# Bogdan Dovleac: „Ar însemna că suntem lipsiţi de inteligenţă dacă mai permitem asemenea specimene de oameni în fruntea țării”

Bogdan Dovleac, argeşeanul de 41 de ani din Corbeni care muncește în Uganda şi care duminică, 26 mai, a mers tocmai în Kenya pentru a vota la europarlamentare şi referendum, povesteşte, pentru Jurnalul de Argeş, care au fost resorturile care l-au mobilizat la un drum de mai bine de 15 ore ca să-şi exprime opţiunile electorale. Mesajul său, postat pe Facebook în ziua alegerilor – ”Eu tocmai am ieșit la vot… în Nairobi, Kenya. Drumul nu a durat foarte mult, doar 15 ore cu autobuzul și 690 de kilometri din Entebbe, Uganda. Chiar dacă acum mă așteaptă încă 15 ore și tot 690 de kilometri sunt fericit. Am votat! Tu?” – a devenit, între timp, aproape viral. Iar noi am vrut să aflăm de la Bogdan cum se vede din Uganda situația din România, prin ochii unui absolvent de cibernetică angajat la o companie angrenată în implementarea unui sistem cadastral finanțat de Banca Mondială. Am aflat, printre altele, că până și în acest domeniu țara noastră stă mai prost decât multe ţări ale continentului african.

# Jurnalul de Argeș: Care este semnificația gestului tău, ce te-a determinat să parcurgi atâtea sute de kilometri, ce ai vrut să transmiți?
– Bogdan Dovleac: În primul rând, nu vreau să înțeleagă lumea greșit: eu n-am vrut să transmit nimic, nu voiam și nici nu m-am gândit c-o să se rostogolească atât postarea mea de pe Facebook. Eu am vrut să mă duc la vot, asta e clar, e dreptul meu. Și nu numai un drept, e obligație: cât țin de țara asta, România, trebuie să votez. Toți trebuie să facem asta!

„Nu m-am bătut cu leii, nu m-au mâncat nici canibalii”

# Jurnalul de Argeș: De ce ai fost nevoit să mergi atât de mult și cum a fost drumul până la secția de votare?
Bogdan Dovleac: În Africa nu avem așa multe ambasade și, față de Entebbe, locul unde stau eu, unde muncesc, în Uganda, cea mai apropiată și accesibilă ambasadă e cea din Kenya. Mă gândeam să mă duc cu avionul, dar era și scump, așa că am zis că nu e așa interesant cu avionul, hai să mă duc cu autobuzul, mai ales că am la dispoziție un weekend. La dus, efectiv a durat 15-16 ore, de la 9 seara, până la 12 ziua. N-am văzut ce a văzut doamna Carmen Avram, n-am trecut ca PSD-ul prin spăngi și mii de baionete, nu m-am bătut cu leii, nu m-au mâncat nici canibalii. A fost ok, dar, într-adevăr, un drum lung, obositor. Drumurile nu sunt acolo cele mai bune, au foarte multe gropi, în special la granițe și autobuzul n-a fost cel mai confortabil, dar a fost ok.
# Jurnalul de Argeș: Cu cine ai călătorit? Ai plecat singur din Uganda?
Bogdan Dovleac: Am fost singur. Acum sunt singur aici. O lungă perioadă de timp am mai avut colegi cu mine, dar acum sunt singur. Nu sunt însă singurul român de la jobul ăsta, mai este o româncă în Kampala, dar ea a avut o întâlnire cu niște oameni foarte importanți, ca să zic așa, și nu a putut să vină.
# Jurnalul de Argeș: Ai votat în mod special la alegerile de acum sau votezi în mod curent?
Bogdan Dovleac: Am votat la toate alegerile, mai puțin cele din 2016, care m-au prins tot aici, dar eram venit fix de o săptămână, nu am știut că nu avem ambasadă și până am încercat noi să ne organizăm, era târziu și nu am putut ajunge în Kenya. În rest, am votat la toate alegerile.

