Web Analytics

De ce Legea?

de | 18.04.2023 09:50 | Actualitate, Cultură, Home

Foto reprezentativă: Papa Francisc la Zidul de Vest din Ierusalim, 2014.

English version

(Imperiul Roman subjugă Împărăţia Cerurilor – Episodul 8)

MAKE

Scandalul iscat de întrebarea Apostolului Pavel „De ce Legea?”, din Epistola către Galateni ţine de două mii de ani; după periodizarea istoricilor, Epistola a fost scrisă, probabil, pe la anii 50-51 e.n. şi comparativ cu data scrierii eseului de faţă, cea mai recentă controversă în legătură cu ea a avut loc cu ocazia catehezei de la Vatican, ţinută de Papa Francisc, la 11 august 2021, împotriva căreia a protestat rabinatul israelit.

De fapt, citatul invocat incomplet, în limba italiană, de Papa Francisc este „19. Perche allora la legge?” (Gàlati, 3 – Bíblia Câtolică Online), care înseamnă „Atunci de ce legea?”.

Varianta ortodoxă „19. Deci ce este Legea?” (Epistola către Galateni:3), pare să fie varianta mai corectă semantic pentru expresia grecească „Tí oún o nomoş?”, folosită de Apostolul Pavel.

Din punct de vedere strict semantic, „Perche allora la legge?” este o întrebare diferită de „Deci ce este Legea?”.

În varianta italienească, întrebarea se concentrează pe rostul pentru care Legea a fost instituită, dar poate fi interpretată ca întrebare retorică, sugerând că există o contradicţie între credinţă şi lege.

În varianta românească, întrebarea solicită o definiţie a ceea ce este Legea.

Tradiţia creştină admite că înţelesurile acestea se completează şi că ambele traduceri sunt corecte, dar asta mai înseamnă şi că interpretarea creştină a textelor fondatoare este mai flexibilă, renunţând la rigoarea terminologică şi ierarhia interpreţilor şi a interpretărilor, edificate în exegeza iudaică.

Citește și:

De altfel, rostul legii poate să o şi definească, dar Apostolul Pavel nu urmăreşte să fie explicit, pentru că versetul continuă într-un mod ilogic: „19. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege […]

De ce Legea?

„Sfântul Pavel”, pictat 1610-1614, de El Greco (1541 – 1614), tablou aflat acum în Museo del Prado din Madrid. Pictura este cheia teoriei lui Gregorio Marañon, conform căreia pictorul a folosit ca modele pacienţii bolnavi psihic de la Hospital del Nuncio.

Scrisoarea din mâna stângă este adresată lui „Tit, hirotonit primul Episcop al Bisericii Cretanilor”, care a fost la un moment dat secretarul Sfântului Pavel.

______________________________________________________________________________________________

Afirmaţia este neinteligibilă, ceva care nu există nu poate fi încălcat; dezvoltările pornind de la această imposibilitate devin delirante.

Lărgirea contextului în care apare acest nonsens, flexibilitatea interpretării şi circumstanţierea istorică a limbajului îi pot conferi înţeles (1).

Dar, exprimarea însăşi nu îl are şi se comportă la fel de periculos ca o „gaură neagră”, astfel că dezvoltările configurează un univers cu raţiune sustrasă, provocând un vertij de natură să fie confundat cu „duhul”.

Versetul „slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului” acoperă această prestidigitaţie, eliberând de orice obligaţie logică a exprimării.

Orice poate fi asertat, dacă este asertat de „slujitorul duhului”:

” 7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut poftă, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!” (Romani:7)

În înţelegerea comună, pofta/dorinţa este originată în nevoie, iar Legea o reglementează civilizator, asigurând funcţionalitatea convieţuirii.

Totuşi, inversarea raporturilor din Romani:7:7 („Căci n-aş fi ştiut poftă, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!”) nu poate fi contrazisă, deoarece este prezentată la persoana întâi, ca experienţă personală şi, prin urmare, oricât ar fi de ciudată, poate fi admisă ca mărturisire sinceră a unei anomalii, excepţie de la experienţa uzuală.

Dar asta înseamnă că derivările pe baza experienţelor personale anormale ale Apostolului Pavel nu pot fi destinate generalizării.

