Web Analytics
scris joi, 10.02.2011

„Eşti la a doua greşeală, la a treia te-am ras!”

# Senatorul Andrei a ţipat la şeful Transelectrica, Dorin Voicu. „Te schimb”, „Eşti la a doua greşeală. La a treia te-am ras” sau „Mă ocup eu de tine”, sunt doar câteva din expresiile din arsenalul belicos al liderului PDL Mircea Andrei, rezervate acelora care nu-i cântă în strună în propriul partid. Ultimul despre care se spune că a intrat pe ţeava senatorului procuror este chiar fostul lider al PDL-Piteşti, Dorin Voicu, cel care este şi director adjunct la Transelectrica, la nivel naţional. Zâzania dintre cei doi a pornit de la un discurs rostit în cadrul conferinţei municipale de alegeri a PDL de sâmbăta trecută, discurs care a ieşit din portativul osanalelor şi lozincilor obişnuite. Autorul sau, mai bine zis făptaşul, ca să păstrăm termenii favoriţi ai liderului PDL, a fost consilierul municipal Mariean Neacşu, cel care a îndrăznit să susţină că nu-i cunoaşte decât pe câţiva dintre cei propuşi să obţină funcţii de conducere în organizaţie. Faptul că cineva a cutezat să aibă şi altă opinie decât cea dictată de la judeţ l-a scos din sărite pe Andrei, care l-a sunat aproape imediat pe fostul lider al organizaţiei (retras din cărţile conducerii), Dorin Voicu, la care a ţipat furios, adăugând la final formula preferată: „Eşti la a doua greşeală, la a treia te-am ras!”. După care i-a închis acestuia telefonul în nas. Se pare că în spatele discursului „subversiv” al lui Mariean Neacşu, liderul PDL l-a identificat pe Dorin Voicu, între cei doi fiind o relaţie foarte strânsă. Acum rămâne de văzut cum se va descurca Voicu odată ce a călcat pe bec în faţa lui Andrei, dar trebuie spus că nici şeful Transelectrica Piteşti nu este chiar o „legumă” în partid, de care să te poţi debarasa cât ai bate din palme. Dorin Voicu este perceput ca un tip cu susţinere puternică la Bucureşti, despre care se spune că are intrări tari şi în sfera serviciilor, aşa încât lui Mircea Andrei nu-i va fi chiar uşor în ipoteza că se va decide „să-l radă”. (M.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită