Dacia a vândut în Franţa, din iunie 2005 şi până în prezent, peste 600.000 maşini, aceasta fiind cea mai mare piaţă de desfacere pentru marca românească. Aproape 40% dintre mașinile care au mers în Hexagon sunt Sandero (232.000 unităţi), a anunţat producătorul auto. Cu Logan sedan, în 2005, debutul Dacia în Franţa a fost unul timid. Apoi, odată cu lansarea lui Logan MCV, ulterior a lui Sandero şi Duster, interesul a crescut exponenţial.
După Sandero, în topul celor mai cumpărate maşini Dacia în Franța se poziţionează Duster (150.000 exemplare, circa 25% din total), Logan MCV (100.000 unităţi, circa 16% din total) şi Logan (57.000 unităţi, aproape 10%). Restul până la 100% sunt modele Lodgy şi Dokker, fabricate în Maroc.
Florin Silvestru
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii