# Grupul francez se apropie de 4 miliarde de euro, cifră de afaceri în România. Cifra de afaceri a Renault România a crescut uşor anul trecut la 3,92 de miliarde de euro, potrivit datelor companiei, avansul fiind doar încetinit, nu şi oprit, de scăderea cifrei de afaceri a Automobile Dacia. Cifra de afaceri a Grupului Renault în România include atât producţia auto la Automobile Dacia, divizia de vânzări Renault Commercial Roumanie, dar şi diviziile care produc cutii de viteze, motoare, cea de logistică, transporturi şi alte componente, fără a lua în calcul operaţiunile interne între societăţi. Spre comparaţie, cea mai mare companie din România este OMV-Petrom, care a rulat anul trecut 5,33 miliarde de euro. Automobile Dacia SA, cu o cifră de afaceri de 2,85 miliarde de euro anul trecut, reprezintă cea mai mare parte din businessul francezilor pe piaţa românească, business care însă a scăzut cu 8% faţă de nivelul record de 3,1 miliarde de euro, atins în 2011. Pe de altă parte, Dacia a introdus în producţie anul trecut, la Mioveni motorul de 0,9 litri supraalimentat, pe lângă cele peste 542.000 de cutii de viteze pentru modele Dacia, Renault şi Nissan. Florin Silvestru
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii