Web Analytics

articol scris miercuri, 14 octombrie 2026

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „Singurul care avea intrare la Dincă (Te Leagă) eram eu” (5)

C.R.: Tot în aceeaşi perioadă aţi fost propus pentru Serviciul Tehnic?

- Da, în acea perioadă m-a chemat Săpunaru, l-a chemat și pe Matea și i-a spus că la Serviciul Tehnic nu are pe nimeni pe probleme metalurgice, așa că îl ia pe Tomescu și să își găsească înlocuitor. Așa, dintr-o dată, am ajuns la Serviciul Tehnic, unde era Necula șef de serviciu, căruia îi spuneam că eu tot în turnătorii am probleme. Și așa făceam. Semnam condica și mă duceam în turnătorii unde erau probleme cu duiumul de rezolvat. Între timp, directorul Săpunaru se îmbolnăvește de hepatită și ajunge la Spitalul „Bălcescu”. În locul lui vine Paleru, care îi ținea loc la Centrală când acesta nu era, și mă ia să mergem la Săpunaru la spital să îl vedem. Atunci Paleru i-a spus că mă ia de la Serviciul Tehnic ca să mă pună șeful Serviciului de cooperare și producție. Aceasta însemnând producția pentru toată Centrala. Era vorba de vreo 80.000 de salariați în toată centrala. Săpunaru i-a spus că, dacă vreau eu, el este de acord, dar să îmi mărească salariul etc. M-am dus și biroul era la etajul doi în Pavilionul Central. Și de aici începe tevatura pe programul Centralei, comandamente… Aveam intrare la Dincă fără niciun fel de probleme… Știi cine era Dincă, nu?

Nu, nu știu.

- Zis și „Ion TeLeagă”, vice-prim ministrul Guvernului Ceaușescu. Singurul care avea intrare la el eram eu, pentru că trebuia să ajung la cote repartiții, cei de la minister nu-mi dădeau cât aveam eu nevoie... Mă duceam, lăsam capul în jos: ,,Vă rog să îmi mai dați 50 de tone de aluminiu”. Și îmi dădea. Avea o afinitate pentru mine…Nu știu, mă plăcea.

Gradul de îmbolnăvire era foarte ridicat în turnătorii. Dar nu plecau din Turnătorie nici maiștri, nici ingineri, nici muncitori, pentru că aveau sporuri bănești, zile la concediu. Se ieșea mai devreme la pensie… De ce vi s-a spus „Mimi?

- Mama a vrut să fiu fată și mi-a spus „Mimi” .

Cine și de ce v-a spus „Scânteie”?

- Aveam un maistru în Hala 3, îl chema Pufu Aurel. El mi-a spus prima dată „Scânteie”. După aceea Matea îmi spunea Scânteie, Stroe îmi zicea Scânteie…

Și astfel s-a transformat porecla în renume. Să revenim la perioada în care ați fost învestit în funcția de șef Serviciu Producție-cooperare pe întreagă Centrala…

- Atunci a început dansul în care unitățile Centralei făceau piese pentru Autoturisme Dacia, ARO, Oltcit și Lăstun (AFML - autoturism de foarte mic litraj). Giuvelcă a devenit director general de Centrală. Aveam în fiecare zi operative audio de producție la ora 5 după-amiaz, cu directorii unităților din Centrală. Cel care conducea aceste ședințe eram eu. Timp de o oră eu le spuneam problemele care erau în Centrală și fiecare intervenea în funcție de necesitățile unității respective. Și am dus-o așa până la revoluție: o zi eram plecat, o zi eram în uzină...

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ilie Bolojan: PNL ar putea vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, dar nu va reface coaliția și va rămâne în opoziție

Ilie Bolojan susține că PNL ar putea vota învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, în baza unui acord […] Citește!

Bursele sociale ar putea fi gestionate de primării. Apel pentru modificarea legislației

Bursele sociale ar putea fi gestionate de autoritățile locale, dacă va fi adoptată o modificare legislativă solicitată de sindicatele din […] Citește!

Ce se întâmplă cu acciza la motorină în următoarele săptămâni. Decizia Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor a decis să mențină reducerea cu 25% a accizei pentru motorină standard în perioada 16-31 octombrie 2026. Măsura […] Citește!

Ludovic Orban

Ludovic Orban: ‘Luca Niculescu va fi un premier-marionetă

Ludovic Orban lansează acuzații la adresa lui Nicușor Dan și a social-democraților. Politicianul este convins că Luca Niculescu nu va […] Citește!

Premiat la Topul firmelor din Argeș, Dr. Teo a venit la gală cu soția și cu copiii

Unul dintre cei mai cunoscuți stomatologi din Argeș, Teofil Anghelin, manager al Clinicii „Dr.Teo” din Pitești, a fost premiat miercuri […] Citește!

Cinci persoane reținute în Argeș în urma unei agresiuni. Ce a hotărât instanța

Miercuri, 14 octombrie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal de tulburarea ordinii și liniștii publice, […] Citește!

Primarul Aurel Costache, la Topul Firmelor din Argeș. Ce firme din Mioveni au fost premiate

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, alături de reprezentanții societăților Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și Transport Activ Mioveni, a participat […] Citește!

Argeș. 4.000 lei amendă pentru transport de lemne nejustificate

Miercuri, 14 octombrie, polițiștii din Rucăr au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna […] Citește!

Atenție! Trageri în poligonul temporar din Mioveni

În poligonul temporar amplasat în zona Uzinei de Apă din Mioveni (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș […] Citește!

Tânăr de 18 ani, prins cu 152 km/h, la Priboieni

Miercuri, 14 octombrie, polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din Priboieni, care conducea […] Citește!

Comisia de circulație din Pitești a analizat solicitările cetățenilor. Doar șase au fost avizate

Comisia de circulație din Pitești a analizat 36 de solicitări privind organizarea traficului rutier, siguranța pietonilor și accesul auto. Dintre […] Citește!

Argeș. Depozit de lemne cu mari nereguli în gestiune. Amendă usturătoare

Polițiștii din Domnești au verificat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Argeș, o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

dan-andronic-editorial

Guvernul „All In”. Jocul la risc al PSD

Din ediția tipărită

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!