Versetul citat, însă, mai prezintă şi originalitatea formulării unei suspiciuni că Legea ar fi însuşi păcatul, deşi noţiunea de „păcat” este definită drept „încălcare a Legii”, în Epistola 1 a Apostolului Ioan: „[…] păcatul este nelegiuirea” (2), un înţeles care parvine din numeroase versete biblice şi consideraţii exegetice.

Conotaţiile negative inserate Legii de Apostolul Pavel pot fi privite ca dezvoltări ale acestei experienţe particulare, improprie generalizării:

– blestemul Legii (3);

– robia Legii (4);

– moartea şi stricăciunea aduse de Lege (5);

– Legea înmulţeşte greşeala (6) etc.

Opoziţia Apostolului Pavel faţă de Lege trebuie să fi fost scandaloasă, în condiţiile în care una dintre cele mai mari sărbători israelite – „Shavuot” – eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai.

Pavel îşi manifestă adversitatea pronunţată la Lege, în pofida nuanţărilor prin care nu o repudiază întrutotul, ci îi rezervă rolul subordonat de călăuză către credinţa în Iisus Cristos, care eliberează de sub „jugul Legii”: „Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege” (Gălăţeni 5:18).

Contradicţia dintre Psalmul 118: „1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” (7) şi Epistola către Romani 3:20: „Deoarece nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin faptele Legii” este greu de camuflat, căci faptele cu pretenţia de certitudine la care se referă fiecare se exclud reciproc – în primul este cert că există neprihăniţi fericiţi, în al doilea este cert că nu există neprihăniţi.

De ce Legea?

Vitraliu reprezentând Sfântul Duh.

______________________________________________________________________________________________

Dar Pavel se aşează într-o poziţie greu de susţinut, nesocotind chiar vorbele lui Dumnezeu din Deuteronomul 11:

„26. Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem:

27. Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru”.

Dacă binecuvântarea ar fi fost imposibilă, aşa cum susţine Pavel, atunci promisiunea lui Dumnezeu ar fi fost deşartă, iar competenţa divină, discutabilă.

La acest nivel se încumetă îndoielile semănate de tezele Apostolului Pavel, căci incapacitatea oamenilor să îndeplinească Poruncile dumnezeieşti răstoarnă examinarea întorcând-o asupra Creatorului omului şi a intenţiilor Lui, transformând întreaga literatură biblică într-un delir oniric, fără altă ieşire decît „în duh”.

Repudierea rolului mântuitor al Legii lui Dumnezeu pare să fie rezultat al unei evoluţii de mai puţin de un secol, inaugurată de îndrăzneala suspendării, de către Hillel, a unor Porunci caracteristice societăţii iudaice, sub pretenţia că „repară Lumea”; în subtext, reparaţia a devenit necesară datorită greşelilor lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel preia ideea şi o generalizează asupra întregii Legi, iar nu doar asupra câtorva Porunci, aplicând două operaţii concomitente:

1. Separă Legea din uniunea cu Dumnezeu în care este concepută şi o răsuceşte contra autorului său divin, ceea ce îi generează Apostolului inconsecvenţele de apreciere – Legea aduce blestem, robie, moarte şi greşeli, dar, în acelaşi timp, „Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună”;

2. Nu acordă atenţie rolului social al Legii în asigurarea convieţuirii funcţionale (şi a umanităţii), ci se concentrează asupra ecoului ei sufletesc, restrângând preocuparea la individ, motiv pentru care stabileşte mântuirea drept scop al omului; această comutare în subiectivitate permite dubla localizare a Legii – în afară şi înăuntru – generând paradoxala exprimare prin care Legea a fost dată pentru încălcările de Lege.

Lui Pavel, învăţătorii lui farisei îi transferaseră, probabil, o anumită lejeritate faţă de Lege (care a primit numele de „liberalism”, caracteristic lui Hillel), în pofida Poruncii „19. Legea Mea să o păziţi” (Leviticul:19).

La rândul său, definiţia mântuirii ca absolvire divină de păcate încarcă providenţa cu sarcina permanentă a actului de graţie acordat credincioşilor, individual şi în flux continuu, ceea ce reprezintă o evidenţă proiecţie a unei idei omeneşti asupra a Cel despre care Dionisie Pseudoareopagitul spune că ar fi mai potrivit să Îl numim…Nimicul (8), deoarece Dumnezeu nu se află în seria existenţilor cunoscuţi.

Desigur, Apostolului Pavel îi rămâne argumentul revelaţiei.

