În cadrul conferinţei de presă din această săptămână, prefectul Cristian Soare a anunţat că începând de anul viitor, instituţia pe care o conduce va veni în sprijinul a 20 de elevi argeşeni cu rezultate bune la învăţătură, dar care au posibilităţi materiale reduse şi care vor fi preluaţi în sistem de mentorat de către studenţi voluntari de la cele două universităţi din Piteşti. Proiectul este unul pilot şi se va desfăşura începând cu data de 20 ianuarie 2014 în parteneriat cu IŞJ Argeş, Universitatea de Stat din Piteşti şi Universitatea Constantin Brâncoveanu. „Acţiunea îşi propune îmbunătăţirea performanţelor şcolare a 10 elevi din clasa a VIII-a în vederea accederii la liceu şi a zece elevi de clasa a X-a pentru a-i determina să-şi continue studiile la instituţiile de învăţământ superior”, a precizat prefectul Cristian Soare. Selecţia studenţilor, ce-i vor îndruma pe elevi, se face ţinându-se cont de nişte criterii cum ar fi vârsta, anul de studiu, abilităţile de comunicare, nevoile personale şi dorinţa de implicare. Elevii vor fi îndrumaţi după un program ce conţine pregătirea pentru examenul de capacitate sau bacalaureat, şedinţe de consiliere, vizitarea celor două universităţi sau participarea la sesiuni ştiinţifice studenţeşti. Conferinţa de presă s-a încheiat, nu cu întrebările jurnaliştilor, ci cu un dejun oferit de Instituţia Prefectului la cabana Ocolului Silvic Piteşti de la Miceşti unde gazetarii au primit nişte „ştiri” delicioase, în frunte cu mai multe „rânduri” de şorici fraged şi câteva „volume” de carne bine rumenită la grătar, iar ţuica fiartă şi vinul i-au dezgheţat pe cei prezenţi şi la propriu şi la figurat. Profitând de cadrul festiv, prefectul Soare şi-a arătat intenţia de organiza pe 24 ianuarie, în acelaşi loc, o întâlnire la care să participe toţi prefecţii argeşeni din ultimii ani, întâlnire care să se desfăşoare sub numele de „Mica Unire”. Ionuţ BURCEA

Condamnare cu suspendare pentru o șoferiță care a omorât un copil pe trecerea de pietoni
O șoferiță care a accidentat mortal un copil pe o trecere de pietoni din Siret a fost condamnată...
27.09.2023 07:27
0 Comentarii