Numele lui Cristi Bălașa rămâne legat de una dintre cele mai respectate perioade din istoria clubului FC Argeș, așa numita epocă Dacia-Constantin Stroe, un simbol al devotamentului și al disciplinei în fotbalul românesc. Fostul mijlocaș dâmbovițean a strâns 162 de meciuri și 18 goluri pentru FC Argeș. Este component al ultimei echipe argeșene care a ajuns în cupele europene, bifând toate cele 6 meciuri din sezonul 1998/99 al Cupei UEFA, când alb violeții au fost eliminați de Celta Vigo. Cristian Bălașa a evoluat la gruparea din Trivale în perioada 1997 – 2003.
Cristi, ce-a reprezentat pentru tine FC Argeș?
– Vă spun cu mâna pe inimă că a fost apogeul carierei mele, pentru că acolo am realizat cele mai bune performanțe din cariera de fotbalist. Am jucat în Europa cu FC Argeș, am obținut rezultate frumoase și în campionat, eram o echipă foarte greu de bătut, am obținut și un loc 4. Sunt amintiri ce vor rămâne mereu în sufletul meu.
Cum ai ajuns în Trivale?
– A fost o întreagă telenovelă. Am semnat cu FC Argeș în toamna anului 1997 și am stat șase ani la Pitești, până în anul 2003. Am fost dorit acolo, inclusiv regretatul Constantin Stroe a venit după mine, împreună cu domnii Viorel Ilinca și Răzvan Tunaru, la Târgoviște. Jucam la Chindia, eram în primul eșalon, aveam prestații bune, care m-au propulsat în atenția mai multor cluburi. Steaua și Dinamo și-au manifestat intențiile de a mă achiziționa, dar cei de la Pitești au licitat, să zic așa, pentru mine. Am fost cel mai scump transfer din acel an, 150 de mii de dolari am costat. Domnul Stroe, când a auzit ce sumă cere Chindia în schimbul meu, s-a întrebat dacă-l aduce pe noul Dobrin la FC Argeș. Într-un final, din fericire pentru mine, s-a bătut palma. Îmi doream enorm să ajung la Pitești. Îmi amintesc de primul an petrecut în tricoul alb-violet, era sezonul 1997-1998, sub comanda lui Silviu Dumitrescu. Evoluțiile bune din campionatul acela ne-au dus în Cupa UEFA. În schimbul meu, la Târgoviște au ajuns doi antrenori și cinci jucători de la Pitești. Am primit la semnătură o sumă considerabilă, la vremea aceea. La Chindia, aveam cinci mii de dolari pe an, iar la Pitești am primit 15 mii de dolari pe an.
Ce-ai simțit când ai intrat prima dată în vestiar?
– Am avut emoții cât cuprinde. Am venit într-o zi de luni, iar miercuri era etapă intermediară și jucam, acasă, cu Universitatea Cluj. Înainte de acel joc, le-am spus antrenorilor că nu sunt pregătit fizic, fiind în urmă la acest capitol. Nu au vrut să audă nicio scuză din partea mea și m-au aruncat în luptă. Am jucat, dar nu a fost cea mai bună partidă pentru mine, deoarece am pierdut cu 1-0. După meci, toți am avut o discuție cu domnul Stroe, era foarte supărat pe echipă. Pe mine nu m-a certat, venisem de câteva zile.
Colegii m-au primit foarte bine, mai ales „greii” vestiarului, iar aici mă refer la Săndoi, Vasile Popa, Vintilă, Mogoșanu, Jean Barbu. Acesta din urmă mi-a spus, la început, că este convins de faptul că pot ajuta echipa. Nu mi-a reproșat niciodată nimic. Ne-am atașat unul față de celălalt, eram stângaci ca el, am avut o colaborare foarte bună. Din punctul meu de vedere, rezultatele bune și foarte bune pe care le-am avut acolo s-au datorat faptului că eram foarte uniți. Într-o echipă, forța grupului este un factor determinant în obținerea performanțelor.
