Web Analytics
scris vineri, 14.04.2023

Calinic donează Câmpulungului lucrările cumpărate de la regretatul Thury Ştefan

Într-o postare pe pagina sa de FB, ÎPS Calinic povesteşte cum a ajuns să cunoască şi să preţuiască lucrările în arta metaloplastiei ale lui Thury Ștefan, actorul retras în Muscel și care a jucat în „Nea Mărin Miliardar”. În memoria acestuia, dar şi pentru îmbogăţirea patrimoniului artistic al municipiului Câmpulung, arhiepiscopul o roagă pe primăriţa Lasconi să organizeze o expoziţie permanentă, promițând că va dona toate lucrările achiziţionate de la maestru.

Calinic donează Câmpulungului lucrările cumpărate de la regretatul Thury Ştefan

Ierarhul a relatat că a cunoscut arta lui Thury în momentul în care a văzut racla de cupru comandată de starețul mănăstirii Cetățuia Negru Vodă, părintele Modest, pentru moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Apoi l-a cunoscut și personal pe artist.
„Am făcut o vizită la atelierul său din Cetatea Câmpulungului Muscel unde, spre marea mea bucurie, am văzut cum dintr-o coală de tablă de cupru, cu o precizie fantastică și cu un priboi din metal, fără modele sau desene dinainte făcute, scotea adevărate opere de artă. Am spus că lucra cu precizie matematică. O singură mișcare greșită strica toată osteneala. Stătea aplecat asupra mesei de lucru cu o încordare totală, osândindu-se astfel zeci de ani!
Să treci de la dans artistic și actorie la lucrul capodoperelor din domeniul metaloplastiei mi se pare o lucrare miraculoasă!

M-a invitat să-i văd lucrările de acasă. O altă minune artistică!
M-am bucurat că am putut să cumpăr o serie de lucrări de la celebrul artist Thury Ștefan și am rugămintea ca Doamna Primar al Câmpulungului Muscel să găsească soluția organizării unei Expoziții Ștefan Thury! Se vor găsi toate cele necesare pentru aceasta! Merită! Promit pentru această Expoziție Permanentă că voi dona toate lucrările achiziționate de la marele maestru!
S-ar face o bucurie pentru Familia Thury, iar Cetatea musceleană și-ar îmbogăți patrimoniul artistic!”,
a spus Calinic Argeșeanul, care folosește cu talent rețelele de comunicare online pentru a împărtăși învățături, sfaturi și noutăți enoriașilor.

Citește și Maestrul Thury Ştefan şi-a serbat ziua de naştere printr-o expoziţie

Citește și Expoziţie de artist muscelean. Actorul Thury Ştefan a împlinit 80 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Săgeţile statului subteran SORIN ROŞCA STĂNESC

Săgeţile statului subteran

SORIN ROŞCA STĂNESCUPolitică / 12 iulie Sunt produse dovezi peste dovezi, din care reiese că oamenii de bază ai statului subteran au şantajat oameni...

Din ediția tipărită