Web Analytics

Comisia de disciplină a fost sesizată despre scandalul din Polonia cu elevele de la „Dinu Brătianu”

de | 14.10.2022 10:30 | Actualitate, Dezvăluiri, Home, Politica si Administratie

Primul pas spre rezolvarea scandalului din Polonia în care două eleve de la Liceul „Dinu Brătianu” Ștefănești au fost implicate s-a realizat. Potrivit noului director al unității de învățământ, Stănică Liliana, comisia de disciplină de la Inspectoratul Școlar a fost sesizată cu privire la această situație și se așteaptă procedurile următoare.
„Se va elabora un raport care urmează să ajungă la diriginți și vor urma procedurile specifice și sancțiunile. Totul e spre bine, lucrăm bine, iar eu, personal, nu simt o atmosferă de încordare în școală”, a declarat d-na director.
Cât despre problema salariilor, Liliana Stănică spune că „aceasta a fost prioritatea mea numărul zero. S-a rezolvat. Toată lumea își primește salariile”.

Citește și Eleve de la liceul din Ştefăneşti au băut şi s-au bătut într-un hotel din Polonia

Citește și Contabilul-şef al Liceului „Dinu Brătianu” Ştefăneşti, despre bătaia elevelor în excursia din Polonia: „Toţi vor să pună batista pe ţambal”

Contabilul-șef: „Toate sunt la locul lor acum”

Într-un interviu anterior pentru „Jurnalul de Argeș”, Ioan Perneş (foto), contabilul-șef al liceului din Ștefănești, spunea despre cazul elevelor din Polonia că „toți vor să pună batista pe țambal”. Cât despre relația sa cu prof. Gheorghe Necula, Ioan Perneș declara că sindicalistul are ceva cu el, pentru că a făcut public scandalul. Acum se pare că apele s-au liniștit și în ceea ce îl privește pe contabil, după cum chiar el o spune:
„Toate sunt la locul lor acum. Doamna directoare e deosebită, un director cu scaun la cap. E în regulă și cu salariile. Cât despre elevele care au fost în Polonia, comisia de la Inspectorat face verificări. Eu așa știu și, sincer, nici nu mai vreau să mă mai încarc negativ. Cu domnul Necula sunt prieten. Am fost de la bun început”.

Citește și Profesorii de la „Dinu Brătianu” Ştefăneşti nu-şi primesc salariile fiindcă liceul a rămas fără director

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *