Două străci de pământ vor fi modernizate în Pitești, în viitorul apropiat. Primarul Cristian Gentea a semnat, astăzi, contractul prin care locuitorii străzilor Marta Rădulescu și Sergent T.R. Constantin Comănescu vor beneficia de infrastructura obligatorie într-un oraș: utilități și asfalt.
„Chiar dacă termenul de finalizare este de 8 luni (2 luni proiectare și 6 execuție), am solicitat constructorilor, S.C. Comesad Drumuri SRL și S.C.Selca S.A, să încheie modernizarea și să ne predea străzile, până la sfârșitul anului 2022. Le mulțumesc dacă va fi așa!
Citește și: Au început lucrările de asfaltare pe un drum important din Argeș
Mă bucur să constat că, până la sfârșitul acestui an, 6 străzi de pământ, în mai puțin de 2 ani, intră în infrastructura civilizată: Dumitru Brătianu, Ion Angelescu, Nicolae Brânzeu, Amurgului, Marta Rădulescu și Sergent T.R. Constantin Comănescu.
Bineînțeles, urmează alte modernizări!”, a transmis edilul.
0 Comentarii