Web Analytics

E gata expertiza pentru Bulevardul „Pardon”, dar ISC-ul menține blocajul

de | 21.03.2024 12:50 | Actualitate, Culise, Economie, Politica si Administratie

Sistate în noiembrie anul trecut după un control al Inspectoratului de Stat în Construcții, lucrările de reabilitare a Bulevardului ”Pardon” din Câmpulung încă nu au fost reluate și au apărut indicii că nu este aproape data la care va interveni deblocarea. Și asta din cauză că expertiza tehnică de calitate întocmită la solicitarea ISC-ului nu este acceptată de ISC, considerându-se că documentul este incomplet raportat la cerințele prevăzute în actul de control din noiembrie. Drept consecință, s-a solicitat completarea raportului de expertiză, iar asta înseamnă că lucrările la bulevard nu pot fi reluate. Se așteaptă și celelalte concluzii ale expertului, iar în funcție de acestea inspectorii în construcții vor decide dacă activitatea va reporni în centrul Câmpulungului.

Ca stadiu fizic, reabilitarea Bulevardului ”Pardon” este aproape de finalizare, deși, după reluarea lucrărilor în primăvara anului trecut, atunci când s-a finalizat procesul cu Prefectura Argeș, ritmul de lucru a fost unul lipsit de intensitate. Pe de altă parte, față de proiectul inițial, obiectivul a intrat în șantier doar pe o porțiune de circa trei sute de metri, adică jumătate din traseu.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și E gata expertiza pentru Bulevardul „Pardon”!

Citește și Exclusiv. Elena Lasconi, declaraţii incendiare în cazul Bulevardului „Pardon”. „Ei încearcă să blocheze orice pentru că sunt o voce la nivel naţional!”

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *