Înalta Curte de Casație și justiție a dispus menținerea arestului preventiv pentru deputatul argeșean Theodor Nicolescu. Acesta se află în arestul Direcţiei Generale a Poliţiei Capitalei, din data de 26 martie, cînd a fost reţinut de procurorii DNA. Magistraţii au menţinut arestul preventiv atât pentru Theodor Nicolescu, cît şi pentru alţi 6 inculpaţi. Decizia poate fi contestată. Deputatul Theodor Nicolescu este acuzat că în calitate de vicepreşedinte al ANRP a luat mită peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare. Pe 9 mai, dosarul a fost trimis în judecată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii DNA susţin că Nicolescu percepea un comision din sumele acordate ca despăgubiri de comisia din care făcea parte, astfel că i se impută că ar fi acordat despăgubiri supraevaluate în trei dosare. El este acuzat de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
A.V.

Lista convocărilor din naţionala României pentru dubla cu Austria şi Cipru din preliminariile CM 2026
România are trei puncte după primele două meciuri din preliminariile CM 2026. „Tricolorii”...
0 Comentarii