Web Analytics

Despre Iancu Jianu şi conferinţa profesorului Dulcan, la Teatrul „Davila”

de | 1.09.2021 14:41 | Cultură, Actualitate

Are milioane de vizualizări pe internet. Admiratorii săi au vârste între 8-9 ani și până dincolo de sută. Televiziunile, bloggerii, în general media, se bat să-i smulgă răspunsuri la fel și fel de întrebări. E argeșean din Mârghia și e cunoscut pe întreaga planetă, este potrivit de statură, se îmbracă elegant și este de o simplitate ieșită din comun, de departe un geniu: Constantin Dulcan. Este omul care ne-a convins că materia are o inteligență anume, omul care ne-a convins că nu suntem altceva decât… lumină, suntem energie, un buchet de energii!

Pe 30 august, Teatrul ”Davila” l-a avut pe scenă! Pentru prima oară pe scena unui teatru care se năștea deodată cu această mare personalitate, un teatru pentru care profesorul a făcut voluntariat, a dat o mână de ajutor, cum s-ar zice, fapt pentru care merită să fie acum în lumina reflectoarelor. Înțeleg că întâlnirea cu marele profesor se datorează cumva actualului manager al instituției – Felix Goldbach. Și asta este emoționant, cu atât mai mult cu cât deschiderea stagiunii se anunță bogată.
Conferința anunțată la șapte seara începe târziu, un târziu liniștitor. Tema este a justițiarului Iancu Jianu, extraordinară abordare a lui Paul-Emanoil Barbu, mai vechi prieten al argeșeanului nostru faimos acum pe planetă. Sala aproape că se umple: nu dau în zor nici politicienii, nici intelectualii urbei, nici scriitorii și scriitorașii și nici cele peste 60 de efecte media. Brrrr! Remarcăm printre cei prezenți silueta discretă a șefului bibliotecii județene, dl. Sachelarie, apare și Tudor Pendiuc la un moment dat, împreună cu doamna Gabriela, fata și nepoții! Viceprimarul Bascovului, Gheorghe Nedelea, florăreasa Olga, mulți tineri, câțiva preoți, câțiva artiști și… Mona Vîlceanu, profesoară și poetă, care se tot plânge-n surdină că nu vrea să intre și că n-are vaccin și că dacă ia virusul de la ăia vaccinați… Până la urmă, însă, caracteristic românilor, cum s-a stins lumina, cum au dat năvală!

Citește și Cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii. Eveniment de excepţie cu Dorel Vişan şi Constantin Dulcan la Biblioteca Judeţeană Argeş

Discursul profesorului Dulcan e fulminant, nu ai nevoie de un bici din care să pocnești să se facă liniște. Stai cu gura căscată și te bucuri! Așa s-a întâmplat cu cei 227 de spectatori prezenți. Standul de cărți, plin cu lucrările ilustrului cercetător, nu s-a dărâmat, deși cărțile, excelent, dar excelent prezentate de editorul Vasile George Dâncu, nu depășeau ca preț… 40 de lei. Practic, evenimentul în sine, organizat de Teatrul ”Davila” și Editura Școala Ardeleană, prezentat de Claudia Motea, poate… prea prezentat, a conturat unul dintre cele mai frumoase și mai interesante evenimente din ultimii ani. Intrarea a fost liberă. Cum liberă și mie calea, a doua zi, într-o dimineață în care profesorul Dulcan acceptă să stăm de vorbă. Și stăm și discutăm: eu îl întreb dacă omul rotitor poate fi măsurat, iar domnul Dulcan, zâmbind, îmi sugerează că măsura nu ne aparține. Eu îndrăznesc să-i strig domnului Dulcan că îngerii sunt niște oamneni care au coborât cu o stație mai devreme înainte de a se naște, iar domnul profesor, zâmbind a doua oară, încetinește cumva și, după ce se uită în ochii mei, îmi spune că îngerii sunt oameni născuți care se pierd înaintea botezului.

Înregistrarea durează 6 minute și 30 de secunde. Sunt fericit și alerg, cu fericiri cu tot, spre bibliotecă, să scriu și să vă povestesc pe larg. Dau să copiez de pe banda electronică și… inima mi se oprește: nu mai e nimic, nu mai e nimic, nu e nicio înregistrare! Vorbisem și despre MIRACOL și despre SFÂNTA LUMINĂ pe care Constantin Dulcan a văzut-o! Iancu Jianu a fost ieri-noapte prin Pitești! A luat tot, a luat pielea de pe evazioniști și a împărțit tot la săraci, la văduve și la amărâți! A scăpat ieftin Jianul acesta, a scăpat ieftin că n-a omorât pe nimeni, n-a luat vieți! Iancu Jianu trăiește și azi! Nu-i băgați lanterna în ochi, nu-l înjurați de mamă și nu îi socotiți câți galbeni mai are în cont!
Articol şi foto realizate de Florian Silişteanu

Citește și Exclusiv! Managerul de la „Davila”, actor şi muzician într-o piesă ce se va juca în Suedia

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii