Web Analytics
scris joi, 26.02.2015

După o adunare generală furtunoasă a AJF, observatorului Marian Mincă i s-a revocat suspendarea din activitate

Arbitrii şi observatorii de la Liga a IV-a şi de la Liga a V-a sunt bătuţi, înjuraţi şi scuipaţi, asistentul medical este de fapt unul veterinar, toată lumea se schimbă în porumb sau la umbra copacilor, stadioanele nu sunt împrejmuite. Iată doar câteva dintre problemele grave cu care se confruntă fotbalul județean. Și, pentru că observatorul Marian Mincă le-a prezentat în numerele trecute ale Jurnalului de Argeș, Comisa de disciplină a AJF a hotărât excluderea sa din activitate. Evident că deja fostul observator a reacționat și a făcut apel la comisia de specialitate a aceleiași AJF. Ei bine, nici aici lucrurile nu au stat pe roz pentru Marian Mincă și spunem asta pentru că acea comisie a respins din start apelul formulat de observator. „În secunda doi mi-au respins apelul, dar nu este nicio problemă pentru că voi continua cu procesul în civil”, ne-a declarat Marian Mincă. După acest episod, la sfârșitul săptămânii trecute a urmat adunarea generală a AJF desfășurată la IATSA Ștefănești, iar pe ordinea de zi a existat și discutarea acestui caz. În afara faptului că la această adunare a izbucnit un adevărat scandal soldat cu demisia președintelui Cornel Sorescu, membrii prezenți la această adunare generală au decis revocarea suspendării din activitate a observatorului Marian Mincă.
M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită