
Deputatul Cătălin Teodorescu este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în al doilea dosar, au declarat surse judiciare. El a fost adus cu mandat joi la DNA, unde i s-au comunicat acuzațiile într-un dosar având ca obiect plata unor despăgubiri de ANRP către Mihai Rotaru, principalul acționar de la CS Universitatea Craiova. Tot joi la DNA, a fost adus cu mandat și Mihai Rotaru, unul dintre cei mai mari beneficiari de despăgubiri de la ANRP. În acest nou dosar, este vorba de o sumă uriaşă acordată ca despăgubire lui Rotaru : 108.932.000 leii acordată acestuia de către Comisia ANRP, condusă de Crinuța Dumitrean, pentru un teren de şase hectare din Pitești. Acum aproape doi ani, Jurnalul de Argeş a fost primul ziar ce a prezentat această retrocedare foarte dubioasă, incriminată inclusiv de Curtea de Conturi. Mihai Rotaru a cumpărat drepturile litigioase de la o persoană care se judeca cu Primăria Pitești de 8 ani, iar după ce drepturile au fost vândute în 6 luni acesta ar fi primit de la ANRP despăgubirile. În decembrie 2014, Cătălin Teodorescu a fost trimis în judecată de DNA alături de fosta șefă a DIICOT Alina Bica și alte persoane în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală. Mihai Rotaru mai este beneficiarul unei alte mari despăgubiri în Argeş pe care DNA încă nu o cercetează : a cumpărat în 13 octombrie 2008, cu circa 300.000 euro, drepturile litigioase ale CCI Argeș pentru un teren de 1412 mp, drepturi pentru care a obținut, după doar 24 de ore, o despăgubire de 3,2 milioane de euro de la ANRP!
Denis Grigorescu



0 Comentarii