„N-a fost aglomerație, la ambasadă oamenii au fost ok”

# Jurnalul de Argeș: De data aceasta, ce te-a motivat mai tare, referendumul, europarlamentarele?
Bogdan Dovleac: Amândouă m-au motivat foarte tare. Referendumul, fiindcă trebuie să se întâmple ceva, așa ceva nu se mai poate și ar însemna că suntem lipsiţi de inteligenţă dacă mai permitem așa ceva, asemenea specimene de oameni în fruntea țării! Și pentru europarlamentare, pentru că Europa este viitorul nostru! UE este viitorul, chiar dacă nu-l înțelegem toţi! Este foarte tare țara noastră, dar nu putem să trăim singuri în lumea asta.
# Jurnalul de Argeș: Noi am văzut la secțiile de votare din Europa, unde au votat mulţi români din diaspora, foarte multă aglomerație. În Kenya, unde ai votat tu, cum a fost?
Bogdan Dovleac: N-a fost aglomerație deloc. La ambasadă, oamenii au fost foarte ok, totul a decurs normal. Nu știu cine era domnul ambasador, erau niște domni acolo. Ne-am salutat, am votat, au fost foarte profesioniști, nu a fost absolut nicio problemă.
# Jurnalul de Argeș: Ce au spus oamenii aceia când au auzit că ai călătorit atât ca să votezi?
Bogdan Dovleac: Nu le-am spus că am venit cu autobuzul. Chiar la plecare mi-au zis: ”Drum bun!”. Și le-am spus: „Da, o să-mi trebuiască, fiindcă am mult de mers”: Au zis: “A, eşti din Uganda! Tu ne-ai scris pe e-mail?”. „Nu, n-am scris eu!”. Deci au mai fost oameni care s-au interesat cum ar putea să voteze şi dacă ar fi altă opțiune, dar probabil n-au ajuns. Mai sunt câţiva români în Kampala. Eu stau într-un orășel lângă, la 40 de kilometri. Aici lucrez eu. Nu știu ei ce-au făcut, nu am discutat foarte mult în ultima vreme, pentru că am fost foarte ocupat, probabil și ei…

„Cu autobuzul, m-a costat, dus-întors, vreo 70 de dolari, plus masa și taxiul încă 20”

# Jurnalul de Argeș: Te-ai sincronizat cu alți români veniți să voteze la Ambasada României la Nairobi?
Bogdan Dovleac: Da, da, chiar a fost foarte tare, fiindcă atunci când eu am ajuns acolo, gardianul mi-a zis că sunt al patrulea care vine să voteze. Am văzut lista, care era mai lungă, probabil votaseră și cei din ambasadă. Iar când îmi luam pașaportul pentru a ieși, a sunat gardianul și a anunțat că a mai venit cineva să voteze. Era o fată foarte drăguță, din Nairobi, am salutat-o și am felicitat-o. S-a bucurat și ea că a mai văzut un român care a votat. Pe drum, am mai văzut vreo trei oameni care păreau că sunt români, mergeau pe jos – că e o zonă foarte frumoasă – și se tot uitau în telefon să caute adresa.
# Jurnalul de Argeș: Financiar, cât a însemnat efortul pentru votul ăsta? Cât te-a costat ca să ajungi la ambasadă și să te întorci?
Bogdan Dovleac: Efortul financiar nu a fost foarte mare. Cu avionul costa undeva la 400 de dolari, dus-întors, plus diverse cheltuieli pe acolo. Cu autobuzul m-a costat, dus-întors, vreo 70 de dolari, plus masa şi taxiul, care a costat alţi vreo 20 de dolari, dar asta pentru că, fiind obosit, n-am mai stat să mă plimb. Am plecat sâmbătă seara, m-am întors luni, pe la 12 și ceva. De la firmă mi-au spus să mă duc să mă culc și să-mi văd de ale mele, pentru că nu e nevoie să vin la serviciu. Au râs, au glumit, m-au întrebat dacă sunt bine: ”Vino să te văd, nu te cred la telefon că ești încă viu!”. A fost un efort drumul până la ambasadă, dar nu m-a deranjat.
# Jurnalul de Argeș: De când ești plecat din România? De când ești în Africa?
Bogdan Dovleac: De acum şase ani, dar nu sunt plecat din ţară… Eu tot în România sunt, rezidența e tot acolo. Biroul principal e în România. Avem proiecte cu diverşi parteneri. Când oamenii au nevoie de ajutorul nostru, mergem. În ultimii șase ani, mi-am petrecut cam 70% din timp, dacă nu mai mult, în misiuni în diverse țări. Am fost în Franţa, în Slovenia, în Haiti, în India, Qatar, iar de doi ani şi nouă luni sunt în Uganda. Îmi place să umblu, să şi călătoresc.

