Web Analytics
scris miercuri, 11.11.2015

„De ce trebuie FC Argeş să ceară voie să joace pe stadionul «Nicolae Dobrin», când acesta a fost construit pentru FC Argeş?”

# Dan Ionaşcu, preşedintele executiv al FC Argeş 1953 a răbufnit

# Dle preşedinte, vă întreb pentru început de ce aţi decis să preluaţi această funcţie la o echipă de Liga a IV-a?
– În primul rând am acceptat pentru că sunt crescut de FC Argeş ca jucător de fotbal, ca fotbalist. Sunt crescut de o familie care se confundă cu fotbalul argeşean şi anume familia Ianovschi şi e o mândrie pentru mine. Am promovat de la tineret la echipa mare cu Leonte Ianovschi şi Florin Halagian, care şi asta este tot o mândrie pentru mine pentru că nu e la îndemâna oricui. Acestea sunt motivele pentru care am venit la FC Argeş. Vreau şi voi face tot ce se poate ca echipa asta, împreună cu alţi factori de răspundere, să fie dusă acolo unde îi este locul, în primul rând pe stadionul Nicolae Dobrin pentru că toată lumea se întreabă de ce nu ne ducem acolo. Când spui FC Argeş, spui Nicolae Dobrin! Acolo vrem să ne antrenăm, acolo am vrea să jucăm. Asta, în momentul de faţă, din păcate, este cam pe sfert rezolvată.
# Aţi fi acceptat cumva să preluaţi conducerea SCM-ului?
– Eu m-am implicat în echipa FC Argeş 1953 în tot ce a fost nevoie pentru a ajuta echipa. SCM-ul este o echipă pe care… Respect jucătorii, respect antrenorii, respect conducerea, dar atât… Nici nu am fost vreodată măcar întrebat şi nici nu aş vrea să fiu întrebat deocamdată. Eu nu am nicio legătură, nicio tangenţă, niciun fel de ataşament faţă de SCM. Pentru mine în acest oraş există decât FC Argeş! Nu există altceva! Nu poţi să te căsătoreşti cu cineva pe care nu îl iubeşti.

„Ni s-a transmis doar verbal că ne putem antrena două zile pe săptămână pe terenul sintetic de la arena «Nicolae Dobrin»”

# Dle preşedinte, care este situaţia financiară la FC Argeş 1953?
– Situaţia financiară a clubului, momentan, este la limită.
# Să înţelegem că şi dvs veniţi cu bani de acasă?
– Nu venim cu bani de acasă. Ne descurcăm! Mai sunt sponsorizări… Deocamdată situaţia financiară este la limită.
# Au venit banii de la Consiliul Judeţean?
– Au venit exact cât s-a promis. Nu au venit cei pe care i-am cerut noi din motive care nu au depins de noi. Ni s-a alocat o sumă de bani aşa cum au considerat cei de la Consiliul Judeţean, bani care sunt utilizaţi pentru echipă, în niciun alt scop şi în nicio altă formă, decât pentru cheltuielile echipei. Cheltuielile sunt foarte mari, cu chirii, cu tot ce trebuie pentru echipă.
# De ce consideraţi dvs că autorităţile locale nu v-au lăsat să vă antrenaţi şi să jucaţi pe arena Nicolae Dobrin?
– În primul rând că autorităţile locale nu şi-au dat nici interesul. Vreau să vă spun că interesul nostru este de a juca şi de a ne antrena la stadionul Nicolae Dobrin, dar de ce autorităţile nu vor, asta habar nu am. Ni s-a transmis doar verbal că ne putem antrena două zile pe săptămână pe terenul sintetic şi că avem la dispoziţie o cabină. Nu pot să răspund eu în locul dânşilor.
# Să înţeleg că dvs aţi făcut în scris o cerere în acest sens, dar nu aţi primit decât un răspuns verbal?
– Am solicitat totul ca la carte, dar nu am primit niciun răspuns. Doar verbal…
# Dle Ionaşcu, cât plătiţi chirie în Ştrand?
– Plătim 650 de lei la fiecare meci. Asta este situaţia şi trebuie să înţelegem şi noi şi alţii că astea sunt condiţiile. Nu avem unde în altă parte! Ideal ar fi fost să ne desfăşurăm activitatea la arena Nicolae Dobrin şi să nu plătim chirie… Până la urmă asta e situaţia şi mergem mai departe. Poate mai târziu, în primăvară, la anul, dacă promovăm, vom găsi soluţia atunci, pe moment. Deocamdată nu putem să vorbim pentru ce vom face la anul. Obiectivul nostru este, însă, promovarea. Vom vedea ce vom face la momentul respectiv. Acum va veni pregătirea de iarnă etc. La noi hotărăsc mai mulţi oameni…

„Le transmit oamenilor de afaceri să ajute echipa, să vină, să stea de vorbă cu conducerea clubului”

# Ce ne puteţi spune despre brand-ul şi palmaresul FC Argeş?
– Nu ştiu ce înţeleg oamenii prin brand, dar în momentul în care te exprimi: FC Argeş 1953, spui totul. Cine cunoaşte FC Argeş, cine a fost la FC Argeş şi ştie cine este FC Argeş, nu trebuie să-i mai spui palmaresul, brand-ul. Sunt legate una de alta… Când spui FC Argeş, spui Nicolae Dobrin, când spui Nicolae Dobrin, spui FC Argeş. A spus la un moment dat un mare preşedinte de club: de ce trebuie FC Argeş să ceară voie să joace pe stadionul Nicolae Dobrin când stadionul Nicolae Dobrin a fost construit pentru FC Argeş? E ca şi cum aş cere voie la Primărie să intru la mine în casă. Şi, este vorba de un om care a trăit în fotbal, un om care cunoaşte pe FC Argeş… De ce trebuie să cerem voie? Stadionul Nicolae Dobrin este al oraşului, iar Primăria decât îl administrează. FC Argeş este al oraşului, nu e al nimănui altcineva.
# Au existat unele zvonuri cum că Iulică Tameş şi Vali Năstase ar vrea să plece de la FC Argeş…
– Deocamdată nu este vorba de aşa ceva. Cred că aceste zvonuri au fost lansate pentru destabilizare. Nu există aşa ceva! Dacă vreodată vor fi aceste probleme, atunci este strict problema persoanelor în cauză. Aşa pot pleca şi eu oricând, dar trebuie să existe un motiv…
# Dle preşedinte, ce aveţi dvs de transmis oamenilor de afaceri din judeţ?
– Le transmit, dacă ţin cu FC Argeş şi dacă vor ca FC Argeş, echipa pe care dânşii o cunosc, să ajungă acolo unde trebuie să ajungă, cu ajutorul dânşilor, cu ajutorul Primăriei, cu ajutorul Consiliului Judeţean şi toţi factorii de răspundere, să ajute echipa, să vină, să stea de vorbă cu conducerea clubului pentru că lucrurile se pot rezolva numai dacă există din partea dânşilor dorinţa de a ajuta pe FC Argeş.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită