Web Analytics

Fostul primar de la Corbeni, Remo Mateescu, anchetat pentru obţinerea nejustificată de fonduri APIA pe când soţia era inspector de zonă

de | 15.12.2022 13:20 | Actualitate, Dezvăluiri, Economie, Home, Politica si Administratie

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară a fost și este un program ambițios prin care toate proprietățile din România trebuiau să fie măsurate, cadastrate și intabulate gratuit. Iar apoi înregistrate într-o bază de date la nivel național, din care vânzătorii sau cumpărătorii să aibă acces instant la toate informațiile despre proprietatea de care sunt interesați. Programul beneficiază de 1,2 miliarde de euro, 900 milioane de euro provenind din fondurile proprii ale ANCPI, iar 300 de milioane din fonduri europene.

Programul a devenit unul atractiv și din punct de vedere al societăților care execută lucrările de cadastrare, valoarea unui contract pe care aceștia îl pot încheia cu primăriile fiind dublată recent, de la 160.000 de lei la 320.000 de lei. Așadar, deși programul pare unul promițător, cu toate acestea, în luna octombrie 2022, la nivel național, mai puțin de 5% din totalul bunurilor imobile erau cadastrate, fapt care pare cel puțin ciudat, în condițiile în care, la prima vedere, nu există niciun fel de obstacol în accesarea finanțării de către localitățile din România. Iar Argeșul se clasează pe locuri codașe în clasamentul județelor cu localități cadastrate sistematic!

Citește și Directoarea APIA Argeş şi soţul ei, în stare de incompatibilitate?

Întrebare de baraj: de ce sunt ignorate fondurile alocate de guvern astfel încât oamenii să beneficieze de cadastru gratuit pentru proprietăți?

Dar… cine ar putea avea de câștigat de pe urma neștiinței, neputinței sau nepăsării proprietarilor de bunuri imobile din localitățile României? Din toată această ecuație rezultă o singură categorie de oameni, care are la îndemână toate pârghiile pentru a se putea ”juca” cu proprietățile dintr-o localitate după bunul plac… Aceștia sunt edilii care, până la apariția acestui program, au fost atotputernici în ceea ce privește stăpânirea și păstorirea bunurilor imobile de pe raza lor de competență, prin deținerea singurei surse de evidență a proprietăților, și anume „rolul” primăriei. Tot aceștia sunt și singurii pe care măsurătorile cadastrale, poziționările proprietăților, intabulările și emiterile de titluri de proprietate i-ar incomoda cel mai mult, neputând continua seria de închirieri, concesionări și alte abuzuri realizate fără acordul sau știința proprietarilor de drept ai respectivelor bunuri imobile. Dar, în condițiile în care baza de date a PNCCF va putea fi încrucișată cu cele ale APIA și AFIR, este clar că vor ieși la suprafață și o multitudine de infracțiuni săvârșite de unii edili care au beneficiat de subvenții și fonduri europene pentru suprafețe pe care nu le dețineau tocmai în condiții legale. Iar dacă vorbim despre județul nostru, ne vom referi doar la două cazuri mai recente, la Albeștii de Argeș și Corbeni, acolo unde unii proprietari au descoperit faptul că proprietățile lor au fost modificate, mutate, arendate sau chiar concesionate de către edilii comunelor sau apropiați ai lor, astfel încât aceștia să poată obține diverse avantaje pentru ei sau apropiații lor.

Citește și Scandal la Primăria Corbeni. Înregistrările cu primarul vorbind despre diverse afaceri au apărut pe YouTube

Astfel, la Albeștii de Argeș, edilul Gabriel Popa e acționat în instanță după ce a fost acuzat de alocarea unei suprafețe mai mici de teren decât cea rezultată din acte, în urma unei solicitări transmise primăriei în baza Legii nr. 87 din 2020, privind reconstituirea dreptului de proprietate.
În cazul comunei Corbeni, Remo Mateescu, fostul edil al comunei, este cercetat, într-un dosar DNA, de obținerea unor fonduri AFIR și APIA pe baza unor documente false care atestau proprietatea asupra unor terenuri care, în fapt, nu i-au aparținut niciodată. Interesant este și faptul că soția lui Remo Mateescu, Marcela, în prezent șef birou la APIA Domnești, este inspectorul care se ocupa de zonă la momentul presupuselor fapte. Iar exemplele pot continua… pentru că instanțele gem de spețe pe fond funciar din cauza unor ițe încurcate.

Primarul de la Albeștii de Argeș: „Eu nu am venit la primărie cu teren de la mama, să îi dau!”

Fostul edil al comunei Corbeni, Remo Mateescu, nu a dorit să ne vorbească despre anchetă. „Nu pot să dau eu declarații despre asta!”, ne-a spus acesta. În schimb, pârât într-un dosar civil, de un localnic, care se consideră prejudiciat de măsurătoarea autorităților locale, primarul comunei Albeștii de Argeș, Gabriel Popa, spune: „Este un dosar pe fond funciar. Un cetățean ne-a dat în judecată că noi, Comisia Locală de Fond Funciar, i-am dat 400 și ceva de metri cât avea închis și a spus că vrea mai mult, vrea 1.000 de metri. Comisia de fond funciar nu a fost de acord și atunci ne-a dat în judecată. Eu nu am venit la primărie cu teren de la mama, să îi dau!”. În legătură cu accesarea programului gratuit pentru cadastrare, edilul se explică: „Sunt prețurile mici pe lot și nu prea se bagă nimeni să facă cadastrarea. Ultima dată când am încheiat cu OCPI era 160.000 lei și cadastriștilor nu le convenea să facă măsurători pe banii ăștia, acum cu 320.000 sper să găsesc!”

Citește și Exclusivitate. Idilă din cel de-al Doilea Război Mondial

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *