Web Analytics

articol scris marți, 28 iulie 2026

FC Argeș s-a despărțit oficial de Jakov Blagaic. Mijlocașul croat pleacă după un singur sezon

FC Argeș a anunțat oficial încetarea colaborării cu mijlocașul croat Jakov Blagaic. Cele două părți au ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului, astfel că fotbalistul în vârstă de 26 de ani își încheie aventura la formația din Trivale după doar un sezon.

Decizia vine la scurt timp după debutul noii ediții de Superligă, în care Blagaic nu a făcut parte din lotul pregătit de antrenorul Bogdan Andone pentru partidele cu FCSB și Petrolul Ploiești.

Citește și: Lucrările la noul Stadion „Nicolae Dobrin” avansează rapid. Structura va fi finalizată până la sfârșitul anului

Mesajul transmis de FC Argeș

Clubul piteștean a confirmat despărțirea printr-un comunicat publicat pe rețelele sociale.

„Mulțumim, Jakov! Clubul nostru și Jakov Blagaic au ajuns la un acord de încetare a contractului pe cale amiabilă. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a bifat 25 de prezențe în tricoul alb-violet, reușind să marcheze un gol și să ofere două pase decisive. Mult succes în carieră!”, au transmis oficialii clubului.

Un sezon la FC Argeș

Jakov Blagaic a ajuns la FC Argeș în vara anului 2025, după experiența avută în prima ligă din Polonia, la Puszcza. Format la academia clubului Hajduk Split, mijlocașul croat a mai evoluat în carieră pentru NK Omladinac, Široki Brijeg și Borac Banja Luka.

În tricoul alb-violet, Blagaic a adunat 25 de apariții în toate competițiile, reușind un gol și două pase decisive. În Superligă a evoluat în 19 partide, contribuind cu două assist-uri.

Deși a fost inclus de Bogdan Andone în lotul deplasat în cantonamentul din Slovenia din această vară, fotbalistul nu a mai intrat în planurile tehnicianului pentru startul noului sezon.

FC Argeș pregătește următorul meci

După două etape disputate în Superligă, FC Argeș a acumulat trei puncte, în urma înfrângerii cu FCSB, scor 0-2, și a victoriei obținute în fața Petrolului Ploiești, scor 1-0.

În etapa următoare, formația pregătită de Bogdan Andone va evolua pe teren propriu împotriva celor de la Csikszereda. Partida este programată vineri, 31 iulie, de la ora 18:30.

Despărțirea de Jakov Blagaic ar putea deschide drumul pentru noi mutări în lotul echipei, oficialii piteșteni continuând procesul de consolidare a lotului pentru actuala ediție de campionat.

Citește și: Nigerianul „Tobi” Alagbe a semnat cu FC Argeș. Pe ce post joacă

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Câmpulung Muscel. Ziua Armatei Române, la Mausoleul Mateiaș

Duminică, 25 octombrie 2026, a fost sărbătorită Armata României în toată țara, inclusiv, la Mausoleul Mateiaș, alături de primarul Câmpulungului, […] Citește!

Femeia de 26 de ani din Corbi, plecată cu cei trei copii, a fost găsită în județul Brașov

Femeia în vârstă de 26 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul din comuna Corbi, județul Argeș, împreună […] Citește!

Români condamnați în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Liderul rețelei a primit 25 de ani de închisoare

Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Marea Britanie […] Citește!

Focul lui Sumedru, la Ștefănești: „Suntem o comunitate unită și mândră de rădăcinile ei”

Tradiția Focului lui Sumedru a adus laolaltă comunitatea din Ștefănești. Duminică seara, primarul Nicolae Velcea a aprins focul și a […] Citește!

România, pe locul doi în UE la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare. Comisia Europeană propune controale preventive mai accesibile

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, unde mortalitatea asociată acestor afecțiuni este mult peste media Uniunii Europene. […] Citește!

Gheorghe Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Selecționerul României, Gheorghe Hagi, a anunțat lista preliminară a stranierilor luați în calcul pentru ultimele două meciuri ale naționalei din […] Citește!

Pitești. Minor de la un centru familial, căutat de poliție. L-ați văzut?

Polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești au fost sesizați duminică, 25 octombrie,că minorul BURULEA DARIUS-MARIUS, în vârstăde 16 ani, a […] Citește!

Șapte femei îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de infracțiuni sexuale. O studentă ar fi renunțat la facultate după două violuri reclamate

Șapte femei apar ca victime în dosarul în care Alexandru Ionuț Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și […] Citește!

Pitești. Onoare Armatei României, de ziua ei. Gentea: „Suntem recunoscători”

Reprezentanți la vârf ai administrației județene și locale, în frunte cu prefectul Sebastian Nedelcu și cu primarul Cristian Gentea, au […] Citește!

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a […] Citește!

Salvați în ultima clipă din Munții Maramureșului: Doi ucraineni, recuperați noaptea de salvamontiști după ce au trecut granița

O intervenție dificilă, desfășurată pe timpul nopții în Munții Maramureșului, s-a încheiat cu salvarea a doi cetățeni ucraineni care trecuseră […] Citește!

A intrat cu SUV-ul direct pe plajă, la Cap Aurora. O femeie de 51 de ani, amendată cu 10.000 de lei după ce imaginile au ajuns pe internet

O plimbare cu mașina pe nisipul unei plaje de pe litoralul românesc s-a încheiat cu o sancțiune de 10.000 de […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete