Web Analytics
scris joi, 22.01.2015

Directorul Termocalor, Iulian Richiţeanu, anticipează că în acest an se va menţine preţul la gigacalorie în Piteşti

Potrivit directorului general al S.C. Termocalor Pitești, Iulian Richițeanu, la această dată mai sunt mai puțin de jumătate dintre piteșteni branșați la sistemul centralizat de termoficare. „Avem aproximativ 22.400 de consumatori față de 56.000 câți erau în anul 2000. Nivelul datoriilor mai vechi de 120 zile este în momentul de față de peste 50 miliarde de lei vechi, iar numărul dosarelor din instanță este de 450. Oamenii nu sunt de rea credință, administratorii care nu plătesc sau fug cu banii, așa cum se punea problema în trecut, nu mai sunt. Pur și simplu oamenii nu mai au bani, nu mai au cu ce plăti. După cum știți, la 1 octombrie 2014 s-a redus preţul consumului la populație cu 20%, prețul gigacaloriei fiind de 200 lei cu TVA, iar anul asta se va menține”, ne dă asigurări directorul Richițeanu. De asemenea, referindu-se la investițiile pe anul 2015, imediat după aprobarea bugetului societății, Iulian Richițeanu spune că  în planul de investiții pe acest an, trei centrale trebuie finalizate până la sfârșitul lunii februarie fiind vorba despre trei puncte termice ce vor fi trasformate în centrale din zona Nord, Găvana, Eremia Grigorescu valoarea totală alocată fiind de 13 milarde lei vechi. Pe fondurile proprii de investiții ale primăriei se va face și reabilitarea de rețele secundare, adică rețele de la centrale la bloc, fiind probleme în acest sens în toate cartierele.
Andrei Bălan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită