Web Analytics
scris joi, 23.10.2014

Exclusiv. Documentul ce arată cât timp pierd camioanele pentru că nu avem autostradă Sibiu-Piteşti

# Documentul a fost elaborat de către specialiștii de la International Lazăr Company la cererea Dacia și a ajuns inclusiv pe masa premierului Victor Ponta.

În ultima vreme sunt din ce în ce mai multe companiile care susțin cu argumente clare necesitatea realizării autostrăzii Sibiu-Pitești, o autostradă prea mult amânată și ignorată de autorități. Pierderile înregistrate din cauza lipsei acestei autostrăzi se cifrează anual la zeci și zeci de milioane de euro. Numai în cazul Dacia, pierderile se ridică anual în medie la 10 milioane de euro.
Recent, la cererea Dacia, Internațional Lazăr Company, unul dintre cei mai mari transportatori din România, cu o flotă de peste 400 de camioane, a făcut o foarte interesantă și utilă analiză privind timpul parcurs în prezent pe ruta Pitești-Sibiu. Iar analiza respectivă a ajuns și pe masa premierului Victor Ponta, fiind un argument cât se poate de clar și pertinent în favoarea realizării autostrăzii Pitești-Sibiu.

Un camion ajunge să facă și aproape patru ore! Dacă am avea autostradă, timpul parcurs s-ar reduce la jumătate

În analiza respectivă, ce a luat în calcul 151 de treceri ale camioanelor de la Internațional Lazăr Company pe ruta Pitești-Sibiu sau retur, cel mai „rapid” timp în care s-a parcurs distanța de 175 km între cele două orașe a fost de trei ore și două minute (în 32 de cazuri), cu o viteză medie de 57,5 km/h. Altfel spus, și în condiții de trafic puțin mai lejer se circulă greu și încet pe această rută.
Să continuăm și cu alte exemple din analiză care arată cât de lent se circulă pe Pitești-Sibiu pentru că nu avem autostradă. În 24 de cazuri, ruta a fost parcursă în trei ore și 14 minute, cu o viteză medie de 54 km/h. Au fost 21 de cazuri în care camioanele au parcurs distanța în trei ore și 38 de minute, cu o viteză medie de 48 km/h. Până și în oraș se circulă mai repede.

Din cauza traficului teribil de pe Valea Oltului, viteza medie a camioanelor ajunge și la incredibila valoare de doar 46,5 km/h!

Cel mai clar exemplu privind timpul pierdut pe drumul Sibiu-Pitești: în 16 cazuri, camioanele au fost nevoite să parcurgă respectiva distanță în trei ore și 45 de minute, cu o viteză medie de doar 46,5 km/h! Ce exemplu mai clar pentru impasibilii guvernanți că e nevoie de autostradă decât acesta de mai sus?
Care ar fi timpii parcurși dacă am avea autostradă Pitești-Sibiu? „Timpul parcurs s-ar reduce la jumătate, adică undeva la aproximativ două ore. Camioanele ar merge cu 85 km/h (n.red. – viteza camioanelor este limitată la 90 km/h). Ar fi o diferență incomparabilă și nu ar mai fi asemenea pierderi”, ne-au declarat surse autorizate din cadrul Internațional Lazăr Company.
La rândul său, Benone Lazăr, managerul companiei, ne-a precizat: „Autostrada Sibiu-Pitești este vitală pentru noi. Iar analiza pe care au făcut-o colegii mei arată cât se poate de clar acest lucru. Ne vom bate pentru a avea această autostradă de o importanță uriașă pentru economia românească.”
Denis Grigorescu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită