Web Analytics
scris miercuri, 07.01.2015

Deputatul Rădulescu vrea desfiinţarea arestului preventiv pentru persoanele care nu au săvârşit fapte cu violenţă

Mai mulți senatori și deputați social democrați, printre care și deputatul de Pitești, Cătălin Rădulescu, s-au întâlnit înainte de vacanța parlamentară și au pus la cale reformarea partidului și nu numai. „Ne-am întâlnit 30-40 de senatori și deputați, cei mai vocali din partidul nostru, cu o săptămână înainte de vacanță. Am dezbătut o chestiune importantă, aceea de a ne constitui într-un grup în Parlament, pe ideea de reformă și unitate națională. O reformă care să țină cont de interesul național, așa cum a fost și în ‚48. Eu cred că este momentul, acum când am văzut că putem pierde chiar și când nu mai credeam că o să pierdem”, a spus Cătălin Rădulescu în cadrul unei conferințe de presă pe care a organizat-o în ultima săptâmână din 2014. Printre  punctele vizate  se află modificarea adusă Constituției României, a codurilor civil și penal și a jurisprudenței românești.
Cu riscul de a-i ridica pe primarii propriului partid în cap, deputatul Cătălin Rădulescu a spus că militează alături de reformiști pentru limitarea numărului de mandate al aleșilor, fie că sunt primari, consilieri locali și județeni sau președinți de consilii județene la doar două, precum și interzicerea dreptului acestora de a ocupa concomitent funcții politice și funcții administrative.
„Rudolph Giuliani, fost procuror general și fost primar al New York-ului, a spus că nu mai vrea  un nou mandat pentru că el crede că două mandate sunt suficiente unui politician. Și a argumentat și de ce, pentru că, după două mandate, unui politician începe să îi placă. Iată un procuror care a ajuns primar și și-a dat seama la un moment dat că poate și el să devină corupt, așa că a renunțat!”, a declarat aforistic deputatul Rădulescu.  De asemenea, potrivit deputatului Cătălin Rădulescu, se va lucra la propuneri de modificări ale  legii care limitează migrația politică și legea electorală, mai ales în ceea ce privește clarificarea modului de votare în diaspora, modificarea Constituției și introducerea noțiunii de demnitate umană. Legat de această modificare a codurilor cu privire la desființarea arestului preventiv și judecarea în libertate în cazul celor care nu au săvârșit fapte cu violență, deputatul Cătălin Rădulescu a spus că se dorește ca ”politicienii să nu mai fie săltați cu mascați înainte de a fi declarați vinovați, iar procurorii să meargă cu probe în fața instanței”.
Alina Crângeanu

Deputatul Rădulescu vrea desfiinţarea arestului preventiv pentru persoanele care nu au săvârşit fapte cu violenţă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...