„Când intru pe poartă e ca și când n-aș fi ieșit niciodată”

# Jurnalul de Argeș: Ești căsătorit?
Bogdan Dovleac: Nu sunt căsătorit. Am un băieţel cu prietena mea, dar n-am avut timp, să zicem, să ne căsătorim… Nu ne-a stat gândul să ne căsătorim.
# Jurnalul de Argeș: Ții legătura cu rudele de acasă, din România, din Argeș?
Bogdan Dovleac: Da, în sensul că vizitez aproape tot satul când ajung acasă. Aproape jumătate din sat, din Corbeni, se cheamă Dovleac. Am misiuni de o lună jumate și, când mă întorc în România, stau câte o săptămână. Jumătate din timp, cel puțin, stau la țară, la ai mei. Acolo e casa mea, acolo m-am născut. Când intru pe poartă, e ca și când n-aș fi ieșit niciodată! N-am plecat să zic: băi, nene, gata, Bucureștiul, lumea, la revedere, nu-mi mai văd satul! Nu, Doamne ferește! În Argeș am o soră, părinții și multe rude, mulți veri. Unii sunt plecați de foarte multă vreme în Italia. Și nu sunt la furat, oamenii și-au făcut niște firme, lucrează, ar vrea să vină acasă, dar nu e momentul, așa că mai stau deocamdată.

„În Uganda oamenii sunt foarte săraci, dar văd că vor să se schimbe”

# Jurnalul de Argeș: Cu ce te ocupi?
Bogdan Dovleac: Nu lucrez pentru Banca Mondială și nu sunt programator, așa cum s-a înțeles dintr-un alt interviu acordat unui ziar central (a fost legătura mai proastă, am fost obosiți – și eu, și jurnalistul). Am terminat Cibernetica, dar primul job a fost orientat către geografie. Facem ce vedeți pe Google Earth și Google Maps. Suntem, aici, în Uganda, o rotiță într-un proiect foarte mare, care reformează sistemul cadastral, sistemul titlurilor de proprietate. Totul este adus în digital. Toate hărțile sunt scanate, traduse în digital. Am avut aici echipe coordonate de colege de acasă, care au desenat tot ce a fost aici, am făcut aproape un milion de parcele. Acum am luat toate titlurile de proprietate din Uganda și, tot așa, le-am transformat în digital. E un sistem extraordinar, finanțat de Banca Mondială, cu foarte mare ajutor din partea ministerelor și guvernului din Uganda. E o deschidere extraordinară pentru oamenii de aici, pentru sistemul ăsta, unul foarte avansat, care a fost implementat și în Tanzania.
# Jurnalul de Argeș: Aflăm cu surprindere că în Uganda și în Tanzania cadastrarea se implementează la modul ăsta. România abia e în faza de pionierat. Cum îți explici acest lucru?
Bogdan Dovleac: Toate lucrurile sunt în fază de pionierat în România, este o tranziție continuă și moșteniri grele de vreo 30 de ani. Aici, de exemplu, oamenii sunt săraci, dar văd că vor să se schimbe. Și nu doar oamenii, ci și guvernul, așa cum o fi el. Dar deschide lucrurile. De trei ani, de când sunt aici, s-a făcut o autostradă. Are doar 30 de km, dar înainte făceai trei-cinci ore, acum faci 40 de minute. De șase luni de când s-a deschis asta, se vede schimbarea în foarte multe domenii. La noi, vorbeam cu un coleg mai conectat – și eu am fost conectat, deși am stat foarte departe de tot ce înseamnă lucru cu statul român în domeniul ăsta – și îi spuneam că eu am aici hărți și sisteme foarte vechi. Și mi-a zis: „Stai liniștit, Bogdan, că și la noi e un dezastru. Nimic nu e conectat, dar măcar voi le aduceți pe toate împreună și sunt conectate și e mult mai simplu, pentru că aveți acces la toate datele în câteva secunde. La noi nu se știe când o să se facă”. N-a câștigat cine trebuie, că bani sunt, că pot să vină foarte mulți din UE. Am mai lucrat pentru Franța, cu Institutul Național de Geografie, pentru APIA franțuzească, să zic așa, și am văzut efortul enorm depus de corespondentul APIEI în Franța ca să facă un sistem viabil. Am văzut sistemul românesc și am ajuns la concluzia că noi vrem, dar nu vor alții – ai noștri, nu străini, ca să nu se înțeleagă greșit!

