Web Analytics

„Există şansa reală ca USL să câştige toate mandatele parlamentare în Argeş”

de | 6.09.2012 12:22 | Politica si Administratie

# Senatorul Constantin Tămagă pune cruce PDL şi PPDD în judeţ.

# V-aș ruga pentru început să faceți o apreciere asupra guvernării USL de până acum. Dar o apreciere la rece, chiar dacă abia am scăpat de caniculă.
– A face o apreciere asupra guvernării, înseamnă în primul rând să pornești de la ce a fost până în 8 mai 2012, chiar dacă această sintagmă a moștenirii s-a cam demodat. Trebuie totuși spus că guvernul Ponta n-avea cum să înceapă decât prin a repara ce se poate din ceea ce guvernele Boc au făcut, mai ales în ceea ce privește nivelul de trai al populației. Din această cauză, măsurile prioritare au fost cele reparatorii, și mă refer aici la pensii, la salariile bugetarilor, precum și la stoparea jafului din economie, care a generat pierderi enorme bugetului de stat. Au fost, de asemenea, câteva măsuri binevenite în domeniul fiscal, cea mai importantă fiind cea legată de plata TVA la încasarea facturii și nu la facturare. De asemenea, situația din agricultură, devenită aproape dramatică din cauza secetei, a impus o altă abordare din partea Guvernului, fiind nevoie de o corectare severă a bugetului Ministerului Agriculturii, ceea ce s-a și întâmplat la recenta rectificare. Creșterea cu 50 euro/ha a plăților directe pe suprafața cultivată în 2012 înseamnă un efort financiar de peste 400 milioane euro care, de asemenea, a fost abordat corect de către Guvern.
# Văd că încercați să sesizați doar bilele albe, nu și pe cele negre. Au fost și multe ezitări, stângăcii în unele privințe, asta ca să nu folosim termeni și mai radicali…
– Aprecierea că Guvernul acționează destul de timid și nesigur cred că este ușor exagerată și cred că a fost generată în primul rând de neclaritatea măsurilor pentru organizarea referendumului pentru demiterea președintelui Băsescu. Au fost, într-adevăr, anumite bâlbâieli, poate chiar și greșeli, a fost o evaluare greșită a situației și o nesincronizare a principalelor instituții implicate în organizare. Și mă refer aici la Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Electorală Centrală și Institutul Național de Statistică, cele care erau datoare să clarifice toate aspectele înainte de adoptarea Legii referendumului, și cu atât mai mult înainte de decizia Curții Constituționale. De aceea cred că aprecierile privind prestația Guvernului au fost influențate negativ de aceste probleme, în vreme ce măsurile sociale, economice și fiscale, care într-adevăr au fost bune, au trecut undeva în plan secundar. Sau au rămas mai puțin cunoscute și reflectate. A mai fost, de asemenea, această apreciere total greșită că Guvernul Ponta e unul interimar sau provizoriu, lucru total eronat având în vedere că el s-a instalat în cel mai legitim mod, urmare a unei moțiuni de cenzură și prin votul larg majoritar al Parlamentului. De aceea, legitimitatea Guvernului nu poate fi pusă în discuție. Poate doar neșansa de a avea o perioadă scurtă până la alegerile generale a făcut ca măsurile din programul de guvernare, adoptate de departamentele noastre cu mult timp înainte, să nu creeze efecte pozitive imediate. Au mai fost poate și acele nominalizări neinspirate care au prelungit perioada de stabilizare a echipei guvernamentale, cu unele efecte în domeniile respective. Oricum, una peste alta, apreciez că orice analiză făcută cu bună credință dă Guvernului Ponta o notă care să-i permită continuarea pentru un mandat de cel puțin 4 ani, iar prin comparația cu guvernele anterioare, un calificativ net superior.

„Viitorul Guvern nu poate fi decât USL”

