Web Analytics

Dezvăluirile din Jurnalul au produs cutremur la Camera de Comerţ

de | 19.06.2013 21:41 | Actualitate

# Afacerea păguboasă făcută de Ion Căpățână cu drepturile litigioase ale unui teren de 1412 mp a creat o atmosferă tensionată la ședința Colegiului de Conducere al CCI # Președintele Ion Brănescu s-a retras din funcție, lăsându-i locul managerului GIC, Gheorghe Badea. Dezvăluirile făcute timp de mai multe ediții de către Jurnalul de Argeș privind tranzacția scandaloasă prin care CCI Argeș a fost păgubită, prin fostul director executiv Ion Căpățână, de aproximativ 100 miliarde lei vechi, au făcut valuri la toate nivelurile.  Inclusiv la… CCI Argeș. Săptămâna trecută, după o ședință deloc liniștită a Colegiului de Conducere în care s-au făcut referiri inclusiv la materialele publicate de noi, președintele Ion Brănescu a ales să se retragă din funcție, locul său fiind luat – interimar- de către un alt om de afaceri de top din județ, și l-am numit aici pe Gheorghe Badea, managerul de la Componente Auto.

Ion Brănescu: „Îmi doresc ca domnul Gheorghe Badea să fie președinte al CCI Argeș și după alegerile care vor urma”

Omul de afaceri Ion Brănescu nu a comentat diferențele de opinii din cadrul ședinței Colegiului de Conducere, declarându-ne cu diplomația-i caracteristică: „M-am retras din funcția de președinte al CCI Argeș din motive strict legate de lipsa de timp. Îmi doream acest lucru deoarece programul meu profesional este influențat de deplasări de lungă durată în străinătate cu diferite probleme de afaceri. În același timp, am dorit să las Camera de Comerț Argeș într-o situație bună, lucru realizat acum, când nu există datorii financiare de nicio natură către nimeni”.

De la cinci miliarde datorii, la un miliard pe plus

Și într-adevăr, Ion Brănescu a reușit, spre deosebire de vechea conducere, să ducă CCI Argeș pe plus la capitolul financiar: „În conturile Camerei există aproximativ un miliard de lei vechi și sunt în continuare de încasat alte sume importante în perioada următoare. S-a scăpat de datorii istorice imense, de aproape cinci miliarde lei, datorii care păreau de neacoperit. De asemenea, s-a ajuns în situația favorabilă accesării de fonduri europene, datorită faptului că ultimii doi ani au fost fără pierderi.” 
Dincolo de revenirea financiară a CCI Argeș după o perioadă foarte delicată, cesionarea în octombrie 2008 a drepturilor litigioase pentru acel teren de 1412 mp rămâne un subiect ce nu poate fi ocolit. Motiv pentru care l-am întrebat pe Ion Brănescu dacă a mai fost informat de către Ion Căpățână privind stadiul dosarului după împuternicirea dată în ședința din 20 decembrie 2007. „Înainte de a îi semna împuternicirea pentru cesionarea drepturilor litigioase pe 13 octombrie 2008, Ion Căpățână mi-a comunicat că a reușit să obțină un preț situat undeva la 320.000 de euro și că e foarte urgent. M-a rugat să semnez împuternicirea la notar, la doamna Chiran, dacă nu mă înșel. Ce s-a întâmplat apoi cu drepturile cesionate nu este problema noastră, este o temă care nu implică în niciun fel CCI Argeș. Toate documentele au fost realizate și verificate de departamentele de specialitate ale Camerei (Financiar-Contabil și Juridic), sub îndrumarea directă a președintelui executiv din acea perioadă, trecând prin toate filierele legale pentru întocmirea contractului de cesiune de către biroul notarial.

Cert este faptul că datorită rezultatului acestei tranzacții a fost revigorată activitatea instituției, s-a scăpat de datoriile acumulate, au fost achiziționate echipamente și calculatoare noi, foarte necesare desfășurării în bune condiții a activității. Aș vrea să mai precizez că Adunarea Generală și Colegiul de Conducere al CCI Argeș sunt organele care hotărăsc în toate problemele legate de funcționarea și administrarea activității instituției. Toate deciziile se iau de către aceste organe colective de conducere, iar descărcarea de gestiune se realizează anual și este avizată de Raportul Comisiei de Cenzori. Dacă această comisie ar fi constatat vreo neregulă în legătură cu orice problemă de funcționare, contractare, avizare, situație financiar-contabilă etc., ar fi semnalat la timpul respectiv acea chestiune.” 
În ceea ce privește previziunile pentru viitorul președinte al CCI Argeș, Ion Brănescu îl susține pe actualul interimar, Gheorghe Badea: „Îmi doresc ca domnul Gheorghe Badea să fie președinte al Camerei și după alegerile care vor urma. Este o personalitate de prim rang a economiei argeșene și nu numai și merită pe deplin această funcție. Aș dori să le mulțumesc tuturor colaboratorilor din executivul Camerei, precum și tuturor agenților economici și autorităților publice și în general tuturor celor care au susținut și au fost aproape de CCI Argeș.”

