Web Analytics
scris joi, 07.12.2023

Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor. Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină anunță că o echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale celui mai mare lac din istoria planetei Pământ, Paratetis, anunță Agenția de presă Rador.

Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor. Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei

Citește și: Institutul Mărăcineni a recâştigat 44,9 ha de la Mioveni


Echipa condusă de Dan Palcu, formată din cercetători din cadrul Institutului și de la Universitatea București, a demonstrat științific faptul că acum aproximativ 11 milioane de ani, de la est de Munții Alpi și până pe teritoriul de astăzi al Kazahstanului se întindea un corp de apă care a ajuns să acopere 2,8 milioane kmp cu un volum care era de peste zece ori mai mare decât cele cumulate ale tuturor lacurilor cu apă dulce și sărată care există astăzi în lume. Lacul denumit Paratetis a acoperit și o mare parte din teritoriul României și a lăsat în urmă mărturii spectaculoase precum nisipurile cu trovanţi din sub Carpații Buzăului și Oltenia de sub munte, calcarele din zona Istrița sau falezele roșiatice din Dobrogea de Sud. Rezultatele studiului echipei de cercetători au fost publicate în iunie 2021.

Citește și: Lasconi a închiriat patinoar pentru o lună, la Câmpulung


“Pentru mult timp, s-a crezut că aici a fost o mare preistorică, Marea Sarmatică. Acum avem dovezi clare că pentru aproximativ cinci milioane de ani, această mare a devenit un lac – izolat de ocean și plin de animale nemaiîntâlnite în alte locuri de pe glob. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, în afară de zonele de muntoase, și a lăsat în urmă mărturii spectaculoase, precum nisipurile cu trovanți din Subcarpații Buzăului și Oltenia de sub munte, calcarele din zona Istrița care acum 10 milioane de ani erau plaje tropicale, și falezele roșiatice din Dobrogea de Sud, unde ciclurile de umplere si desecare ale lacului se reflectă în alternanțele albicios-roșiatice ale rocilor”, transmite Dan Palcu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *