Grupul german Dräxlmaier, cu activităţi în domeniul producţiei de componente auto, a făcut 1.000 de noi recrutări în primele nouă luni ale anului în cele cinci fabrici din ţară, iar compania intenţionează să facă noi angajări şi în 2015. „În acest moment, planurile noastre pentru 2015 vizează angajarea unui număr de 500 de persoane, atât specialişti, cât şi personal direct productiv. Aceste proiecte sunt strâns legate de dinamica pieţei auto la nivel internaţional, care are impact şi asupra comenzilor livrate de fabricile din România. Dacă numărul de comenzi va creşte, atunci vom avea nevoie de mai mulţi colaboratori”, a declarat Nicoleta Carlugea, directorul de Resurse Umane al Dräxlmaier. În prezent, germanii au ajuns la un număr de 15.000 de angajaţi pe plan local, în fabricile din Satu Mare, Piteşti, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.
Creşterea efectivului de personal în cadrul fabricilor Dräxlmaier vine după o perioadă în care compania a fost nevoită să facă restructurări, astfel că, dacă în perioada de boom economic grupul ajunsese la 18.000 de salariaţi, în 2010 numărul de angajaţi a fost restructurat drastic, până la 10.000 de angajaţi. Reamintim că după ce a deschis prima sa fabrică din România în 1993 la Pitești, anul acesta Dräxlmaier a decis deschiderea unei noi unități de producție cu cel puțin 500 de angajați. F. Silvestru
Ministerul Muncii a făcut public proiectul de OUG! Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în transparență...



0 Comentarii