„Planul cadastral din Piteşti e un dezastru”

# Jurnalul de Argeș: Vorbim de cadastru și uite că în Pitești, care e reședință de județ, Planul de Urbanism General nu e actualizat de peste 20 de ani!
Bogdan Dovleac: Sunt niște fonduri europene pentru cadastre care se pot accesa. M-am uitat pe e-licitații. Fiecare oraș mai mare era obligat să-și facă un cadastru sau ceva. Toate municipalitățile, mai puțin câteva din Argeș, și-au ascuns cât au putut de bine codurile alea după care cauți ca să vezi licitația, să le vadă cât mai puțini. Planul cadastral din Pitești, ca și în alte orașe din țară e un dezastru. Și sunt sisteme care s-ar putea implementa. Nu trebuie s-o luăm de la zero, nu trebuie să le inventăm noi! Nu! Sunt oameni care știu deja. Dar noi, nu, facem cu ai noștri, de la zero!
# Jurnalul de Argeș: Te-ai întoarce ca să lucrezi în România cu Guvernul, pentru rezolvarea acestor lucruri pentru care ești specializat?
Bogdan Dovleac: Dar cum să nu! Eu nu sunt plecat din țară. Sunt venit aici că-mi place să umblu. Nu m-a trimis nimeni: ”Hai, du-te după bani, adu bani acasă!”. N-am fost forțat să plec pentru un viitor mai bun. Da, e mai bun, într-un anumit sens, mă dezvolt aici, învăț, văd lumea altfel, înțeleg mult mai bine situația generală, dar oricând m-aș întoarce să lucrez în țară. Am colegi… Lucrăm și acasă. Au fost câteva proiecte la care am vrut să participăm cu niște prieteni și parteneri externi și am văzut cum merg lucrurile, dar am constatat apoi că e foarte complicat, sunt foarte multe avize. De exemplu, a fost un proiect de cadastru de vreo 40 de milioane de dolari pentru jumătate din N-V țării și îți trebuia nu știu câte avize… Trebuia să faci nişte fotografii aeriene, să zbori cu un avion, îți trebuiau zeci de autorizații şi nu ştiu câte chestii. Asemenea volum de avize n-am văzut nici în Qatar. La noi trebuie sute de hârtii. Am colaborat cu oameni care au făcut astfel de lucruri pentru jumătate de glob şi, când au văzut cum e la noi, au zis: „Nu se poate, nu există aşa ceva!”.