Web Analytics
scris joi, 15.03.2012

Din vară, Barbu îi găsise un înlocuitor lui Cristian la Centrul de Copii şi Juniori

Joia trecută, surpriză mare pentru antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori! La ședința săptămânală a antrenorilor a fost prezent și managerul Cătălin Barbu, care a surprins pe toată lumea cu prezența sa, știut fiind faptul că managerul nu se prea sinchisea să îi bage în seamă pe antrenorii de la Centru. Motivul însă a fost unul foarte bine întemeiat pentru că managerul Barbu intenționa să-l numească antrenor pe Iulian Crivac în locul lui Gheorghe Cristian, din vara acestui an. O altă surpriză, a fost că Piticu a afirmat că nu pleacă de la FC Argeș, infirmând zvonurile cum că pleacă la București, zvonuri pe care s-a bazat și Barbu când a decis să-l aducă pe Crivac. Pus oarecum în încurcătură, Barbu a decis să formeze o nouă grupă de copii și juniori special pentru Iulică Crivac. Astfel că din vară, Crivac va forma o grupă de copii născuți în 2004, iar Cristian va continua cu elevii săi. ”Nu s-a pus problema înlocuirii mele, dar era normal ca în cazul în care eu plecam la București, conducerea să aibă soluții de rezervă. Le-am spus că eu rămân pe loc, iar Crivac va antrena o altă grupă de copii și juniori”, ne-a confirmat Gheorghe Cristian. M.I.

Din vară, Barbu îi găsise un înlocuitor lui Cristian la Centrul de Copii şi Juniori

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...