Dar revelaţia este respinsă de iudeii din generaţia imediat următoare lui Pavel, argumentând că ea s-a încheiat pe Muntele Sinai.

La rândul lor, aceştia sunt ucenici ai unui alt Gamaliel din stirpea lui Hillel.

De unde se poate trage concluzia că desprinderea de Dumnezeu, deşi are loc relativ concomitent, în religii diferite, ea are un aer familial şi colegial.

Dar asta nu-i împiedică pe talmudiştii epocii să angajeze controverse teologice cu iudeo-creştinii şi să-i considere eretici; după cum creştinii i-au numit pe iudei „păgâni”, o noţiune pe care iudeii o inventaseră cu aplicaţie la popoarele de altă religie decât a lor – o ironie a istoriei.

Sforno spune că Dumnezeu nu şi-a manifestat niciodată prezenţa în al Doilea Templu, (cel restaurat de Irod, în timpul ministeriatului lui Hillel); dacă Dumnezeu absent se poate obnubila în plus, atunci asta s-a întâmplat odată cu distrugerea Templului de către romani, în anul 70 e.n., care survine la câţiva ani după ce Apostolul Pavel şi-a scris Epistolele.

„12. […] pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât nimeni să nu mai treacă prin ea?

13. Şi Domnul a răspuns: „Pentru că au părăsit Legea Mea […]”

(Ieremia/Capitolul 9)

La întrebarea Apostolului Pavel „De ce legea?”, Dumnezeu răspunsese de mult.

De ce Legea?

Gustave Dore (1832-1883) – Ilustraţie (1866) pentru „Paradisul pierdut” de John Milton.

______________________________________________________________________________________________

Note

(1) Un exemplu de interpretare care ar putea conferi înţeles afirmaţiei că „Legea a fost adăugată pentru călcările de lege” a fost avansat în eseul „Locuri de întâlnire cu Dumnezeu II/d) Dumnezeu nu admite să fie idolatrizat?”/MAKE/BURSA/12 iunie 2022), în care a fost lansată ipoteza că Moise ar fi sfărâmat primele Table ale Legii, ca să prevină idolatrizarea lor.

De vreme ce Dumnezeu furnizează Legea încă o dată, interpretarea nu poate susţinute opoziţia ilogică dintre Lege şi Dumnezeu, cum operează Apostolul Pavel, ci opoziţia logică dintre Lege şi încălcarea ei.

(2)Epistola 1, Ioan:3:

„4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea”.

(3) Galateni 3:

„10. Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: „Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă”.

(4) Galateni 4:

„21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?

22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.

23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă.

24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;

25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.

26. Căci scris este: „Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat”.

27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei.

28. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum.

29. Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere”.

30. Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere”.

(5) Romani 7:

” 8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.

9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;

10. Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.

11. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.

12. Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.

13. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.

(6) Romani 5:

„20. […] Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala;”

(7) Psalmul 118:

„1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

2. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,

3. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.

4. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.

5. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!

6. Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.

7. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.

8. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.

9. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.

10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.

11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.

12. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

13. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale”.

(8) „Dionisie Pseudo-Areopagitul, Numele divine. Teologia mistica”, cf. „Istoria lui Dumnezeu”/pag. 161/Karen Armstrong/Nemira/2009

Disclaimer:

Acest eseu propune o interpretare care nu le exclude pe cele consacrate, ci doar le-o adaugă; critica pe care o dezvoltă asupra unor texte religioase nu este nimic mai mult decât critica unor texte; cititorii sunt avertizaţi că autorul eseului nu l-a destinat să aducă atingere credinţei şi că este conştient că acesta nu ar fi un obiectiv nici folositor, nici realizabil.

link: Episodul 1: „O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă”

link: Episodul 2, partea I: „Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel”

link: Episodul 2, partea a II-a: „Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel”

link: Episodul 3, partea I: „Cele Douăsprezece Table romane contra celor Două Table evreieşti”

link: Episodul 3, partea a II-a: „Cele Douăsprezece Table romane contra celor Două Table evreieşti”

link: Episodul 4: „Contorsiuni avocăţeşti în faţa lui Dumnezeu”

link: Episodul 5: „Abateri de la fariseism, în originea creştinismului”

link: Episodul 6: „Il Sfumato del Nuovo Testamento”

link: Episodul 7: „Amprenta lui Dumnezeu”

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *