Provenind dintr-o familie de preoți argeșeni, Octavian Popescu a fost desemnat “Avocatul Anului în România”. El a fost premiat la Gala Premiilor “Benchmark Litigation”, ediția 2020, la care sunt nominalizați cei mai buni avocați de litigii la nivel mondial. Este cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un avocat din România, mai ales pentru că este acordată de o publicație renumită pentru analiza riguroasă și obiectivă a pieței locale și internaționale de avocatură. În 2021, atât el, cât și soția sa, Loredana Popescu, și firma unde sunt asociați – Popescu&Asociații – au primit Premiul de Excelență din partea Baroului București.
Am vorbit cu tatăl avocatului, părintele Romulus Popescu, fost preot la Biserica “Maica Precista” din Pitești, acum pensionat. Dar încă în slujba lui Dumnezeu, “din dragul inimii sale”, așa cum ne-a mărturisit părintele Romică. Nu mai prejos de fiu, și părintele Romulus Popescu a primit de la episcopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, titlul de “Omul caritabil al anului 1998”. A acceptat să vorbească mândru despre succesul feciorului și în același timp ne-a spus povestea familiei Popescu. O poveste tristă despre represiunea comunistă și cum viața s-a răzbunat, în cele din urmă, chiar dacă după mai bine de jumătate de secol.

Preotul Romulus Popescu a fost urmărit de „originea nesănătoasă”

L-am întrebat pe părintele Romulus Popescu despre cum s-a îndreptat fiul său spre profesia de avocat, pe care o practică la superlativ. „Sincer, a fost o surpriză. Dar nu este întâmplător, pentru că și eu, înainte de Teologie, am dorit să fac dreptul, dar fiindcă tatăl meu fusese deținut politic, mie mi-a fost interzis accesul la examen. În cele din urmă, Dumnezeu a vrut o răzbunare, nici nu știu cum să cred. Am vrut să îl apăr pe tatăl meu, mai ales că, după ce s-a liberat din pușcărie, în octombrie 1961, a dat statul român în judecată. Asta pentru că, după ce a fost bănuit de uneltire contra regimului, în subsolul documentului prin care a fost liberat scria că este neîmplinită bănuiala. A cerut să îi plătească salariul pe perioada în care a fost închis. Însă îmi aduc aminte că din suma totală care i se datora i-au fost imputate cheltuielile cu hrana, cazarmamentul, îmbrăcămintea, încălțămintea… care i s-au dat în perioada în care a fost deținut.
Ideea mea a fost să mă fac avocat și să mă lupt cu nedreptatea comunistă. Se dădea examen la română, istorie și filosofie. Am ieşit de la scris cu nota 9,24. Dar când am ieşit de la oral, profesorul mi-a spus că, cu toata media mea de la scris, nu-mi poate da mai mult de 6, pentru că nu am dosar bun. Dacă ar fi fost să fiu admis, aș fi fost coleg cu Antonie Iorgovan. Am dat în septembrie la Contabilitate Financiar Agricolă, am fost revizor contabil, am lucrat la Stațiunea Ștefănești.
La un moment dat, pentru că mă tot urmărea această tinichea cu tatăl deținut politic, am vrut să mă duc la o facultate unde originea socială să nu mai fie un impediment. Având în vedere că tatăl meu a fost preot, am plecat la Teologie, pe care am absolvit-o în 1977. După aceea am fost repartizat la Catedrala Metropolitană din Craiova. Acolo fiind, s-a aflat totuși că tatăl meu a fost deținut politic. Aveam o funcție înaltă și am fost obligat să plec. De la Craiova am venit în Pitești, la Mavrodolu. Însă din nou a fost cineva care s-a împotrivit, tot din cauza originii mele, și am găsit refugiul la o parohie în Hințești. Acolo am stat până la 1 septembrie 1993, când, prin grija Înaltului Calinic, am fost mutat la Parohia «Maica Precista» din Pitești. De acolo am ieșit la pensie pe 1 septembrie 2014. În fiecare duminică mă duc, pentru sufletul meu, din dragul inimii mele, și slujesc pe strada Scoroboaia la Biserica «Sfânta Treime» și la Biserica «Sf. Apostoli Petru și Pavel» de la Spitalul Militar” ni s-a destăinuit preotul Romulus Popescu.

Bunicul avocatului, Traian Popescu, închis pentru că ar fi colaborat cu rezistenţa comunistă

Născut la 27 ianuarie 1920 în satul Vrâncești, comuna Călinești, preotul Traian Popescu a fost arestat în ziua de 21 august 1959, bănuit că ar fi colaborat cu ultimele grupuri de rezistență din Munții Făgăraș. După o anchetă dură, la 19 iulie 1960 a fost eliberat, din lipsă de probe, și a revenit la Parohia Jupânești, Muscel, Argeș. Acuzat că din cauza sa nu se poate face colectivizarea în comună, în anul 1962 a fost mutat forțat la Parohia Măciuca-Popești din comuna Măciuca, județul Vâlcea. După mai multe memorii depuse de săteni la Patriarhie, în 1968 a reușit să se stabilească în satul natal ca preot, iar în 1990 a trecut la cele veșnice.
Citește și Biserica din Argeș, unde niciun cuplu care s-a căsătorit nu a divorțat
Citește și Biserica de la Închisoarea Piteşti, subiect de presă în Europa
Citește și Biserica Brad-Botuşari şi biserica de lemn din Costeşti-Teleşti, printre cele mai vechi lăcaşe de cult din Argeş