Web Analytics
scris sâmbătă, 18.11.2023

Femeie găsită moartă în parc. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală

Trupul unei femei de 71 de ani a fost găsit, sâmbătă, într-un parc din Ploieşti, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurrile decesului.

Femeie găsită moartă în parc. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală

Citește și: O urnă funerară cu cenușa unui decedat, livrată de un curier la Primăria Lugoj


„În cursul dimineţii de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 06, poliţiştii Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că în parcul din zona staţiei de tramvai, de pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918, s-ar afla o persoană, în vârstă, posibil decedată”, anunţă, sâmbătă, IPJ Prahova.
Sursa citată a precizat că poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, de 71 de ani, decedată. ”Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii”, a mai transmis sursa citată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *