Ce fericire pe noi să aflăm că se vor mări salariile şi vor creşte pensiile! Cum să nu credem aşa ceva când ne-o spun chiar conducătorii şi controlorii noştri. Conducătorii aleşi şi controlorii impuşi. Guvernul şi preşedinţia, delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale. E drept că nu de azi – de mâine, ci mai încolo, pe la sfântu’ aşteaptă…
Şi cum să nu fim bucuroşi când suntem asiguraţi că economia noastră va dudui din nou, chiar dacă nu în anul care vine, măcar la anul viitor şi la mulţi ani cu sănătate şi spor la bucate…
Dar vestea cea mai grozavă este că datorită măsurilor înţelepte şi competente, chiar dacă au fost nepopulare, România a ieşit din recenta criză mondială mai bine, cu mult mai bine, decât alte ţări care n-au avut norocul să aibă o conducere strălucită ca a noastră. Şi, în plus, suntem mai bine pregătiţi să trecem nevătămaţi dacă, doamne fereşte, criza se repetă…
Şi dacă aşa stau lucrurile, ne putem ridica fruntea sus şi să privim peste lume. Şi ce vedem nu este bine! Şi nu avem cum să dormim liniştiţi pe perna noastră.
Focul nu s-a stins în Orientul apropiat. Gaddafi îşi aruncă mercenarii în bătălii necruţătoare cu propria populaţie, rebelii recunoscuţi şi sprijiniţi cu bani şi armament fac ravagii, aliaţii lor bombardează zi şi noapte, sporind numărul „victimelor colaterale”. În Siria se împuşcă oamenii pe străzi, în Egipt agitaţii peste agitaţii, militarii nu lasă puterea iar islamiştii vor s-o smulgă din mâna lor…
Şi lumea e mică. Şi se poate întâmpla orice…
Cui îi venea să creadă că Israelul ar fi putut fi contaminat de aceleaşi pretenţii ale revoltelor din lumea arabă? Cu o populaţie care nu cunoaşte sărăcia din ţările vecine şi nici regimul totalitar şi despotic, ba pentru care democraţia este la ea acasă, permanent ameninţată cu declaraţii belicoase de a le fi ţara rasă de pe harta lumii, hărţuită de terorişti deghizaţi şi sinucigaşi şi de rachete care pot să cadă oriunde… Destule motive ca patria actuală a evreilor să fie scutită de zguduiri interne. Dar când ies în stradă mii de oameni, în capitală şi în principalele oraşe, cu revendicări asemănătoare în situaţii atât de diferite, e greu să mai înţelegi ceva…
În acelaşi timp, un alt vânt nebun se vânzoleşte şi e gata să se dezlănţuie asupra lumii din cealaltă parte.
… America. Un punct de sprijin în univers pentru noi. Ţara cea mai puternică şi mai bogată de pe planetă, cea mai democratică şi mai bine înarmată, care nu ne poate lăsa la nevoie (!). Am tot crezut în timpul ocupaţiei comuniste că vin americanii să ne scape, am sperat, în tranziţie, că semnul curcubeului, la vizita lui Clinton la București, dovedeşte a fi fost luaţi sub ocrotire. Ca să aflăm acum că America este şi ea datoare vândută. Că dacă nu face datorii şi mai mari, n-ar avea cu ce să-şi mai plătească salarii şi pensii, de unde să cheltuie pentru sănătate, pentru învăţământ, pentru apărare. De unde şi pentru protecţia altor ţări… Expediţiile militare i-au epuizat veniturile, criza i-a secat resursele. S-a apropiat scadenţa. La următorul gong, se poate dezlănţui furtuna peste continente.
Cum să mai fii liniştit în acest colţ de lume, în vecinătatea Orientului apropiat, chiar şi cu relaţii speciale în America și chiar dacă suntem asiguraţi că am fost pregătiţi mai bine decât mulţi alţii să trecem prin orice dezastru? Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii