Fabrica de componente auto Cogeme din Miceşti îşi schimbă patronatul

de | 14.01.2016 16:32 | Politica si Administratie

Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică prin care compania italiană TCH achiziţionează grupul Cogeme, din care fac parte Cogeme Set Spa Italia, Cogeme Set RO SRL România, producător de componente auto, şi Cogeme Set Precision Part India. TCH, înfiinţată în anul 2014, face parte din grupul italian Palladio Finanziaria Spa care are principale activităţi în domeniul financiar, industria chimică, alimentară sau agricultură, scrie Mediafax.
Cogeme este prezentă în România din anul 2005, când a deschis o fabrică la Miceşti, în județul Argeș. Cogeme Set România fabrică componente care se montează pe sistemele de alimentare cu injecţie şi pe motoare diesel şi benzină, iar principalii parteneri ai companiei sunt Honeywell Garret, Magneţi Marelli, Bosch Diesel Systems şi Continental Siemens. În 2014, Cogeme a avut o cifră de afaceri de 127 de milioane de lei, un profit net de 12,8 milioane lei şi 239 de angajaţi. Cogeme Italia se află în lichidare judiciară din mai 2014, iar în octombrie 2015 TCH a preluat operaţiunile companiei italiene din România şi India. Cogeme mai deţinea o fabrică în Brazilia. TCH va plăti în total pentru achiziţia celor două fabrici 23,5 milioane de euro, dintre care 2,5 milioane de euro au fost plătiți în octombrie 2015, iar restul în 21 de rate lunare a câte un milion de euro fiecare. În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, operaţiunea este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. F.S.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii