În data de 06.12.2023, Tribunalul Sibiu a condamnat un inculpat, persoană fără
calitate specială, la pedeapsa de 3 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru
săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere unui vehicul fără permis de
conducere, iar la data de 31.01.2023, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins apelul
declarat de acesta împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Sibiu,
hotărârea fiind definitivă.
Totodată, instanța de judecată a dispus confiscarea specială a sumei de 1.000
de euro remisă cu titlu de mită, precum și interzicerea exercitării unor drepturi.
Reamintim că, la data de 10.08.2023, ofițerii de poliție judiciară din cadrul
Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, împreună cu
procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au prins în
flagrant, imediat după ce a remis suma de 1.000 de euro, cu titlu de mită, unui agent
de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Postul de Poliție
Marpod.
Suma de bani a fost oferită pentru a-l determina pe agentul de poliție să nu își
îndeplinească corespunzător îndatoririle de serviciu și să conducă cercetările, în
dosarul penal în care inculpatul era cercetat pentru infracţiunea de conducere a unui
autovehicul fără permis, într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea
penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Citește și:
- Exclusiv. „Moştenirea” lăsată de Ion Georgescu: datorii de circa 16,5 milioane lei ale primăriei către Sevicii Edilitare. Directorul Nicolae Tudose a girat cu averea lui un împrumut bancar ca să scoată din faliment societatea publică nr. 1 a Mioveniului
- Sentinţă în dosarul în care un funcţionar de la AJFP Argeş a mituit doi comisari de la OPC care voiau să îi amendeze soţia. Consilierul Cătălin Cosma de la Finanţe a scăpat cu închisoare cu suspendare după ce a semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei
- Cum a rămas cu transferul celor şase medici ATI de la Spitalul Mioveni la Judeţean?
În urma administrării probatoriului, a fost extinsă urmărirea penală și față de o
altă persoană care, în aceeași împrejurare, a promis agentului de poliție remiterea
respectivei sume de bani în același scop. Prin sentința menționată anterior, aceasta a
fost condamnată la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere
a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Persoana în cauză
nu a atacat sentința pronunțată.
Cercetările au fost efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sibiu împreună cu organele de cercetare penală ale poliției judiciare
din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu suportul de specialitate al
lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba Iulia.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
0 Comentarii