Web Analytics

DELEGAȚIE MIPE CONDUSĂ DE MINISTRUL MARCEL BOLOȘ, ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA BRUXELLES

de | 16.10.2022 15:14 | Actualitate, Bani europeni, Economie, Home, Politica si Administratie

  • Obiectivele cu care delegația MIPE s-a deplasat la Bruxelles au fost maximizarea oportunităților de investiții din PNRR, prezentarea propunerilor pentru REPowerEU și accelerarea procesului de aprobare a Programelor aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.
  • Comisia Europeană este deschisă pentru optimizarea PNRR-ului, pentru ca investițiile asumate de România să fie cât mai fidele nevoilor imediate ale cetățenilor.

O delegație a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloș, a efectuat în perioada 10-13 octombrie o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut loc întrevederi cu înalți reprezentanți ai Comisiei Europene. Scopul deplasării a fost consultarea experților Executivului European în vederea atingerii potențialului maxim pentru oportunitățile de investiții pe care România le are prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prezentarea propunerilor pe care țara noastră le are pentru REPowerEU și avansarea discuțiilor necesare pentru ca toate Programele aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 să fie aprobate în acest an.Sfarsitul primului paragraf

Citește și: Profesor de la Teiuleanu, acuzat că a agresat sexual o elevă. Poliția și Inspectoratul Școlar au demarat anchete

Pe durata vizitei, au avut loc întrevederi cu Vice-Președintele Executiv al Comisiei, Margrethe Vestager,  Directorul general al Task Force Recovery, Celine Gauer, și Directorul general adjunct al DG ECFIN, Declan Constello. De asemenea, delegația României a discutat cu Comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, pe tema aprobării programelor finanțate din FSE+ pentru perioada 2021-2027.

„Sunt convins că oficialii Comisiei Europene ne vor sprijini să valorificăm la maxim potențialul investițiilor pe care le poate implementa România, care, pe termen lung, să însemne îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. Suntem angrenaţi într-un proces de colaborare permanent pentru ca fiecare cent din banii europeni de care dispunem să meargă țintit către investițiile de care avem acum nevoie. Printre cele mai importante aspecte ale discuțiilor s-au numărat pregătirea cererii de plată numărul doi aferentă PNRR, aprobarea în acest an a tuturor Programelor aferente 2021-2027 și propunerile de investiții în domeniul energiei, respectiv consolidării independenței energetice pentru REPowerEU”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Delegația MIPE a avut o întrevedere și cu europarlamentarii români de la Bruxelles, în  care au discutat despre aspectele necesare pentru a asigura coordonarea eforturilor de relansare economică. Ministrul Marcel Boloș și-a exprimat aprecierea față de rolul deosebit pe care aceștia îl au în reprezentarea intereselor de dezvoltare ale României. Discuțiile s-au axat pe prezentarea propunerilor de investiții aferente REPowerEU, stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și pe măsurile ce urmează a fi întreprinse ca implementarea programelor operaționale aferente exercițiului financiar 2021-2027 să înceapă cât mai curând prin consultarea publică a ghidurilor și lansarea apelurilor de proiecte aferente acestora.

  1. Întrevederea cu Vice-Președintele Executiv al Comisiei, Margrethe Vestager

Discuția s-a concentrat pe stadiul implementării PNRR, în care s-a prezentat o actualizare a provocărilor cu care se confruntă România pe fondul crizelor suprapuse, respectiv liberalizarea prețulurilor la energie, creșterea prețului carburanților, inflația ridicată și criza generată de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei. Prima cerere a primit aviz pozitiv și se preconizează că până la sfârșitul acestei luni se vor finaliza toate procedurile pentru ca  cele 2,5 miliarde de euro să fie virate. În acest moment, Guvernul pune la punct ultimele detalii necesare pentru ca ce-a de-a doua cerere de plată să fie depusă.

Citește și: „Călugărul-amant” şi banii pentru schitul inexistent de la Cetăţeni

Ministrul Boloș a prezentat perspectivele de care România are nevoie pentru o dezvoltare economică sănătoasă, precum și impactul pe care creșterea prețurilor o are asupra obiectivelor de infrastructură, în vedere identificării unor soluții pentru ca investițiile planificate să nu fie periclitate.

  1. Întrevedere cu Celine Gauer, DG Task force Recovery și Declan Costello, DGA ECFIN

În cadrul întrevederii au fost discutate principalele provocări în îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente celei de-a 2-a cereri de plată, restructurarea componentei de împrumut în contextul reducerii alocării maxime sub formă de grant și propunerile României de investiții pentru noul capitol REPowerEU.

Ministrul român a mulțumit TF Recovery și DG ECFIN pentru colaborare și a prezentat principalele provocări în implementarea reformelor și investițiilor, fiind subliniate totodată efectele negative ale multiplelor crize care grevează implementarea și nevoia de a identifica soluții pentru acoperirea deficitului de finanțare datorat reducerii componente de grant cu 2,1 miliarde euro și nevoii de ajustare a prețurilor având impact asupra unui număr semnificativ de jaloane și ținte.

La rândul lor, oficialii europeni au subliniat că România și Comisia Europeană au un obiectiv comun, acela de a menține un ritm accelerat al implementării pentru depunerea celei de-a 2-a cereri de plată.

De asemenea, în condițiile în care rata inflației este de peste 15% comparativ cu aproximativ 3% înainte de criză, ministrul Marcel Boloș a cerut sprijin în vederea identificării unor soluții pentru ca persoanele ce provin din medii defavorizate să nu se confrunte cu dificultăți și mai mari în următorii ani.