M-am înțeles foarte bine și cu cei mai tineri, cu Neaga, cu Dani Coman, actualul președinte al echipei FC Argeș etc. N-am venit pe un tărâm necunoscut, mai erau târgovișteni în echipă, Bârdeș, Gâlmencea, de exemplu. Dar clubul era foarte bine organizat, toți erau de cuvânt, mă refer la conducerea administrativă. M-au făcut să mă simt important și foarte valoros. Mi-au dat încredere.
Citește și Dincolo de gazon! Andrei Prepeliţă: „Aveam 14 ani când am ajuns la Piteşti”
„Am sărbătorit succesul la turci”
O victorie memorabilă care-ți vine acum în minte este…
– Cea obținută în fața echipei Istanbulspor, acasă, în tur, scor 2-0. Deși în retur am pierdut cu 4-2, ne-am calificat în turul următor al Cupei UEFA. Am sărbătorit succesul la turci, în stil de mare echipă, am sărit și am dansat pe mese în vestiar, a fost o bucurie de nedescris. Am mâncat preparate turcești și am băut bere.
Ce meci din întrecerea internă nu-l poți uita?
– Victoria de senzație obținută în fața Stelei, acasă, cu scorul de 3-2. Pentru noi au marcat Mutu, Jean Barbu și Cristi Bratu. A fost meciul acela cu „cântec”, când nu a vrut să părăsească Mutu terenul de joc, refuzând să fie schimbat. Eram în teren și îmi amintesc că a fost o glumă, la un moment dat, pe care a făcut-o Jean Barbu, acesta spunându-i lui Mutu: „Dacă ești şmecher, să nu ieși de pe teren!” Sub formă de glumă i s-a adresat…
Să știți că am trăit momente minunate la FC Argeș. Am atâtea amintiri legate de Pitești… Mi-l amintesc, de exemplu, pe Nicolae Dobrin, care era un om senzațional. Să vă povestesc ceva haios. Eram în cantonament la Curtea de Argeș, cu o zi înainte de meci, iar eu și Vali Năstase am pus de-o partidă de poker în autocar. Ușile erau deschise și, la un moment dat, a urcat Dobrin, care ne-a întrebat de ce jucăm fără dânsul.
Cele mai mari provocări din cariera ta au fost…
– Regret că nu am plecat la Steaua, în anul 2000, când m-a vrut acolo Victor Pițurcă. Câștigasem un turneu la Norcia, cu FC Argeș, era Halagian antrenor, și am primit o ofertă tentantă din Ghencea. Putem aplica o schemă, să fac scandal și să spun că nu mai vreau să joc la FC Argeș, dar nu am avut curajul să-i dezamăgesc pe cei de la Pitești. Steaua îmi oferea un salariu de 50 de mii de dolari pe an, plus bani la semnătură, cam aceeași sumă aș fi primit-o. Era o sumă fabuloasă pentru mine, dar din respect pentru oamenii care reprezentau clubul nu am plecat. Un alt episod pe care-l regret este că nu am dat curs unei oferte pe care am primit-o de la Sampdoria, pe vremea când jucam la FC Argeș; nu s-a concretizat nimic. Pe mine se oferea suma de 700 mii de dolari, dar transferul a picat. Nu mai contează…
În orice caz, a fost o onoare să fiu mult timp căpitanul echipei FC Argeș. Domnul Marian Bondrea a fost cel care a supus la vot și toți colegii m-au ales pe mine. A fost o mare responsabilitate, dar m-am achitat de toate sarcinile. Am fost schimbat când a venit domnul antrenor Ion Moldovan, care a dorit să aducă alt suflu. Nu m-am supărat deloc, ci i-am predat cu drag banderola lui Nicolae Dică.
