Deţinuţii de la Penitenciarul Colibaşi care fac şcoală pot fi recompensaţi

de | 25.09.2013 19:39 | Actualitate

A început un nou an școlar și la Penitenciarul Colibași, dar fără a exista solicitări pentru desfășurarea de studii superioare, lucru care s-a întâmplat în anii trecuți. Reamintim că  în acest an școlar și-au manifestat dorința de a-și continua cursurile un număr de 46 de deținuți, care s-au înscris la şcoală şi care au îndeplinit condiţiile necesare. Astfel, în clasele primare au început școala 16 persoane private de libertate, iar la cursurile de învățământ gimnazial s-au prezentat 30 de persoane. Pentru buna organizare a cursurilor, deținuții vor fi supravegheați pe tot parcursul orelor. Pentru a putea să se înscrie la ore, un deținut trebuie să îndeplinească mai multe condiții fără a se ține cont de pedeapsa săvârșită de fiecare dintre ei. În plus, pentru fiecare an școlar absolvit, acestora li se scade din durata pedepsei avute și chiar pot fi recompensați.
„O primă condiție este că trebuie să fie condamnaţi definitiv. De asemenea, trebuie să-şi manifeste dorinţa de a continua cursurile școlare. Nu se ţine cont de infracţiunea de care sunt condamnaţi, nici de durata pedepsei pentru că învăţământul de stat este obligatoriu, iar fapta pentru care este condamnat nu prezintă importanţă. Pentru ciclul primar forma de învăţământ este zi, iar pentru ciclul gimnazial forma de învăţământ este frecvenţă redusă. În urma absolvirii unui an şcolar deţinuţii beneficiază de 30 de zile câștige an şcolar, care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar respectiv, iar acestea se scad din pedeapsa întreagă aplicată. De asemenea, beneficiază de 30 de credite pentru absolvirea unui semestru. Creditele îl ajută  în vederea recompensării. Contează foarte mult şi numărul de credite acumulate. Recompensele pot fi de la sporirea  numărului de vizite cu familia, achiziţionarea de diferite articole pentru desfăşurarea activităţilor socio-educative şi culturale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, inspector principal Raluca Dinişor.
După absolvirea unui an școlar, fiecare deținut va primi o diplomă de studii, o adeverinţă, certificatul de absolvire precum şi foaia matricolă de la unitatea de învăţământ care asigură personalul didactic pentru desfășurarea cursurilor, fără a fi înscrise menţiuni cu privire la locul în care s-a derulat  instruirea şcolară. Alex Vlaicu

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii