Acum ceva vreme am întocmit în același colț de pagină un mic ghid al pupatului între bărbați, având surpriza să constat că am stârnit nesperat de mult amuzament pe această temă. Motiv să-mi propun ca, într-o altă ocazie, să schițez și un ghid al pupatului în fund la politicieni, convins că subiectul ar fi cel puțin la fel de haios ca și primul. Din păcate m-am lenevit și iată că unii oameni politici mi-au luat-o deja înainte, cu un capitol pe cât de neobișnuit, pe atât de comic în materie de ligușeală stupidă. Ba chiar aș îndrăzni să-l încadrez undeva în zona patologicului politic. Primul care m-a făcut atent la acest subiect a fost deputatul Mircea Drăghici. Pardon, Mircea Gheorghe Drăghici. Și veți vedea că adăugarea celui de-al doilea prenume al deputatului nu este deloc întâmplătoare. Într-un interviu publicat nu demult în Jurnalul, am remarcat, nu fără uimirea de rigoare, că Mircea Gheorghe Drăghici nu-i mai spune premierului, în mod simplu, Victor Ponta, cum îi spune toată lumea, ci Victor Viorel Ponta. O dată, de două ori, ba chiar până s-a terminat interviul, tot așa i-a zis. Ce-o fi, m-am întrebat, chiar îngrijorat dacă nu cumva prin guvern a mai apărut vreun Victor Ponta, iar Mircea Gheorghe Drăghici vrea să-l diferențieze clar pe premierul Victor Viorel Ponta de nerușinatul care a îndrăznit să se numească aproape la fel, fără Viorel. Într-un final, am aflat că toată treaba cu cele două prenume are un anumit schepsis, iar explicația, demnă de o analiză serioasă a cunoscutului star TV în psihiatrie, Florin Tudose, este că e indicat să-i spui Victor Viorel Ponta premierului, pentru că așa este trecut pe buletinele de vot în alegeri, deci tot așa trebuie să-l știe și lumea, ca să-l voteze în deplină cunoștință de nume. De parcă țara geme de alți Victor Ponta, care abia așteaptă să se infiltreze pe listele de candidați, uzurpând la cartea de identitate politică a adevăratului și unicului premier Victor Viorel Ponta. Cum apăruseră la un moment dat o droaie de vrăjitoare care-și spuneau Omida, tocmai pentru a ciordi cu viclenie din renumele Omidei originale. Sau să te trezești că apare vreun Victor Ponta și mai nenorocit, care să se ducă noaptea să coabiteze pe furiș cu Băsescu la Cotroceni, în locul lui Victor Viorel Ponta. Hait!
Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne ferește, pe simpaticul nostru prim ministru l-ar fi chemat Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga, ca pe fostul dictator al Zairului? Sau, în fine, să aibă un nume atât de îndelungat, încât să n-aibă loc pe foaie ca să semneze hotărârile de guvern și celelalte acte care-i mai intră sub pix. Ar fi trebuit cu siguranță ca deputatul Mircea Gheorghe Drăghici să ia lecții de dicție, ba poate și de canto, ca să-l identifice precis pe premier, fără să rămână apoi cu un nod și la limbă, nu doar la cravată. Ori, dacă-l chema pe șeful PSD Victor Ciucurel Ponta sau, mai aproape de adevăr, Victor Pisicel Ponta? Tot la fel de stăruitor ar fi fost Mircea Gheorghe Drăghici să-l priponească cu ambele prenume în memoria alegătorilor? Comic este faptul că, la fel cum prostia obișnuiește să se ia de toartă cu fudulia, toată gogomănia este și molipsitoare. Adică a început să se extindă cu repeziciune în tot PSD-ul, astfel că după premierul Victor Viorel Ponta am constatat că și vicepremierul Liviu Dragnea a devenit Liviu Nicolae Dragnea. La fel cum a fost strigat la catalog și în rechizitoriul recent trimis în instanță de DNA. Iar în Argeș, în loc să facă și băieții vreun trafic de influență mai acătării, ori măcar vreo asociere la grup infracțional organizat, ce credeți c-au făcut? Șeful ITM-Argeș a început deja să se semneze prin hârtii Mihai Adrian Oprescu. Și avem deja doi deputați cu extensii de nume. Pentru că, poate nu știați, dar de puțină vreme, alături de Mircea Gheorghe Drăghici, și deputatul Rădulescu a început să se umfle-n nume, spunându-și Cătălin Marian Rădulescu. V-am spus eu că se ia? Dacă lui Victor Viorel Ponta și Liviu Nicolae Dragnea le place să fie pupați în fund sub toate formele și numele, de ce să nu le placă și ăstora mici de la noi? Hotărât lucru, dacă prea multă tărie de caracter nu se poate, măcar tărie de limbă să fie la guvernare.
Mihai BĂDESCU