Web Analytics

articol scris luni, 22 iunie 2026

Drogat la volan în Mioveni. S-a ales cu dosar penal

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 30 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe str. Unirii de pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicia cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care polițiștii rutieri l-au testat pe cel în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

Totodată, cu ocazia verificării habitaclului autoturismului condus de persoana în cauză, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări un mugure vegetal, de culoare galben-verzui, precum și o țigară confecționată artizanal, ce conținea fragmente vegetale de culoare galben-verzui. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Citește și Scos din trafic de polițiștii rutieri piteșteni după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului

Conducătorul auto în cauză a fost însoțit la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Ulterior, ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wizz Air taie 172 de posturi în România. Patru baze operaționale sunt vizate de concedieri colective

Wizz Air pregătește o restructurare care ar urma să ducă la disponibilizarea a 172 de angajați din România. Măsura vizează […] Citește!

Răzvan Lucescu vrea să protejeze numele tatălui său: 1.027 de produse și servicii, trecute în cererile depuse la OSIM

Răzvan Lucescu a făcut un demers important pentru protejarea numelui tatălui său. La câteva luni după dispariția lui Mircea Lucescu, […] Citește!

Roboții au ieșit în stradă la Varșovia și au cerut reguli pentru AI. Imagini desprinse dintr-un film SF

Scenă incredibilă în capitala Poloniei: aproximativ 30 de roboți au ieșit în stradă și au mărșăluit până la Ministerul Afacerilor […] Citește!

Sfânta Maria Mică 2026: ce să nu faci pe 8 septembrie și ce spun tradițiile despre ghinion și necazurile în familie

Sfânta Maria Mică 2026 este sărbătorită pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Este una dintre […] Citește!

Dani Coman, despre viitorul lui Bogdan Andone: „Nu-mi fac griji! Finalitatea va fi tot de partea noastră”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș, a vorbit despre viitorul antrenorului Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile, 0-1, […] Citește!

Dosarul lui Ion Georgescu, închis de instanță: fostul primar al Mioveniului scapă de judecată prin prescripție

Final de proces pentru fostul primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Judecătoria Pitești a decis luni, 7 septembrie 2026, încetarea […] Citește!

România, împărțită între vară și toamnă. 0 grade în unele zone, peste 30 de grade în sud

România a avut parte de două anotimpuri într-o singură zi. În timp ce în zonele din centrul și nordul țării […] Citește!

Din Argeș, la Paris – o poveste despre oameni în uniformă și cooperare peste granițe

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, aniversată la 7 septembrie, IPJ Argeș ne spune povestea unui agent de poliție „pentru […] Citește!

Nicușor Dan, decizie iminentă pentru funcția de premier. Cine sunt cele trei nume analizate

Președintele Nicușor Dan analizează mai multe variante pentru funcția de premier, iar trei nume sunt vehiculate ca fiind pe lista […] Citește!

Captură uriașă la graniță: produse de lux contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei, descoperite de polițiști

O captură de aproximativ 1,8 milioane de lei a fost făcută de polițiștii de frontieră, care au descoperit circa 2.000 […] Citește!

gaspipes

Alertă în Europa: rezervele de gaze sunt prea mici. Prețurile ar putea sări de 100 de euro/MWh

Europa se apropie de iarnă cu rezerve de gaze sub nivelul considerat necesar. Uniunea Europeană ar mai avea nevoie de […] Citește!

Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv cu FC Argeș: „Traversăm o perioadă grea”

Bogdan Andone a tras concluziile după înfrângerea echipei pe care o pregăteşte, scor 0-1, pe terenul celor de la FC Voluntari, în […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!