Săptămâna trecută, o anchetă a Avocatului Poporului la un centru pentru vârstnici din comuna Bradu a scos la iveală faptul că, în Argeș, 46 de centre pentru vârstnici funcționează fără licență. Totul sub masca unor imobile de închiriat care eludează condițiile impuse pentru obținerea licenței. Schema este simplă: în locul unui contract de furnizare a serviciilor sociale, aparținătorii semnează un contract de închiriere pentru o cameră sau un pat. Separat, semnează un alt contract cu o altă societate comercială specializată în catering și un altul pentru „servicii de îngrijire la domiciliu”.
În realitate, vârstnicii locuiesc în aceste imobile care figurează drept pensiuni, primesc îngrijire de la personal mai mult sau mai puțin calificat, deși sumele percepute sunt cam la nivelul pieței, avantajul fiind acela că proprietarii își diminueză cheltuielile și își maximizează profitul. În concluziile raportului, Avocatul Poporului susține că acest caz evidențiază o problemă a actualei legislații, care permite unor operatori economici să desfășoare, în fapt, activități specifice unui cămin pentru persoane vârstnice sub alte forme de organizare sau având declarate alte obiecte de activitate.
Instituția solicită Ministerului Muncii modificarea cadrului legislativ pentru a elimina aceste lacune și pentru a împiedica funcționarea unor astfel de servicii în afara regulilor prevăzute de lege. Ce spun, însă, deținătorii acestor așezăminte sociale?
Amenzile date ajung şi până la 100.000 lei
A-ți duce părintele la un cămin de bătrâni, pentru a avea parte de o supraveghere atentă pe tot timpul zilei, a început să se impună ca o necesitate și la noi. Și toată lumea a observat cum azilele s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Semn clar că aici este o afacere, pentru că există cerere pe piață! Dar afacerea cui? Din discuțiile cu cei implicați în sistem am aflat că azilele de bătrâni trebuie să producă bani, nu doar pentru a funcționa, respectând cadrul legal și oferind condiții decente bătrânilor. Dar trebuie să producă parale și pentru statul român, precum și pentru căpușele apărute în jurul acestei afaceri. Este vorba despre foști salariați ISU ieșiți la pensie și care și-au făcut firme pentru a-și oferi„serviciile” cerute de lege. Asta însemnând proiecte pentru obținerea autorizației sau intermediere pentru cumpărarea instalațiilor extrem de scumpe.
În plus, amenzile date de instituțiile statului, ne referim la ISU, AJPIS, DSP sau DSV ajung și până la 100.000 de lei, pentru mici nereguli. Am încercat să stăm de vorbă cu proprietarii unor centre de bătrâni pentru a afla cu ce se confruntă, însă cei mai mulți se tem să vorbească deoarece imediat toate instituțiile de control vor năvăli peste ei. Sub protecția anonimatului, un deținător al unui un astfel de centru ne-a vorbit despre ce se întâmplă și de ce, în contextul unor costuri exorbitante, această activitate se desfășoară fără licență, în mare parte din cazuri.
„Dacă vor fi obligate să obțină licența ISU, majoritatea azilelor se vor închide, iar bătrânii vor fi trimiși acasă”
„Sunt niște coduri CAEN care permit să îi iei pe oameni ca la pensiune, în sensul că au contract pentru pat, au contract pentru mâncare, pentru îngrijire medicală. Eu cred că legea trebuie modificată în ceea ce privește cerințele ISU și AJPIS, care nu fac nimic, doar vin și dau amenzi pentru nimic. Ca să iei o autorizație ISU, te costă cel puțin 200.000 de euro pentru că 60-70.000 de euro îți cer pentru proiect. Îți cer cei care întocmesc documentația - privații, coloneii de la pompieri care au ieșit la pensie și și-au făcut firmele astea de proiecte. Și în afară că îți cer o grămadă de bani, 70 de mii de euro, te obligă să faci și modificări la clădire, să ai o anumită dimensiune a holului, să ai stație de nu știu ce, o grămadă de condiții.
Iar în cazul în care se întâmplă o nenorocire, un incendiu, răspunzător, chiar cu acea autorizație luată, ești doar tu, proprietarul căminului. Nu răspunde ISU că ți-a luat o cârcă de bani și a luat instalația foc și se întâmplă o nenorocire, toată grija și responsabilitatea este a ta. Este o găselniță prevăzută de ordonanța de urgență pentru că amenzile sunt imense, un miliard lei vechi, adică o sută de mii amendă că nu știu ce nu a funcționat la instalația pe care o cer ei și care costă și ea 100.000 de euro.