# Vin acum alegerile parlamentare. Riscați un pronostic?
– Alegerile din acest sfârșit de an se vor desfășura în condiții speciale, generate în primul rând de rezultatul referendumului, care n-a reușit din păcate să clarifice relațiile dintre cele mai importante instituții ale statului, și mă refer aici la Președinție, Guvern, Curtea Constituțională, ci dimpotrivă, a adâncit dezacordul. Iar pe de altă parte, a pus populația într-o frustrare națională, cu efecte greu de anticipat. Este însă de așteptat ca populația să dea la alegerile parlamentare încă un vot de totală respingere a regimului Băsescu, care nu poate fi separat de PDL și susținătorii săi. Asta ar însemna ca USL să se bucure de o încredere de cel puțin 60%, rezultat care ar fi fost posibil și la referendum dacă nu exista boicotul PDL și constrângerile nejustificate ale instituțiilor europene. Cred cu tărie că cetățenii care fac România reală vor participa în mare majoritate la vot și, fără să mai aibă aceste impuneri nejustificate, vor da un Guvern cu susținere puternică în Parlament, cu mare stabilitate și care să ducă cel puțin un mandat de succes în folosul cetățenilor. Acel Guvern nu poate fi decât USL, care este la această oră, cu siguranță, forța politică de care țara are nevoie.
# Pare simplu, dar nici ceilalți nu stau degeaba. Se încearcă o coagulare a forțelor de dreapta, tocmai pentru a se oferi o altă alternativă la guvernare după alegeri.
– Încercările de coagulare a așa-ziselor forțe de dreapta sunt după aprecierea mea în primul rând legate de dorința de disociere a PDL de propriile guvernări și de o dorință disperată a unora de a induce populației o nouă confuzie. Nu cred însă că oamenii vor putea fi păcăliți din nou și nu mai poate fi pentru a „n”-a oară o guvernare nelegitimă, alta decât cea care a fost stabilită prin votul cetățenilor.
# Personal, ce vă propuneți în plan politic?
– Personal, am în vedere să-mi fac treaba în mandatul de senator pe care îl voi încheia curând și pe care îl apreciez prin prisma situației de parlamentar aflat cea mai mare parte în opoziție, care nu a reușit să impună unei majorități de conjunctură acele măsuri care să schimbe situația în folosul cetățenilor, mai ales în domeniul agricol. Sper ca în mandatul următor, ca parlamentar sau nu, să pot contribui ca măsurile din programul de guvernare să fie aplicate în totalitate, iar sudul județului Argeș să fie beneficiar al acestora.
# Văd că nu excludeți o abandonare a candidaturii la Parlament și o orientare către o funcție executivă.
– Nu exclud și nici nu includ nimic când spun aceste lucruri, ci am în vedere doar situația reală a părții de sud a județului care, fiind preponderent agricolă, depinde într-o proporție mult mai mare de Guvern și Consiliul Județean, care trebuie să-și schimbe radical atitudinea față de această zonă.

„Nu cred că va urma o dosariadă națională”

# Legat de numirile făcute de USL la șefia instituțiilor deconcentrate din județ, nu se poate vorbi de foarte multă inspirație în unele cazuri, ba dimpotrivă.
– Numirile, atâtea câte au fost, n-au clarificat încă situația din multe instituții deconcentrate și, dincolo de persoanele care le conduc, este vorba în primul rând de a schimba fundamental atitudinea și competențele instituțiilor, de a simplifica procedurile, de a elimina birocrația, tendințele către corupție și dependența acestora de factorii politici. E vorba în primul rând de profesionalism, de neimplicare politică și de recunoașterea acestor instituții de către cetățenii pe care trebuie să-i slujească. Din păcate, nu putem spune că aceste obiective au fost măcar în parte atinse, dar nici nu a fost un obiectiv al guvernării până la alegeri, lucru care se va schimba total la instalarea Guvernului 2012-2016. Pot să spun că, cel puțin din punctul de vedere al PSD, instituțiile deconcentrate n-au reprezentat o prioritate.
# Pe lângă campania agricolă de toamnă, se anunță și o campanie, mult mai prolifică, de dosariadă DNA de toamnă.
– Asta e o chestiune care preocupă multă lume, dar toți cei care știu că și-au făcut treaba corect nu au motive să se teamă sau să se lamenteze, această amenințare a dosarelor fiind de multe ori folosită ca instrument de șantaj politic. Personal, nu cred că va fi vorba de o dosariadă națională, ci pur și simplu se vor comanda unele intimidări, care pot să țină sau nu, funcție de „adrisant”. Oricum, nu poate să fie justificată lipsa de implicare, ori schimbarea atitudinii politice pe acest considerent.
# Cum apreciați că va fi viitoarea structură parlamentară în Argeș, după alegerile din decembrie?
– Județul Argeș are un număr total de 13 parlamentari, 4 senatori și 9 deputați și, în condițiile candidaturilor pe colegii, există șansa reală ca USL să câștige toate mandatele. Asta ar fi fost ceva sigur în condițiile unui vot uninominal pur, dar este probabilă și în condițiile în care fiecare dintre candidați poate face mai mult de 50% plus 1 din voturile valabil exprimate. O analiză atentă a rezultatelor de la alegerile locale arată că peste tot votul politic a fost favorabil USL cu peste 50%. Deci o alegere atentă a candidaților și o abordare politică potrivită pot da cel puțin același rezultat și la alegerile parlamentare. Asta ca număr de mandate. Iar ca procente, apreciez că USL poate face cel puțin 60% în Argeș, în condițiile în care PDL sau o alianță de dreapta nu poate depăși 20%, iar PPDD nu cred să poată atinge 10%. Oricum, nu va fi simplu, fiind cunoscute schimbările care se pot produce în timpul campaniei electorale, urmare nu numai a prezentării programelor politice, ci și datorită unor metode mai puțin ortodoxe.
Mihai BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii