Web Analytics
scris miercuri, 10.12.2014

Deputatul Vasilică susţine că justiţia ar trebui să îşi facă activitatea mai discret

Deputatul PSD-ist Radu Vasilică a declarat că este consecvent în ceea ce priveşte părerea sa despre soluţia arestului preventiv indiferent din ce partid fac parte cei care se confruntă cu această problemă. Vasilică a făcut această afirmaţie în contextul în care, deputatul Cătălin Teodorescu, co-preşedintele PNL Argeş, a scăpat de arestarea preventivă în urma votului din Parlament. „Am spus-o şi în cazul alor noştri şi o spun şi în cazul domniei sale că măsurile preventive în ceea ce priveşte faptele care nu sunt comise cu violenţă şi care sunt comise cu ani de zile în urmă şi între timp omul acela a funcţionat în societate fără să ameninţe respectarea legilor şi fără să fie un pericol social, nu văd foarte clar rostul unei astfel de măsuri preventive. Văd că există o efervescenţă în rândul activităţii justiţiei, care pe de o parte e bună, dar pe de altă parte cred că ar trebui să fie făcută mai cu discreţie”, a precizat deputatul Radu Vasilică. I.B.

Deputatul Vasilică susţine că justiţia ar trebui să îşi facă activitatea mai discret

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită