Web Analytics
scris miercuri, 31.08.2011

Fiii Argeşului, invitaţi la Festivalul Vinului

# Sărbătoare de suflet, pe 3 septembrie, la Goleşti. Sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 9, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, va avea loc întâlnirea Fiilor și Cetățenilor de Onoare ai Argeșului și Muscelului. Ajunsă la a cincea ediție, această sărbătoare a intrat în conștiința colectivă ca o sărbătoare a elitelor argeșene și, totodată, o recunoaștere oficială a valorii unor personalități. În cadrul ei, sâmbătă va fi lansat volumul IV al Catalogului Fiilor Argeșului și Muscelului și se vor acorda titlurile și distincțiile de fiu/fiică al/a Argeșului și Cetățean de Onoare al județului Argeș, pentru domeniile cultură, sport și mass media. Ceremonia va fi urmată de un recital extraordinar al îndrăgitului interpret și artist Tudor Gheorghe, care a venit la Sărbătorile Argeșului și Muscelului în virtutea prieteniei de peste trei decenii ce îl leagă de președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu. Recitalul, care va avea loc între orele 13 și 14, va fi urmat de o expoziție gastronomică și de prima ediție a Festivalului vinului românesc, organizat în colaborare cu Academia de Studii Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”. Vor fi prezentate vinuri de la Cramele Recaș, Cotnari, Jidvei, Domeniile Tohani, Senatorwine, Serve și Vincon Vrancea, Ștefănești, Drăgășani, Dealul Bujorului, Viile Teleorman, Valea Călugărească, Miniș, Sâmburești, ONIV, ADAR, ADIPA, BASF. Se vor face demonstrații de tescuire a strugurilor și de preparare a țuicii și va fi organizat un concurs de vinuri, formativ-interactiv. Adriana Gândilă 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...