Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coţofeneşti, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfăşurat, luni, la Muzeul Naţional de Istorie a României, ministrul Culturii, Ioana Ciocan, anunţând cu acest prilej că preţiosul artefact va putea fi admirat în cadrul unei expoziţii organizate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, conform Agerpres.
"Am discutat un pic mai devreme cu domnul director Cornel Ilie şi, de Ziua Culturii Naţionale, va fi construită o expoziţie specială, care o să conţină şi Coiful", a declarat Ioana Ciocan.
Directorul general al MNIR, Cornel Ilie, a anunţat că în prezent Coiful este "aproape de forma iniţială".
"Intrăm acum în ultima etapă a acestui proces şi ceea ce o să vedeţi astăzi este momentul în care a fost rezolvată cea mai importantă, cea mai serioasă problemă, cea care era cea mai complicată, respectiv, cea legată de turtirea coifului. Atunci când a venit era aplatizat, trecuse, ca să zic aşa, printr-o traumă destul de mare, astfel că Alexandru Doja, după ce s-au făcut toate investigaţiile, toate analizele posibile şi s-a decis cea mai bună metodologie de restaurare, a trecut efectiv la restaurarea acestuia şi a reuşit să aducă acest artefact atât de important al istoriei noastre la forma sau aproape de forma iniţială. Ultima etapă a restaurării va consta în reataşarea acelui obrăzar, care fusese, la rându lui, restaurat înainte şi care s-a desprins, dar acest proces ridică mult mai puţine probleme şi va fi rezolvat în cel mai scurt timp", a spus Ilie.




























0 Comentarii