Un alt aspect important al discuțiilor a fost posibilitatea actualizării PNRR, motivată de reducerea alocării maxime de grant, cât și necesitatea introducerii capitolului REPowerEU. Delegația MIPE a reiterat angajamentul în privința reformelor, însă a arătat că reducerea grantului și inflația reprezintă criterii obiective ce ridică probleme în implementarea PNRR-ului, având impact asupra investițiilor. Comisia și-a prezentat deschiderea pentru a discuta propunerile României pentru actualizarea PNRR-ului, în măsura în care toate criteriile sunt îndeplinite pentru o evaluare pozitivă.

Citește și: Fosta juristă de la Direcția Generală de Evidenţă a Persoanelor Argeș a câştigat procesul cu directorul Badea

România a prezentat propunerile de investiții în producerea de energie din surse regenerabile și intervențiile ce vizează consolidarea independenței energetice prin REPowerEU, pentru a accelera tranziția verde și a stimula investițiile masive în sectorul energetic. Printre acestea se numără și un proiect pilot pentru infrastructura de irigaţii în valoare de 1,8 miliarde euro, pe o lungime a canalelor de irigaţii de 1.700 de kilometri, care au fost apreciate de Comisie. Ele urmează să fie discutate în detaliu la nivel tehnic. Intervenția propusă a fost prezentată mai multor directorate generale ale Comisiei Europene, care au apreciat caracterul inovativ și durabil al propunerilor.

REPowerEU este planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, având în vedere invadarea Ucrainei de către Rusia.

III. Întrevederea cu Comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit

Discuțiile au vizat ultimele aspecte referitoare la aprobarea programelor operaționale POIDS și POEO 2021-2027, programe cu alocări semnificative din cadrul Fondului Social European+.

Domnul comisar european a arătat deschidere și apreciere pentru toate intervențiile cuprinse în cadrul celor două programe operaționale și a apreciat România pentru abordarea multi-fond pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Aceasta este o inovare la nivelul procesului de programare al fondurilor europene pentru România, punând în același loc componenta de investiții hard din cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regională și investiții soft aferente Fondului Social European Plus. Ministrul Marcel Boloș a explicat nevoia de sprijin pentru populație, mai ales din zone rurale/defavorizate.  În acest sens, s-a discutat despre posibilitatea implementării unor vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene, precum și a unor servicii  pentru reparația locuințelor.

Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială are o valoare de 4,2 miliarde de euro, sprijinind intervenții la nivelul tuturor categoriilor vulnerabile, de la persoane cu dizabilități, copii aflați în risc de sărăcie și/sau separare de familie, până la vârstnici, iar Programul Operațional Educație și Ocupare 3,8 miliarde de euro, având ca scop reducerea numărului de șomeri, consolidarea calității serviciilor de educație, reducerea abandonului școlar și crearea competențelor profesionale pentru grupurile țintă, în conformitate cu provocările actuale ale pieței forței de muncă.

  1. Întrevedere cu DG ENV, DG ENERG, DG COMP și DG AGRI

Ministrul Marcel Boloș împreună cu delegația MIPE au participat pe parcursul vizitei la o serie de reuniuni cu directorii generali și reprezentanții mai multor servicii ale Comisiei Europene – Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală, Direcția Generală Energie, Direcția Generală Mediu și Direcția Generală Concurență.

Discuțiile au fost în principal axate pe prezentarea intervențiilor aferente capitolului REPowerEU, menit să asigure consolidarea independenței energetice, cât și investiții în eficiența energetică la nivelul infrastructurii de gestionare a apei, respectiv amenajărilor de irigații prin automatizarea gestionării apei, utilizarea suprafeței luciului de apă, suprafață neproductivă din punct de vedere agricol, pentru producerea de energie și scăderea risipei de apă. Investițiile și reformele propuse de România au fost apreciate, fiind încurajată continuarea discuțiilor la nivel tehnic pentru clarificarea tuturor aspectelor ce vizează adecvarea propunerilor de investiții la solicitările CE și regulamentele europene. Investițiile propuse au în vedere următoarele tipuri de investiții:  investiții în amenajări hidroenergetice; investiții în instalarea de panouri fotovoltaice (pe canalele de irigații, pe terenurile fără utilitate agricolă); investiții în producere de energie din surse eoliene și investiții în autonomia și independența energetică a comunităților rurale.

Pachetul de reforme propus va include crearea cadrului legal pentru utilizarea terenurilor neproductive în scopul producției de energie verde, consolidarea capacităților de operare și mentenanță a sistemelor și infrastructurilor de energie verde, cât și formarea profesională a resurselor umane în domeniile producerii, stocării, transportului și distribuției de energie verde.

Citește și: Comisia de disciplină a fost sesizată despre scandalul din Polonia cu elevele de la „Dinu Brătianu”

Discuțiile au fost completate la nivelul DG COMP cu aspecte ce vizau schemele de ajutor de stat aferente investițiilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, discuții la care au participat și reprezentanții Ministerului Energiei, astfel încât să poată fi contractate în cel mai scurt timp proiectele de investiții în achiziționarea și instalarea capacităților de stocare a energiei (bateriilor), cât și investițiile în lanțul valoric industrial de producție, ambalare, reciclare al bateriilor, al celulelor și panourilor fotovoltaice în România.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *