Prezent la conferinţa de presă a CJ Argeş, Michael Biterl, directorul regional Doppelmayer Seilbahnen GmbH, firma care va furniza instalaţia de transport pe cablu a viitoarei staţiuni Molivişu, a dat asigurări că echipamentele vor fi instalate până la sfârşitul acestui an.
„Este un proiect interesant deoarece putem vorbi de prima instalaţie mixtă din România, care permite schiorilor să fie transportaţi pe scaune, dar şi în gondole. În ceea ce priveşte derularea proiectului, puţin mai devreme am avut o întâlnire cu dl preşedinte (n.red. – Florin Tecău) şi cu echipa şi sunt ferm convins că totul se va desfăşura conform planului. Noi ne-am ocupat de furnizarea echipamentului, de partea tehnică a proiectului şi de partea legată de proiectare. Lucrările de proiectare sunt finalizate, iar după topirea zăpezii compania care se ocupă de construcţie va putea începe lucrările. Echipamentul tehnic va fi furnizat săptămâna viitoare, iar după finalizarea fundaţiei, ne vom putea ocupa de partea de subansamble. Practic, asamblarea la faţa locului se va face într-un mod foarte rapid, după ce se va finaliza partea de fundaţie. Noi ne ghidăm după acel grafic prestabilit. Nu are rost să livrăm echipamentul până când nu ne putem ocupa efectiv de începerea lucrărilor. Vom furniza echipamentul pentru acest proiect la timp, la fel cum am făcut şi în alte situaţii”, a spus Michael Biterl.
Întrebat dacă firma austriacă va accepta să livreze şi să instaleze echipamentul în cazul în care plăţile nu vor decurge conform graficului, directorul regional Doppelmayer a declarat: „Aceasta este o întrebare la care ar trebui să ne gândim în momentul în care s-ar întâmpla o asemenea situaţie. Avem un acord de ambele părţi şi sunt convins că va funcţiona conform planului”.
De cealaltă parte, managerul de proiect, Constantin Dârzan, susţine că până în acest moment nu se înregistrează restanţe către furnizori. „La Doppelmayer avem de plătit în momentul în care ne vin o parte din piese, subansamble, dacă nu mă înşel, 786.000 lei, deci 7 miliarde şi ceva, bani pe care îi avem. Nu avem restanţe către niciun furnizor”, a declarat Constantin Dârzan.
I.H.B.




0 Comentarii