Garda de Mediu şi Direcţia de Sănătate Publică ar trebui să se autosesizeze în cazul focarului de infecţie existent în incinta fostului cinematograf Muscelul situat în centrul municipiului Câmpulung. După cum bine se cunoaşte şi am scris-o şi noi în nenumărate rânduri, ruina vechiului cinema Muscelul sau Teatrul de Vară aparţine societăţii de stat RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm), o societate care nu este interesată, probabil, numai de „conservarea” clădirii pentru o eventuală valorificare. Pentru că uşile nu sunt încuiate, fosta sală de cinema a devenit zonă de depozitare a gunoaielor, iar mirosul în zonă este insuportabil pentru orice trecător. Chiar şi subsolurile sunt pline de sticle goale şi alte mizerii, printre care şobolanii au habitat prielnic înmulţirii. Dacă situaţia va mai pesista, singura scăpare este gerul iernii, care ar mai putea îngheţa mormanele de gunoaie şi ar mai diminua din miros, asta dacă nu se ajunge ca în cel mai scurt timp câmpulungenii să se plimbe pe Bulevard spunând „Pardon!” la şobolani. Totodată, cei abilitaţi cu aplicarea amenzilor pentru menţinerea focarelor de infecţie ar trebui să ţină cont că la nici câţiva metri de fostul cinematograf este Grădina Publică „Merci”, cu unul dintre singurele spaţii de joacă pentru copiii din municipiu. I. ŞTEFAN




0 Comentarii