Considerat cel mai mare dansator român din toate timpurile, Dumitru (Trixy) Checais a fost şi cel mai reprezentativ coregraf al Teatrului Muzical din Galați timp de aproape trei decenii, iar sala de balet a instituţiei gălăţene îi poartă numele. S-a născut la Piteşti, într-o familie de origine germană, pe 22 decembrie 1914. A început să studieze Dreptul, l-a abandonat şi s-a înscris la Arte Plastice, iar ca balerin s-a format la şcoala Floriei Capsali, după care a urmat cursuri de perfecţionare la Salzburg şi Berlin, cu mari nume ale dansului expresionist german. A făcut cursuri de actorie, a avut expoziţii la Sala Dalles, a fost regizor, scenograf, coregraf şi balerin în spectacole ale Operei Române care au făcut vâlvă în perioada anilor 30-40.
A făcut 10 ani de detenție la Canal
Checais a creat un limbaj coregrafic propriu, prin care s-a impus ca precursor al dansului contemporan românesc. „Era ca un zeu. Nu am văzut la nimeni acea trăire şi acea uşurinţă cu care dansa. Parcă zbura, parcă era în levitaţie. Tot corpul îi vorbea. Fiecare muşchi, fiecare fibră. Făcea minuni, nu dansa…”, spunea despre el balerina şi coregrafa Venera Zavulovici, care i-a fost colegă la Galaţi. Din păcate, în 1950, la doar 36 de ani, i s-au tăiat aripile, fiind condamnat la muncă silnică, la Canal, pe motiv că ar fi homosexual. A fost eliberat după mai bine de zece ani de detenţie şi s-a retras la Teatrul Muzical, al cărui angajat a fost până la moarte, în mai 1990. Deşi la Galaţi nu avea la dispoziţie balerini profesionişti, a încercat să reînvie arta pentru care ardea şi suferea zile în şir văzând că dansatorii cu care lucra nu se puteau ridica la exigenţele sale.
Rafinat şi elegant în tot ceea ce făcea, Trixy Checais a fost, pe tot parcursul vieţii sale la Galaţi, un singuratic, iar toţi banii pe care-i câştiga îi trimitea fostei sale soţii şi fiicei pe care o aveau împreună. Îşi petrecea timpul ascultând muzică şi pictând. A murit la 76 de ani, fiind găsit în casă la mai multe zile după deces.
„Un artist complex, cu o largă deschidere în variate genuri ale dansului”
Despre Trixy, dansatorul, coregraful şi profesorul, vorbeşte cu atâta dragoste şi pasiune Nina Cassian: „…Trixy Checais [era] fără îndoială cel mai mare dansator pe care l-a avut România. S-a format la şcoala lui Harald Kreutzberg şi Iris Barbura (balerină expresionistă, marea iubire a lui Celibidache) şi era „dăruit de natură cu un trup suplu şi plutitor” (Nina Cassian- Memoria ca zestre – volumul 1). Checais era un foarte bun cunoscător al tehnicilor baletului clasic. Cu toate acestea, a trăit şi a creat în spiritul vremurilor în care a trăit, compunând un limbaj coregrafic personal, bazat pe improvizaţie şi pe libertatea dansatorului, care îl apropie foarte mult de ceea ce se numeşte azi „dans contemporan”. Că a fost sau nu „precursor” fosta sa elevă, Miriam Răducanu, spune că nu are nicio importanţă. „Dacă l-am putea vedea dansând acum, nu i-am putea pune nici o ştampilă, nu l-am putea încadra într-un gen”. Cora Benador îl evocă cu mult drag pe Trixy Checais: „În 1943 am început sa iau lecţii de balet cu Mila Lindenberg, apoi cu Anton Romanovski. În paralel, am luat şi lecţii de dans expresionist, cu minunatul dansator Trixy Checais, care în recitalurile sale îşi făcea singur coregrafia, scenografia şi costumele. Irinel Liciu (despre care marele maestru de balet rus, Kurilov, spunea că e „un unicat care nu suferă comparaţie”) a fost partenera lui Trixy Checais. În coregrafiile lui Trixy, Irinel şi-a valorificat talentul abordând teme diferite, modalităţi şi tehnici noi. Trixy a compus duo-ul coregrafic de neuitat pentru cei care au avut şansa să-i vadă: „Noaptea Walpurgiei” din Faust-ul lui Gounod. „Publicul aştepta cu sufletul la gură acest moment dansat, devenit memorabil. Cuplul Irinel-Trixy se caracteriza printr-o impresionantă asemănare a trupurilor lor, a expresiei dramatice a feţelor lor, a unei senzualităţi de o rară fineţe”, povesteşte Miriam Răducanu, cea care i-a fost şi elevă şi parteneră. Tot ea spune despre Checais că a fost „un artist complex, cu o largă deschidere în variate genuri ale dansului, un om de o deosebită cultură”. Reginald Amatto, balerin în Canada, şi-a schimbat destinul de pianist pentru cel de dansator în momentul în care, aflându-se la şcoala de muzică pentru un examen, Trixy Checais l-a văzut şi, apreciindu-i fizicul frumos, o convinge pe mama lui să-l înscrie la şcoala de coregrafie.
Regizorul Tudor Giurgiu a câştigat Menţiunea Specială la Festivalul Internaţional de Film de la Roma pentru un proiect de lungmetraj „Trixy”
Rodica Murgu, altă elevă a lui Checais, povesteşte: „Trixy îmi punea un ac în picior şi dacă nu îl ridicam suficient de sus, mă înţepam în el. De asemenea, îmi înfăşa gâtul cu un prosop, de care trăgea spre spate, ca să mă curbez cât mai mult. Un alt prosop mi-l punea între picioare şi, la piruete, acesta nu avea voie să cadă. (…) Baletul nu se face cu drăgălăşenie, ci cu duritate. După ce m-am angajat, având glezna foarte fragedă, făceam câte 100 de releveuri (exerciţii pentru gleznă) şi sute de poante sau manejuri. Mă simţeam urmărită şi asta îmi dădea un plus de voinţă şi atenţie”. În anii “50, cariera piteșteanului nostru este întreruptă, ca a multora dintre intelectualii din acea perioadă comunistă. Dansul modern a fost interzis, singura formă coregrafică fiind baletul clasic de tradiţie rus şi dansul cu elemente folclorice. Modernismul lui Trixy era de sorginte capitalist-imperialistă “nesănătoasă”. Din acest motiv, Trixy este arestat şi condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După ispăşirea pedepsei, în anii 60 ajunge în Galaţi şi e coregraful Teatrului Muzical „Nae Leonard” până la sfârşitul vieţii, în 1990. În 1966 montează la Opera Maghiară din Cluj „Pasărea de foc” de Stravinsky, iar în următorul an, „Dansurile Poloveţiene” de Borodin. Colaborează cu Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul de Stat din Constanţa şi Teatrul „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. De remarcat că regizorul Tudor Giurgiu a câştigat Menţiunea Specială a Juriului secţiunii „La Fabbrica dei Progetti- New Cinema Network”, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Roma, ediţia a treia în 2008, pentru un proiect de lungmetraj „Trixy”. Un biopic despre viaţa şi creaţia lui Dumitru (Trixy) Checais. M.I.
0 Comentarii