În Argeș, în comuna Bogați, satul Suseni, într-o casă țărănească cu cerdac, a văzut lumina zilei la 30 noiembrie 1917, Elena Chiriță, fată mică de statură, sprintenă și ageră la mișcare, cu cozi groase și ochi negri, luptătoare și eroină a detașamentului Păuliș. În cartea „File de istorie”, editura Militară sunt descrise faptele de arme ale acestei eroine cu Regimentul 96 Infanterie în munții Cladovei, mai întâi ca sanitar, iar mai apoi ca luptătoare îmbrăcată ostășește. S-a născut exact în anul în care Ecaterina Teodoroiu cădea pe câmpul de luptă în bătălia de la Mărășești din primul război mondial.
A plecat voluntară pe front
Născută într-o familie de țărani, Elena Chiriță reușește să termine 4 clase primare, după care, tatăl, Ștefan Chiriță într-una din zile spune: „Pentru ea ca fată, ajunge, dacă va vrea, va face o meserie când va fi mare”. Astfel, la nici 12 ani, Elena Chiriță este nevoită să muncească la stăpân. Dorind să facă o meserie, încearcă la un atelier de croitorie, dar stupoare, stăpâna atelierului o folosește tot ca slugă. În anul 1941 o găsim pe Elena Chiriță angajată la Spitalul Militar din Târgoviște, în cadrul personalului de serviciu. În primăvara anului 1943 se transferă la București la Spitalul de Zonă Interioară Nr. 303. În urma absolvirii unui curs de Crucea Roșie devine sanitară-infirmieră. În primăvara anului 1944 Spitalul de Zonă Interioară Nr. 303 a fost dislocat la Lipova împreună cu întreg personalul. La cerere, în septembrie 1944 argeșeanca noastră pleacă ca sanitar voluntar fiind repartizată în cadrul Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie, care participă cu Armata 1 Română la un drum de luptă și „Glorii” până la terminarea războiului. Elena Chiriță nu s-a despărțit nicicum de armă și grenadă. Prezentă în luptele de la Păuliș, Lipova, Arad, Pecica, fata din Bogați a simțit că se apropie de Ecaterina Teodoroiu. După eliberarea pământului românesc de sub cotropirea fascistă, Elena continuă cu același regiment lupta pentru eliberarea Ungariei. Prezentă acolo unde era mai greu, cu vorbele încurajatoare ale camarazilor de arme ea a luptat dincolo de Tisa până la Budapesta.
A fost decorată cu ordinul Apărarea patriei post-mortem
În numai trei luni de când era pe front, Elena Chiriță primise ca recompensă decorația Virtutea militară, clasa a II-a, alături de Meritul sanitar, clasa a II-a și clasa I-a. La porțile Budapestei, la vest de ferma Ferras Major, Elena, fata cu ochi mari și cozi groase, cu trusa de sanitar pe umăr și automatul în mână se prăbuși… Căzu în timp ce se pregătea să facă un nou asalt spre un cuib de rezistență. O mină explodă chiar în fața ei. Era prima zi a anului 1945. În spitalul din Arad, în ziua de 8 martie 1945, inima Elenei, a încetat să mai bată. Viața sa pe care a închinat-o cu dragoste patriei, s-a stins în plină tinerețe. Ca un omagiu pentru faptele sale glorioase de arme, Elena Chiriță a fost înmormântată în Cimitirul Eroilor de la Radna, lângă ceilalți viteji ai detașamentului Păuliș, căzuți în luptele din defileul Mureșului, acolo unde ea primise focul pentru prima dată. Mormântul ei este așezat într-un loc umbros, cu multă verdeață și flori. La căpătâiul ei, pe o lespede de piatră se poate citi: Sergent Elena Șt. Chiriță, căzută pentru patrie în lupta pentru eliberarea Budapestei. Pentru faptele de arme săvârșite împotriva Germaniei naziste, statul român i-a conferit ordinul Apărarea patriei post-mortem. Pentru faptele sale eroice, argeșeanca Elena Chiriță va rămâne înscrisă în cartea glorioasă a eroilor patriei.
Colonelul Aurică Sitaru, șeful Biroului Operații al Diviziei 19 Infanterie despre Elena Chiriță
„Am însoțit Batalionul 1. Eram șeful Biroului Operații al Diviziei 19 Infanterie, al cărui comandant, generalul Mihai Lăcătușu, era și comandantul grupării militare Timișoara. Atacul cu tancuri, avioane și infanterie al inamicului în sectorul Detașamentului Păuliș amenința direct flancul drept al grupării Timișoara. Transportat în mare grabă Batalionul 1 nici nu a apucat bine să-și ocupe pozițiile și a și fost atacat. Pe Elena Chiriță am cunoscut-o într-un moment crâncen de luptă, într-un adăpost improvizat al maiorului Cristache Stănescu. Stătea nu departe de comandantul Batalionului cu arma în mână și privirile ațintite către inamic. Acesta se apropia sprijinit de blindate. Lângă ea zăcea sergentul Romanescu, o schijă îl lovise în coapsă și primise îngrijiri sanitare. Aici, în sectorul înălțimilor Bordu, Elena Chiriță a tras prima oară în atacator, primind botezul focului și devenind ceea ce noi numim soldat luptător de prima linie. Pe vârful Bordu, Elena Chiriță a mai trăit un moment care a întărit-o în convingerea sa de a cere să fie primită voluntară în rândurile Batalionului 1, Regimentul 96. Una din cotele de la Bordu, poate cea mai importantă din sistemul de apărare al batalionului, fusese încredințată plutonului comandat de sublocotenentul Constantin Boian. Acesta și-a îndeplinit misiunea până la ultimul soldat… Inamicul a cucerit cota, dar pentru puțin timp, căci din ordinul maiorului Cristache Stănescu o rezervă a cotraatacat cota pierdută și a recucerit-o. Ajunsă pe înălțimea apărată de plutonul sublocotenentului Constantin Boian ca să acorde un prim ajutor răniților, Elena Chiriță constată cu lacrimi în ochi că nu mai avea cui să acorde ajutor: căzuseră toți la datorie”.
Marius Ionel
0 Comentarii