Pentru că acești indivizi, repet, foștii angajați ai ISU care și-au făcut firme specializate, au legătură cu firmele astea care aduc de afară aparatură, sunt în directă legătură pentru că toată lumea câștigă! Ei câștigă, iar tu, care îi îngrijești pe bătrâni și ai răspunderea, primești amenzi sau pușcărie. Ce legătură au ISU și AJPIS-ul? Mie mi-a dat amendă ISU, și mi-a dat și AJPIS-ul pe aceeași temă. Cu toate că, legal, nu ai cum să dai două amenzi pe aceeași temă. 10.000 Ron mi-a dat ISU și 2.500 am primit de la AJPIS. Eu zic că de aceea mulți procedează așa și renunță la tot ceea ce trebuie să facă corect pentru a lua autorizație. Nu există, în Argeș, clădire conform solicitărilor ISU. Numai un lift costă între 50.000 și 80.000 de euro.
Legea permite să închei contract de cazare, contract de mâncare, contract de îngrijire medicală - pentru că trebuie medic, asistente și cabinet medical. Majoritatea căminelor din România nu au licență. De ce? Licența este valabilă 5 ani. După cinci ani trebuie să refaci dosarul, soliciți control de la ISU, DSP…și în urma controlului îți acordă o nouă licență de funcționare, dar trebuie să plătești iarăși niște taxe, mari, la fiecare instituție. Este o măgărie, ca să se strângă bani la buget!
Am primit amendă de la DSP și Protecția Consumatorului pentru că îngrijitoarea a uitat să pună peste husa de saltea și un cearșaf pe un pat, o mie de lei de la o instituție, o mie de lei de la cealaltă. Și atunci, nu îți mai convine să mai îngrijești oameni!”, ne-a declarat persoana cu care am stat de vorbă, sub protecția anonimatului și care este administrator al unui centru pentru îngrijirea bătrânilor.
Tot ea ne-a spus că, dacă vor fi obligate să obțină licența ISU, majoritatea azilelor se vor închide, iar bătrânii vor fi trimiși acasă.
„Cea mai mare problemă sunt prețurile care au crescut, la utilități și alimente”
O altă doamnă, Cristina Danciu (foto jos), administrator tot al unui cămin de bătrâni (ne-a rugat să nu dăm numele centrului) ne-a povestit că, dincolo de obligațiile din contract, pacienților li se organizează zile de naștere, cu tort, cu muzică, mese festive de Crăciun, Revelion, Paște, zile onomastice. „Dar le facem din suflet”, spune doamna. De asemenea, la centrul nostru se mai organizează, atunci când situația impune, și înmormântări sau pomeni. Cristina Danciu se atașează de fiecare bătrân și plânge atunci când, inerent, apare momentul despărțirii, adică în situațiile în care bătrânii decedează. Dureros pentru personal, dar și pentru cei care conduc centrul este că unii dintre copiii celor internați aici nu mai sună ca să se intereseze de soarta celor care le-au dat viață.
„În momentul actual, cea mai mare problemă sunt prețurile care au crescut la hrană, la alimente, la gaze, la gunoi… Scumpirile astea ne afectează. La noi nu există masă fără carne la prânz, mâncare separat gătită pentru bătrânii care vor să țină post sau, în cazul diabeticilor, mâncare pentru diabet. Proprietarul Centrului de Îngrijire vine personal și gustă din mâncare, să fie bună. Cu toate scumpirile astea, am menținut prețurile, avem cele mai mici prețuri din oraș, deja se plătește de la 4500 în sus în Pitești, dar noi am rămas pe taxele vechi. Dacă ar veni cineva care nu are pensie, l-am putea prelua doar dacă ne-ar sprijini și pe noi autoritățile naționale, locale, să putem să îi întreținem. Dar noi nu suntem ca acel Pașca, de la Oradea, care a primit bani pentru cei care nu au nicio posibilitate, noi nu avem aceste relații. Nouă ne este milă dar… A, că primim un om cu pensie minimă, da, dar măcar mâncarea, trebuie asigurată. Nu mai punem la socoteală, utilitățile, gazul, gunoiul, salariul personalului. Vă dați seama ce costuri sunt ca să poți întreține un om în nevoie care nici nu se deplasează și trebuie spălat și schimbat? Munca este colosală și foarte grea. Unii dintre bătrâni au probleme de sănătate foarte grave, e foarte dificil domeniul de activitate. Deși nu este cazul, eu îi verific mereu pe angajați cum îi îngrijesc, cum îi spală, dacă ridică tonul la ei. Eu sunt aici cu ei aproape permanent, știu ce vrea fiecare, țin legătura cu familia, comunicăm, încercăm să găsim soluții, suntem ca într-o familie. Cu timpul ne învățăm cu ei (cu bătrânii, n.red), nu numai eu, ci și fetele, îngrijitoarele. Ne despărțim greu de fiecare dintre ei….”, mai spune Cristina Danciu.
0 Comentarii