Web Analytics
scris miercuri, 22.02.2012

Eveniment exclusivist la show-room-ul Motor AG

# Prodănel a adus handbalistele de la Oltchim la lansarea noului BMW Seria 3, la Motor AG Piteşti. Săptămâna trecută,  Motor AG, dealer BMW, a lansat în premieră noul BMW Seria 3. Evenimentul a avut loc la showroom-ul Motor AG Piteşti  şi a adunat aproximativ 150 posesori şi iubitori ai mărcii BMW. “Lansarea a fost extrem de aşteptată la nivel naţional, iar interesul deosebit pe care clienţii noştri l-au arătat noului model îndreptăţeşte estimări pozitive în ceea ce priveşte vânzările în perioada următoare. Am avut ocazia să conducem acest model câteva sute de kilometri în cadrul unui training şi atât eu, cât şi colegii mei, credem că noul  BMW Seria 3 va fi o referinţă în segment”, a declarat Adrian Prodănel, director general Motor AG.
Nota distinctivă a acestui eveniment s-a regăsit în prezentarea celor trei linii de design dedicate noului BMW Seria 3: Luxury, Modern, Sport, dar şi în detaliile organizatorice care au scos în evidenţă personalitatea noului model. Astfel, fiecare linie a fost dezvaluită pe ritmuri de dans specifice: vals (Luxury), dans contemporan (Modern), street dance (Sport). O surpriză pentru invitaţii la acest eveniment a fost reprezentată de prezenţa jucătoarelor echipei de handbal Oltchim Rm. Vâlcea,  Cristina Neagu, Ramona Farcau, Mihaela Smedescu, alături de antrenorul principal Radu Voina şi de reprezentanţii clubului, Petre Berbecaru, Nicolae Luca şi Bogdan Diculoiu. Motor AG este partener oficial al echipei.
Marian Staicu

Eveniment exclusivist la show-room-ul Motor AG

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...