îi responsabilizează și pe cetățeni, pentru că votul lor va creiona politica dominantă în Europa, iar dacă oamenii vor vota social democrația în 25 mai, România va deveni mult mai puternică din punct de vedere politic în Europa.
# Ce anume vă dă această determinare de a merge mai departe?
– Speranța unui viitor mai bun pentru copilul meu și copiii dumneavoastră, o țară în care ei să crească armonios, un viitor mai bun pentru fiecare om pe care îl întâlnesc zilnic, un viitor liniștit pentru părinții și bunicii mei și toți cei de vârsta lor, care au muncit o viață întreagă și merită o bătrânețe fără griji.
M.S.



0 Comentarii