Aveați renumele că stăteați în uzină și câte o săptămână dacă apăreau probleme și doar după rezolvarea lor ,,respirați” liniștit…
- Da. În condițiile descrise mai sus le-am spus că nu pleacă nimeni acasă până nu rezolvăm problema. Nevasta mea aducea mâncare la uzină. Venea și cu copiii să mă vadă... Timp de o săptămână dormeam câteva ore în birou. Lucram, dar parcă nu se mai termina stocul… Duminica urma să vină. Cei de la partid aveau un instructor, un tip înalt, era de treabă el, dar trebuia să-și facă meseria, adică să informeze, așa că m-a informat că să-l aștept pe Zamfir la poartă. Dar n-a venit el. A venit Potincu.
Potincu fiind cine?
- Era secretar cu probleme organizatorice la județ.
Adică un fel de adjunct al lui Zamfir.
- Da. Ulterior a devenit director general la centrală, după Giuvelcă. Revin la vizită. Potincu mi-a spus că o să vină și Zamfir, dar o să mă anunțe intructorul de partid când anume o să fie vizita. În ziua respectivă nu mă simțeam bine. M-am dus la birou. Aveam niște scaune metalice, biroul și o canapea unde mai stăteam când mai oboseam. Mi-am luat un pahar de apă și mi-am zis: ,,Mă duc să stau pe scaun”. De atunci s-a rupt filmul. Ce s-a întâmplat? Apoi am aflat. Eu trimisesem după Lixandra Octavian, șeful de la Nodulară, să vină ca să îi dau o sută de lei pe care o împrumutasem de la el să iau salam și pâine pentru a face sandvișuri pentru muncitorii pe care îi opream peste program. M-am trezit la spital, la Racovița; când am deschis ochii, era soția și cei doi copii de o parte a patului meu și deasupra mea era doctorul Stănescu Tiberiu, care, văzând că am deschis ochii, mi-a spus: ,,Ai avut noroc și de data asta!”
Ce se întâmplase? Ați avut un atac cerebral?
- Nu, un preinfarct. După vreo săptămână am ieșit din spital și m-am dus la Matea să îi spun că mă duc la birou la mine. Matea nici nu a vrut să audă. Mi-a spus să îl iau pe Botoi, șoferul lui, să mă ducă acasă. Eu însă i-am spus că am uitat ceva la birou, să mă ducă acolo și el să plece că e liber. La vreo două ore am fost sunat de Matea să mă certe, dar și să îmi spună că are nevoie urgentă de mine. M-am prezentat și pe Matea l-am găsit de vorbă cu un domn care nu era altcineva decât directorul Institutului Parhon. Venise să-și ia o mașină. Doctorul m-a palpat și a cerut să i se dea un telefon. Ce a făcut? A reținut o rezervă pentru mine la spital la Parhon pentru a doua zi. A doua zi dimineața eram la spital. Așa m-a ținut câteva luni, mă interna o perioadă, apoi îmi dădea drumul.
0 Comentarii