Sandu Nichita: „Din banii obținuți pe cesionarea drepturilor litigioase s-au făcut și cheltuieli inutile, inclusiv cumpărarea unui Nissan 4×4 pentru uzul lui Ion Căpățână”

Revenind la controversatul dosar al drepturilor litigioase, după cum vă informam în urmă cu două săptămâni, pe 7 octombrie 2008, directorul executiv Ion Căpățână a primit de la evaluator raportul de expertiză conform căruia CCI Argeș trebuia despăgubită cu 11,9 milioane lei în schimbul terenului din Pitești, iar șase zile mai târziu a vândut drepturile litigioase cu doar 1,2 milioane lei. Datele au fost confirmate de către ANRP, instituție care fără îndoială nu este străină de culisele acestui tun imobiliar, care nu putea fi definitivat fără ajutor de la vârf.
Trei membri din Colegiul de Conducere al CCI Argeș fac în cele ce urmează, în premieră absolută, declarații spectaculoase legate de această tranzacție păguboasă.

Raportul evaluatorului nici măcar nu a fost înregistrat la Cameră!

Iată, de pildă, ce spune vicepreședintele CCI Argeș, Sandu Nichita: „Nu am fost informat deloc privind evoluția acelui dosar cu drepturile litigioase, ceea ce nu e în regulă. Mai mult, raportul de evaluare privind valoarea despăgubirilor la care CCI Argeș avea dreptul, nici măcar nu a fost înregistrat la Cameră, așa cum era normal. Am aflat asta oficial de-abia acum, după aproape cinci ani. Îmi aduc aminte că atunci, în toamna lui 2008, s-a făcut o schiță de proiect privind acoperirea unor datorii istorice ale Camerei. Iar cu banii obținuți din cesionarea drepturilor litigioase pentru acel teren nu prea s-au acoperit datoriile. În afară de asta, cu acei bani s-au făcut și cheltuieli inutile, inclusiv achiziționarea unui Nissan 4×4 pentru uzul directorului executiv de atunci, Ion Căpățână.” Tot Sandu Nichita mai spune că s-au făcut nereguli și în decembrie 2007, atunci când s-a emis decizia prin care CCI Argeș aproba cedarea unor drepturi de creanță și împuternicirea lui Ion Căpățână cu efectuarea demersurilor și a formalităților legale: „După ce s-a dat acea decizie, pe 20 decembrie 2007, s-a întocmit un proces verbal de prezență. Iar pe acel proces verbal nu figura semnătura mea, deși am fost acolo.”

Andrei Popescu: „Nu s-a dorit să fiu prezent la ședința prin care Ion Căpățână a fost împuternicit pentru cesionarea acelor drepturilor litigioase”

Și apropo de ședința prin care Ion Căpățână a fost împuternicit să cedeze drepturile litigioase, neregula sesizată mai sus de Sandu Nichita nu este singura. Andrei Popescu, membru în Colegiul de Conducere al CCI Argeș (și atunci, și acum) face, la rândul său, dezvăluiri neașteptate: „Nu am fost convocat la ședința prin care Ion Căpățână a fost împuternicit pentru cesionarea acelor drepturi litigioase. Am înțeles că în procesul-verbal apare o semnătură a unei persoane împuternicite de mine. Să se demonstreze că acea împuternicire a fost dată de mine! Dacă eram chemat, veneam 100%, nu se punea problema. Nu am lipsit de la nicio ședință a Colegiului de Conducere, când am fost convocat. Când era director executiv, Ion Căpățână convoca ședințele de Colegiu după bunul plac. Probabil că nu s-a dorit să fiu prezent la acea ședință din decembrie 2007. Mi se pare absolut anormal faptul că Ion Căpățână nu ne-a informat nicio clipă legat de stadiul acelui dosar pentru obținerea despăgubirilor. Era mult mai bine pentru Cameră dacă se obțineau acțiuni la Fondul Proprietatea în loc să se cesioneze drepturile litigioase. Din moment ce Ion Căpățână știa din 7 octombrie 2008 valoarea despăgubirii pentru acel teren, nu mai avea nicio logică să mai vândă drepturile litigioase. Trebuia să se discute din nou în Colegiu acel dosar, după ce a aflat de la evaluator valoarea despăgubirii. Este incredibil ce s-a întâmplat.”

Vernel Crăciunescu: „Dacă Ion Căpățână spunea că are o evaluare a despăgubirii și o supunea discuției, poate luam altă decizie”

Și Vernel Crăciunescu, un alt cunoscut membru al Colegiului de Conducere al CCI Argeș, îl acuză pe Ion Căpățână că a ascuns evoluția dosarului tratat cu prioritate de către ANRP: „Nu am fost informat deloc legat de evoluția acelui dosar trimis la ANRP pentru obținerea de despăgubiri. Dacă Ion Căpățână spunea că are o evaluare a despăgubirii și o supunea discuției, poate luam altă decizie. Este destul de suspect ce s-a întâmplat. Se pare că nimeni din cadrul CCI Argeș nu a știut ce a făcut Ion Căpățână. Un alt detaliu: următoarea ședință de Colegiu, după cea din decembrie 2007 prin care Ion Căpățână a fost împuternicit să se ocupe de acel dosar, a fost de-abia în noiembrie 2008, la o lună după ce drepturile litigioase fuseseră cesionate”.
Material realizat de Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii