Andrei Prepeliță, 41 de ani, a fost unul dintre jucătorii de bază ai formației FC Argeș, în tricoul căreia a debutat pe 7 mai 2003, în Liga I, într-un meci pierdut împotriva Gloriei Bistrița. În 2007 s-a transferat la FC Universitatea Craiova. În 2011, în contextul dezafilierii Universității Craiova, Prepeliță a semnat un contract pe patru ani cu Steaua București. Pe când era la FC Argeș, a fost convocat la naționala României sub 19 ani, pentru care a jucat 6 meciuri, și la cea sub 21, pentru care a evoluat în 18 partide și a marcat un gol. Debutul la echipa națională a avut loc în anul 2014, în preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2016, în meciul câștigat, cu 1-0, în deplasare, împotriva Greciei. În decembrie 2020, Prepeliță a devenit antrenor-jucător la FC Argeș. La finalul anului 2020, și-a încheiat cariera de jucător și a rămas doar antrenor la gruparea din Trivale. Neavând licența Pro, Prepeliță a fost ajutat de Mihai Ianovschi. Preluând echipa de pe ultimul loc în Liga I, la începutul lui 2021, Prepeliță a reușit s-o conducă pe FC Argeș până la calificarea în play off.
„De micuț mergeam la antrenamente cu tatăl meu, când juca la Scornicești, la Slatina”
Andrei, când ai început fotbalul?
– Cu fotbalul profesionist am început să cochetez la Pitești. Dar de mic mi-a plăcut fotbalul, am făcut primii pași la Slobozia, localitatea mea natală, acolo unde tatăl meu era antrenor la grupele de copii și juniori. Pasiunea pentru fotbal este moștenire de familie la mine, deoarece tatăl meu a evoluat și în Liga I. Eu m-am născut pe stadion, pot spune. De micuț mergeam la antrenamente cu tatăl meu, când juca la Scornicești, la Slatina, apoi am continuat să merg în cantonamente cu el. Sunt mulți fotbaliști cu care a jucat, inclusiv câțiva care au câștigat Liga Campionilor, Bumbescu și Pițurcă. Nu m-am gândit niciodată că nu aș lucra în fotbal, știam de mic că discuțiile astea erau, că voi ajunge fotbalist, așa că nu am făcut decât să-mi urmez drumul. Cunoșteam atmosfera din fotbal și nu mă vedeam făcând altceva. La 12 -13 ani, ai mei s-au gândit că a venit vemea să fac pasul spre fotbalul adevărat. A avut loc o selecție pentru naționala Under 13, la Toplița, un trial. Au fost prezenți antrenori de la grupări din toată țară. Am făcut o figură frumoasă și mai mulți voiau să mă duc la ei. La acea acțiune a participat și domnul profesor Viorel Moiceanu, fostul mare fotbalist al echipei FC Argeș, care se știa cu tatăl meu, fuseseră adversari pe teren și colegi la facultate. Aveam 14 ani când am ajuns la Pitești.
Cum te-ai acomodat?
– Nu mi-a fost ușor, dar greutățile pe care le-am întâmpinat m-au călit, m-au pregătit pentru fotbalul adevărat, m-au învățat ce înseamnă să fii disciplinat. Eram mulți copii, toți stăteam în cămin și megeam pe jos să mâncăm la cantonament, în Trivale. Am făcut ceea ce îmi plăcea și nu a contat niciun impediment. Același lucru le spun mereu și jucătorilor mei, să facă totul din plăcere, pentru că satisfacțiile vor apărea inevitabil. Când am plecat de acasă, tata mi-a spus exact așa: „Andrei, să fii corect cu fotbalul, dacă vrei să fii răsplătit!”
Când ai făcut pasul la echipa de seniori a clubului FC Argeș?
– Totul a decurs firesc, logic și cronologic. La 15 ani am ajuns la echipa de tineret a clubului, care era o rampă de lansare la vremea aceea. Aveam meciuri foarte grele, veneau la noi și jucători de la seniori, toți aveau vastă experiență și ne-au ajutat să ne dezvoltăm. La echipa de seniori era antrenor domnul Florin Halagian și mă chema, din când în când, la antrenamentele primei echipe. La 17 ani, cu domnul Ion Moldovan pe banca tehnică a echipei FC Argeș, am debutat din postura de titular și așa am evoluat aproape tot timpul. Am stat la FC Argeș din anul 2002 până în 2007, când am plecat la Craiova. Am petrecut la Pitești o perioadă foarte frumoasă și îmi aduc aminte cu mare plăcere. Acolo am învățat ce înseamnă să fii fotbalist profesionist. Am avut privilegiul de a juca de la frageda vârstă de 17 ani într-o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Am fost o generație foarte bună. Am avut colegi foarte buni, printre care, Dani Coman, Nicolae Dică, Paul Codrea, Cristi Dancia, Dorin Semeghin, Raul Marincău, Iulian Crivac, Adrian Neaga, Bogdan Mara, Ciprian Tănasă, Jean Vlădoiu, Alin Chița, Marius Radu, Dănuț Șomcherechi, Augustin Chiriță, Colgeag, Adrian Bogoi, Bălașa, Cristi Vlad, Ionuț Boșneag, Cosmin Năstăsie, Mircea Stan, Dan Lăcustă, Iulian Crivac.
Ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați la FC Argeș?
– Pe haine i-am prăpădit. Voiam să-mi cumpăr o mașină și am strâns doi ani de zile bani, apoi au fost altele prioritățile, mi-am luat o casă, au venit copiii…. Am luat lucrurile pas cu pas, etapă cu etapă. Îmi aduc aminte că mă bucuram mult când primeam bani și știam că munca mea este răsplătită. Îmi doream să muncesc din ce în ce mai mult și să mă afirm.
Citește și Dincolo de gazon. Viorel Moiceanu, la ceasul amintirilor
Ați avut o trupă valoroasă la FC Argeș, ați învins echipe de top din campionat. Ce victorie spectaculoasă îți vine acum în minte?
– Victoria contra lui Dinamo, care era o echipă de elită atunci. Nici noi nu eram mai prejos, dimpotrivă, ne băteam de la egal la egal cu oricine, eram de locurile 7-8. Îmi aduc aminte că fiecare grupare avea în componență fotbaliști extraordinari.
Știu că Alexandra, soția ta, nu a venit niciodată să-ți urmărească din tribună evoluțiile. Părinții tăi obișnuiau să vină pe stadion atunci când erai fotbalist?
– Foarte rar veneau ai mei. De obicei, nu suportam să vorbesc la telefon cu două zile înainte de meci; de multe ori îmi închideam telefonul, pentru că voiam să mă concentrez sută la sută pe fotbal. Ne aduceau și nouă bilete pentru familiile noastre, dar acest aspect pe mine nu mă interesa. Nici când am jucat în competițiile europene, la Steaua, nu am avut suporteri din familie pe stadion.
Îți amintești când ai marcat primul gol pentru FC Argeș?
– Jucam mijlocaș central, un profil mai defensiv, eu trebuia să dau pase, în primul rând, nu neapărat goluri. Dar primul gol a însemnat ceva special pentru mine, jucam de mult timp și nu spărsesem gheața. Mă apăsa, voiam din tot sufletul să marchez și s-a întâmplat într-un meci contra FC Național, în care am câștigat clar, cu scorul de 4-0.
„Fiecare tehnician și-a pus serios amprenta asupra carierei mele”
Ce antrenor consideri că ți-a influențat cel mai mult cariera?
– Nu ar fi normal să dau un singur nume, întrucât fiecare tehnician cu care am avut onoarea și plăcerea să lucrez și-a pus serios amprenta asupra carierei mele. Am fost convocat la seniorii lui FC Argeș de către domnul Halagian. Prima dată când m-a văzut, m-a chemat în vestiar la dânsul, m-a întrebat dacă sunt băiatul lui Costel Prepeliță. Îl avusese elev pe tata, vă dați seama. M-a încurajat și mi-a spus să fiu serios, să-mi văd de treaba mea și voi ajunge fotbalist. Ne vorbea mereu despre victorii și înfrângeri. De fapt, toți tehnicienii cu care am lucrat ne spuneau că eșecurile ne pregătesc pentru marile succese. Fotbalul nu-ți aduce numai satisfacții, trebuie să faci și multe sacrificii. Eu mi-am respectat mereu meseria. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot fotbalist aș lupta să devin. Nu regret nimic din trecutul meu.
Ce materii îți plăceau la școală?
– Limba română și geografia m-au pasionat. Chiar dacă, din cauza programului foarte încărcat, ajungeam mai greu la școală, am învățat, am îmbinat utilul cu plăcutul. Am terminat liceul, am absolvit și o facultate.
Urmărești evoluțiile echipei FC Argeș?
– Da, normal. Este o formație nou-promovată care a realizat performanțe notabile, merită felicitați Dani Coman, Bogdan Andone și jucătorii. Au jucat din ce în ce mai bine și au reușit să ajungă în play-off,. Felicitări și succes!
Citește și Dincolo de gazon. Marius Bilaşco: „Am debutat la FC Argeş, la 17 ani”
0 Comentarii