L-ai avut antrenor și pe regretatul Florin Halagian…
– Da, a fost o onoare să fiu antrenat de dânsul. Mi-a marcat destinul fotbalistic și după ce m-am lăsat de fotbal. Nu voi uita niciodată un episod petrecut la Poiana Brașov, eram la retrogradare cu FC Argeș. M-a chemat în cameră și m-a întrebt ce restanțe și ce nemulțumiri avem noi, fotbaliștii. M-a întrebat cât am de luat, a desfăcut diplomatul, mi-a dat o parte din bani, spunându-mi că a doua zi avem ședință și vine conducerea să discute cu noi. M-a rugat să nu vorbesc în numele tuturor. A doua zi, mulți colegi au luat cuvântul, iar când a venit rândul lui Dani Coman, actualul președinte al lui FC Argeș a afirmat răspicat faptul că eu știu cel mai bine problemele cu care se confruntă vestiarul. Am spus tot ce ne doare, tot ceea ce aveam pe suflet. S-a terminat ședința și domnul Halagian m-a felicitat, subliniind că sunt un om de onoare și mă apreciază mult. Evident că s-au rezolvat problemele financiare în cel mai scurt timp. A vrut binele echipei mereu, era foarte apropiat de toți jucătorii, a fost ca un tată pentru noi.
„Cu o parte din bani mi-am făcut o casă, iar restul i-am prăpădit pe mașini”
Cum vezi evoluția fotbalului românesc comparativ cu perioada ta?
– Complet diferit este acum fotbalul. Pe vremea mea, existau calitate și respect față de culorile clubului. Este un slogan comunist, dar foarte adevărat. Nu ne gândeam la milioane de euro, cum este acum. Noi puneam osul la bătaie, ne dădeam viața pe teren, voiam să impresionăm și să bucurăm suporterii.
Ce sfat le-ai oferi tinerilor jucători care visează să ajungă la nivel profesionist?
– Să nu se gândească la bani, pentru că partea financiară nu rezolvă totul în carieră. La început, este adevărat, te încântă, dar există riscul să te lași de fotbal și să devii muritor de foame. Cred că trebuie să fie în cadrul unui club un consultant financiar, care să-i învețe pe fotbaliști ce anume să facă cu banii, cum să-i investească. Sunt multe cazuri în care mulți foști fotbaliști sunt pe drumuri, din păcate, iar motivele se cunosc. Știu că sunt și jucători care au un consultant financiar, mă refer la Chipciu, Florin Tănase, poate mai sunt și alții.
Ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați la FC Argeș?
– O parte din bani i-am strâns și mi-am făcut o casă, iar restul sumei am prăpădit-o pe mașini. Aveam o pasiune, aceea de a-mi achiziționa mașini și mi-am făcut o perioadă damblaua, apoi am renunțat. Soția nu-mi reproșa, era foarte înțelegătoare, mi-a fost mereu alături. Sunt mulțumit de realizările mele fotbalistice, dar și de cele personale. Sunt un tată mândru și împlinit. M-a binecuvântat Dumnezeu cu trei copii minunați, doi băieți și o fată. Mihai, 31 de ani, a jucat la națională și la FCSB, mezinul, Ciprian, are 16 ani și joacă la Rapid, iar fiica mea, Simona, are 25 de ani și urmează să se căsătorească în acest an. Am fost tată tânăr, sunt și bunic tânăr. Mihai, fiul cel mare, este căsătorit cu o fată originară din Italia și au o fiică superbă, Isabel Maria, în vârstă de 6 ani.
Cum vezi evoluția echipei FC Argeș și parcursul acesteia în fotbalul românesc?
– După primele două etape din sezonul regular, am vorbit cu Dani Coman și i-am spus să nu dispere, l-am liniștit, l-am rugat să aibă răbdare. Am colaborat cu Hagi, la Farul Constanța, care spune mereu că nu contează cum începi, important este cum termini sezonul. Hagi repeta, înainte de jocuri, că adversarul are tot doi ochi, doi plămâni, două mâini și două picioare și nu are cu ce să ne fie superior. Bogdan Andone este revelația SuperLigii, un profesionist desăvârșit. Iar Dani Coman a fost tot timpul un băiat conștiincios, serios și foarte muncitor. Toată lumea fotbalului vorbește frumos despre FC Argeș.
Citește și Dincolo de gazon. Viorel Moiceanu, la ceasul amintirilor
0 Comentarii